500 de hectare de teren agricol din Tulcea, inundate din cauza viiturilor. Localnicii sunt la pământ
Potrivit Direcției de Agricultură Județeană Tulcea, ploile abundente înregistrate în ultimele zile au dus la inundarea a aproximativ 500 de hectare de teren agricol din județ. Potrivit Mariei Mahu, directoarea instituție, suprafețele afectate de inundații sunt în localitățile Peceneaga, I.C. Brătianu, Smârdan, Văcăreni, Luncavița și Măcin.
Teren agricol, inundat din cauza viiturilor
Directoarea Direcției de Agricultură Județeană Tulcea a precizat că, anterior Codului roșu de precipitații abundente de la finalul săptămânii trecute, au fost pus o serie de stații de desecare pentru a proteja culturile. Potrivit acesteia, reprezentanții DAJ evaluează pagubele produse de ploile abundente din ultima săptămână.
„Numai la I.C. Brătianu avem semnalate culturi afectate pe circa 200 de hectare. Suprafaţa afectată este posibil să fie mai mare de 500 de hectare, fiindcă până acum nu s-a putut intra pe terenuri”, a declarat, pentru AGERPRES, directoarea DAJ.
„Acolo unde nu au existat staţii de desecare, proprietarii terenurilor agricole au acţionat cu motopompe proprii pentru a proteja culturile”, a menţionat directoarea Maria Mahu.
Case izolate și drumuri închise din cauza ploilor
În județul Ialomița, în două comune au intrat apa în case și în mai multe gospodării. De asemenea, mai multe străzi din municipiul Fetești sunt inundate și blocate. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență acționează pentru evacuarea apei de pe străzi. Circulația a fost suspendată din cauza apei pe mai multe artere din localitate.
Potrivit ISU Galați, o femeie de 67 de ani a fost salvată duminică de pompierii militari. Aceasta se afla în bucătăria de vară care s-a prăbușit peste ea. Din cauza infiltraților de apă, aceasta s-a prăbușit în beciul de sub ea, femeie fiind prinsă sub dărâmături.
În județul Brăila, localitate Vlădeni, se pare că ploile au făcut cea mai mare pagubă. Aici, 50 de gospodării au fost inundate duminică dimineața. Oamenii legii acționează pentru a scoate apa din curțile oamenilor. Județul Brăila se afla sub cod roșu de averse.
„Acţionăm cu două buldoexcavatoare şi cu o vidanjă. Am vorbit şi cu cei de la ANIF să acţioneze pe partea de desecare, dar din cauza faptului că sunt descărcări electrice, se merge mai încet, de teamă să nu se ardă motoarele. Am avut ceva probleme şi în localităţile Pietroiu şi Baldovineşti, dar le-am rezolvat. Plouă foarte mult, iar din şanţuri apa a plecat spre curţile oamenilor. Avem aproximativ cincizeci de curţi inundate. Facem şi noi cât putem, înaintea focului şi a apei nu ai unde să te duci”, a declarat primarul comunei Vădeni, Coman Stanca, potrivit Agerpres.