45 de ani de la cutremurul din ’77. Jean Paler retrăiește coșmarul: „Era carnagiu printre dărâmături” (exclusiv)

Suntem în 4 martie 2022. Suntem la 45 de ani de la cea mai mare catastrofă pe care România a avut-o. În 1977, pe 4 martie, întreaga țară era zguduită de cel mai puternic cutremur de până atunci. Bucureștiul avea să fie unul din orașele cele mai afectate de cutremurul de 7.4 grade pe scara Richter. Printre cei care au participat ca voluntari la salvarea de vieți omenești se afla și tânărul, pe atunci, Jean Paler. Dramele acelor zile sunt vii și astăzi în memoria celor care au trăit acel coșmar.

4 martie 1977. O zi care oricare alta se transformă în dezastru

O zi de vineri, 4 martie 1977 (coincidență că azi este tot vineri, sau nu?), începe ca oricare altă zi pentru tânărul de 25 de ani, Jean Paler. Locuia într-un cartier muncitoresc din Berceni, într-un bloc de 10 etaje, alături de soție și fiul său.

Era socialistă era în plină floare, iar cel mai iubit fiu al României era în vizită oficială în Nigeria. Clasa muncitoare își vedea de planul de cincinal, atât în București, cât și în restul țării.

După o zi plină, undeva în jurul orei 21:00, tânărul Jean Paler ajunge în fața blocului, unde își salută vecinii, stând de vorbă cu ei, după care decide să urce în micuțul apartament din blocul cu 10 etaje. Alături de el, în lift, alți doi tineri și o vecină în vârstă.

Este ora  ora 21:22:22, liftul începe să se clatine, la început părea a fi nimic, dar ulterior, bătrânica din lift strigă „E cutremur!”, și în secunda următoare liftul se blochează între etajele 8 și 9.

„Am rămas blocați între etajele 8-9. Șansa a fost că partea de jos a liftului era mai coborâtă, la nivelul etajului 8, apucase să urce doar puțin spre etajul 9. Din acea zdruncinătură, ne-am lovit foarte rău de pereții liftului, am văzut moartea cu ochii. N-am știut ce se întâmplă, țipau toți.

(…) Ne-am chinuit și am ieșit de acolo. Eu, fiind foarte înalt, i-am ajutat. A fost atât de puternic seismul, încât ușile apartamentelor încuiate, de la etajele superioare, s-au deschis la perete, se deteriorase tancajul blocului. Mi-am găsit ușa larg deschisă, deși o încuiasem cu cheia de două ori!”, povestește Jean Paler pentru Impact.ro.

Cele 56 de secunde de groază, și tragediile ce le-au urmat

Seara zilei de 4 martie 1977 avea să rămână în conștiința românilor ca una din cele mai negre zile. În București clădiri vechi, altele noi, au căzut ca piesele de domino, sub ele găsindu-și sfârșitul zeci, sute de oameni. În apropiere de Brazi, cerul era atât de roșu, încât aveai senzația că este dimineață, nu seară.

Au fost nevoie de 56 de secunde ca totul să se transforme în praf, dărâmături și haos. Ceaușescu plecat în Nigeria, a revenit imediat înapoi în țară e urgență la aflarea veștilor. Într-un bloc din centrul Capitalei, celebra Doina Badea, împreună cu întreaga familie avea să-și găsească sfârșitul sub dărmâturi.

În alt bloc, blocul Continental, Toma Caragiu era alături de bunul său prieten Alexandru Bocăneț, sărbătoreau cel mai nou film, „Gloria nu cîntă”. I-au găsit pe amândoi sub dărâmăturile de la Continental.

Tânărul Jean Paler, alături de alți tineri voluntari, au început să caute prin dărmâturile provocate de devastatorul cutremur. Ceea ce au găsit îl urmărește și astăzi, la 45 de ani de la tragedie.

„Se dăduse alarmă de gradul zero. M-am prezentat de urgență la Comandament. Ne-au îmbrăcat în uniforme, ne-au dat mănuși și măști de gaze și ne-au trimis pe Strada Poenaru Bordea, lângă Restaurantul Bucur.

Căzuse un bloc de șase etaje, cu trei scări. Am găsit, printre cărămizi, fier contorsionat și moloz, o mână de femeie, cu unghiile făcute cu ojă, avea un inel pe deget. Am zis să ne mobilizăm, am luat cu toții lopețile, însă mâna era doar până la umăr, femeia fusese dezmembrată, cutremurul o făcuse bucăți.

Am mai găsit, printre dărâmături, picioare, bucăți de trup, era carnagiu. Puneam morții în saci, iar soldații turnau peste cadavre câte o lopată de var stins. Iar peste moloz dădeau cu clor, ca să nu vină molima”, a mai povestit Jean Paler.

Citește și: România, în pericol la 43 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977. Ce spun specialiștii

„Dacă era să cadă pe pat îmi omora copilul”

În apartamentul său de la etajul 10, Jean Paler locuia alături de soție și de micuțul lor fiu. Momentul cutremurului, povestește actorul, ar fi putut fi fatal pentru fiul acestuia, dacă nu ar fi existat o providențială canapea:

„Fiul meu era la o vecină, am lăsat-o pe ea să aibă grijă de copil, fusesem la medic. În apartamentul în care îmi lăsasem micuțul, sărise din perete un ceas cu pendul. Noroc că s-a prăbușit peste canapea, căci dacă era să cadă pe pat îmi omora copilul.

Mi-am luat micuțul în brațe și am ieșit în fața blocului. În acea noapte am dormit într-un părculeț, înveliți cu pături. Iar a doua zi dimineață, m-am dus la părinți, care își cumpăraseră o căsuță în Calea Rahovei. Era coadă de un kilometru la poarta noastră, veniseră toți cu bidoane și cu găleți, ca să ia apă, căci li se oprise, în apartamente.”, și-a mai amintit actorul.

Bilanțul unei zile de coșmar

Cutremurul, al cărui epicentru a fost în Vrancea, a fost resimțit în întreaga peninsulă balcanică. Orașul bulgar Svistov a fost grav afectat, trei blocuri de locuințe prăbușindu-se acolo, peste 100 de persoane au fost ucise.

În România, Bucureștiul a înregistrat nu mai puțin de 1.391 de decese. Pe lângă Capitală, și orașul Zimnicea de pe Dunăre a fost distrus aproape în totalitate, iar în întreaga țară peste 11.500 de persoane au fost rănite și 35.000 de case distruse.

Azi este 4 martie 2022, 45 de ani de la cea mai neagră zi a României. Merită să ne aducem aminte de cei care nu mai sunt!