39 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Totul despre marea lui iubire pe care a găsit-o într-un copac: „Mamă, ce frumusețe!”

Titanul, scena și mitul, Amza Pellea! „Nicolae Steinhardt spunea că Dumnezeu nu ne vrea proști”, declara pentru „Lumea Românească” Oana Pelea. Nici tatăl actriței nu dorea români proști. Marele Amza, unul din titanii teatrului și cinematografiei românești ar fi împlinit azi 91 de ani. Sunt 39 de ani fazi, reci și iremediabil mai săraci, de la moartea lui Amza Pelea.

Titanul, scena și mitul, Amza Pellea

Într- zi de aprilie a anului 1931, pe 7, în Băilești, județul Dolj, venea pe lume Amza, într-o familie cu cinci copii. Cel ce avea să devină un titan al scenei și marelui ecran era botezat după tată. Acesta avea exact același nume, Amza Pellea.

Încă din primii ani de școală primară, avea să dea semne de talent actoricesc, deși în „Scufița Roșie” era un timid lup, personaj ales chiar de micuțul elev. Terminând o școală tehnică de electrotehnică în Craiova, viitorul tânărului Amza era aproape sigur, să intre în rândul clasei muncitoare socialiste. Pasionat de poezie, literatură și teatru, după absolvirea școlii tehnice, se angajează pentru o perioadă în fabrică.

Aici, cu un talent fantastic de a spune bancuri și glume, ajunge să fie extrem de cunoscut. La uzina electrică din Craiova dă de un afiș care anunța examenele la Institutul de Cinematografie din Bucureşti.

Fără nico ezitare ia decizia de  mege la București, unde va da la examen. Deși viitorul student vroia la secția de regie, va fi repartizat la actorie. În timpul facultății începe să spună viitoarele sale celebre povești oltnești. Ulterior vor ajunge și pe calea undelor, după cum povestea Amza Pellea într-un interviu din 1981:

„Eu m-am dus cu inima îndoita, ca sa fiu sincer. Mă gândeam că ele au efect într-un cadru restrâns. M-am dus, ei au primit nişte scrisori, şi aşa au început apoi emisiunile la televizor“, povestea Amza Pellea.

După terminarea facultății, va juca nu mai puțin de 14 roluri pe scena Teatrului Național din Craiova, între anii 1957-1959. După scândura de la Naționalul craiovean au urmat scenele din București, de la teatrul Mic.

Au urmat marile sale roluri la Teatrul Nottara, la Comedie și Teatrul Național din București. Mii de ore de teatru, și alte câteva mii de ore în fața camerelor de luat vederi, pe marele și micul ecran. Toate l-au făcut pe Amza Pellea titanul actului de creație românesc, teatru și film.

Amza Pellea, anul 1958 și marea dragoste

În perioada primilor ani de la Naționalul craiovean, Amza Pellea, un tânăr actor de 27 de ani, avea să cunoască marea dragoste. Anul 1958 îi va schimba cu totul viața tânărului Amza Pellea,iar povestea sa de dragoste cu Domnica Policrat avea să fie una ca-n filme, așa cum povestea recent fiica actorului, Oana Pellea:

„Au trăit una dintre cele mai frumoase povești de iubire. A fost mai mult decât o iubire: a fost și o prietenie extraordinară!”, povestește actrița Oana Pellea.

Într-o rememorare a anilor de început ai tătălui său, Oana Pellea, o altă mare actriță a generației sale, povestește cum s-au cunoscut cei doi în acel an, 1958:

„Amza s-a dus cu trupa de actori la Craiova, cu Rauțchi, cu Cozorici, la ștrand. Și a apărut Domnica, o superbitate de femeie, cu ochii verzi, foarte sportivă, fusese și campioană la gimnastica, la juniori. Făcea o grămadă de nebunii.

Mergea în picioare pe motocicleta, dansa Rock’n Roll extraordinar! Și Amza când a văzut-o a zis `Mamă, ce frumusețe!` Dar toată lumea i-a spus sa stea liniștit, că nu era de nasul lui. Dar ce-a făcut la ștrand cu Domnica ?

S-a aruncat după ea în bazin. Spre surprinderea colegilor săi, care știau ca Amza nu învățase să înoate. Era când pe fundul bazinului, când la suprafață, dar tot încerca să-i vorbească Domnicai. Iar ea nu-l băga în seamă. Amza era doar unul din miliardele de băieți care-i făceau curte. După ce a scăpat cu viață din bazin, i-a dat întâlnire, în aceeași seară, în parcul mare din Craiova.”, povestește fiica marelui actor.

„Să găsești o fată superbă într-un copac”

În aceeași istorisire, Oana Pellea povestește de cel mai amuzant episod din relația părinților săi, momentul în care Domnica avea să se îndrăgostească iremediabil de Amza Pellea, la întâlnirea aproape eșuată din parc:

„Mama s-a dus acasă și nici nu-i trecea prin cap să se duca la întâlnire. Dar… destinul! Cu zece minute mai înainte de ora fixată de Amza, Domnica s-a îmbrăcat și a plecat în parc. Și dusă a fost! Până-n zori. (…) Trece o jumătate de oră, mai trece o oră, și încă una, iar Amza tot nu apare…

La ora 23:30, pe aleea parcului, foarte melancolic și singuratic, cine-mi venea cu mâinile în buzunar? Amza! Care nu spera s-o mai găsească pe Domnica, așa că trecea artistic pe acolo, fluierând Je suis seul ce soir.

Domnica nici nu știa cum îl cheamă și, din copac, i-a făcut: `Pâs-Pâs!`. Lui i s-a părut ceva incredibil. Cred și eu! Să găsești o fată superbă într-un copac… A ajutat-o sa coboare și i-a recitat din Minulescu `Și ai să mă uiți, căci și uitarea e scrisă-n legile omenești` Cu asta a cucerit-o.”, a mai povestit Oana Pellea.

Amza Pellea și cele peste 60 de roluri în cinematografie și aproape 30 de roluri în teatru

Marele titan al teatrului și cinematografiei românești, a avut versatilitate, spontaneitate, dedicație. A fost un actor care a muncit extrem de mult în cariera sa, răpusă mult prea devreme. Până în anul dispariției sale premature, Amza Pellea a jucat în 61 de filme, memorabile.

Lumea îl mai ține minte și azi ca Nea Mărin, din Nea Mărin, Miliardar (1979), și ca Mihai Viteazul, din 1971. Mulți și-l amintesc în rolul memorabil din filmul „Osânda”, din 1976, pentru care a fost premiat în 1977. Atunci avea să primească premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său, Manolache Preda.

Cele 61 de filme, și spre norocul nostru, cele câteva piese de teatru înregistrate, ne mai aduc aminte și azi, la 39 de ani de la moartea sa, de cât de mare a fost ca actor, dar și ca om. Într-un text emoționant, publicat azi, în ziua în care Amza Pellea pleca din această lume, în 1983, Oana Pellea scrie:

„12 decembrie… Tată, 39 de ani de când te ai mutat la Domnul… Cu trecerea timpului… dorul se mărește, cuvintele îşi pierd sensul… cu trecerea timpului nu-mi mai rămâne nimic decât iubirea asta ce îmi explodează în întreaga ființă.

Îți mulțumesc că te-ai cuibărit în mine şi te simt în fiecare clipă a vieții mele! Dumnezeu să te ţină în Lumina Lui! Te iubesc, tată! Oameni buni, vă mulțumesc că nu l uitați şi că îl iubiți.

Prin iubirea voastră AMZA CONTINUĂ SĂ TRĂIASCĂ.. Aprindeți o lumânare şi oferiți un pahar de apă în memoria lui. Dumnezeu ne răsplătește după iubirea ce o răspândim în jur. Vă mulțumesc!”, a scris Oana Pellea.

Noi, ceilalți, suntem datori să ni-i aducem aminte pe acești mari titani ai teatrului și filmului românesc. Din păcate, sunt din ce în ce mai puțini, iar amintirile cu ei sunt tot ceea ce ne mai rămâne!