3 alimente te ajută să te bronzezi mai repede. Trebuie să le consumi crude toată vara
Trei alimente care te ajută să te bronzezi mai repede. Un bronz frumos și uniform al pielii, fără să te expui ore în șir la soare, este ceea ce oricine își dorește. Însă specialiștii susțin că și alimentele îți vin în ajutor în acest sens. Soarele și ultravioletele pot dăuna pielii foarte mult, astfel că pentru a diminua riscurile expunerii la soare și a avea un bronz sănătos și de lungă durată, ai nevoie de aceste trei alimente în dieta ta zilnică.
3 alimente te ajută să te bronzezi mai repede
Cele trei alimente care te ajută să te bronzezi mai repede sunt: morcovul, roșiile și dovleacul. Acestea sunt bogate nu numai în vitamine, ci și în beta-caroten, stimulând producția de melanină și protejând pielea, căre va căpăta un aspect mai închis și nu alb.
Însă, când vine vorba despre bronzul verii, de folos ți-ar fi să știi și care sunt alimentele care te ajută să nu te arzi atunci când faci plajă. Este vorba despre cele bogate în vitamina C și E, întrucât au proprietăți antioxidante și ajută la oprirea radicalilor liberi. De menționat aici ar fi mai ales citricele, dar și ardeiul roșu te poate ajuta să îți protejezi pielea de razele soarelui.
Alimente bogate în vitamina C
Vitamina C este deosebit de importantă în organism. Ea contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, prin combinația de vitamina D, vitamina C și zinc, acționând sinergic. Cercetările au concluzionat că un consum de alimente bogate în vitamina C susține funcționarea optimă a sistemului imunitar, menține oasele, dinții și cartilajele puternice.
Alimentele bogate în vitamina C, care te pot ajuta să îți protejezi pielea de soare sunt: acerola, măceșe, ardei iute, guave, portocale, kiwi, coacăze negre.
Alimente bogate în vitamina E
Vitamina E este benefică pentru organism. Ea acționează ca un antioxidant și ajută la protejarea organismului împotriva radicalilor liberi, care, odată ajunși în organism, încep să îl degradeze, iar vitamina E nu face decât să împiedice acest proces.
Alimentele bogate în vitamina E, care te pot ajuta să îți protejezi pielea de soare sunt: semințele de floarea soarelui, migdalele, arahidele, uleiurile speciale, avocado, spanacul, chard elvețian, dovlecel, sfeclă albă, păstrăv. Păstrăvul este, de altfel, una dintre cele mai importante surse de vitamina E, dar are și alte substanțe la fel de benefice în componență, precum Omega 3 si Omega 6 alaturi de fier si fosfor.