11 vietnamezi, găsiți de poliţiştii de frontieră arădeni în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria
Polițiștii de frontieră arădeni au depistați unsprezece vietnamezi ascunși într-un compartiment special amenajat dintr-un automarfar. Aceștia încercau să treacă ilegal granița în Ungaria, potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.
Vietnamezi depistați de polițiștii de frontieră
Potrivit comunicatului ITPF Oradea, polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II i-au descoperit pe vietnamezi efectuând formalități de frontieră. Aceștia au fost găsiți într-un compartiment special amenajat în remorca unui automarfar. Autovehiculul era înmatriculat în România, iar șoferul era cetățean român.
„Şoferul se deplasa pe ruta România – Germania, fără marfă. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, într-un loc special amenajat, în partea din faţă a compartimentului de marfă, unsprezece cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Vietnam, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani,” se arată în comunicat.
Oamenii legii efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale. Urmează ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Bărbați din Constanța, arestați preventiv pentru trafic de migranți
Potrivit informațiilor oferite de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, o persoană se află sub control judiciar, iar altele două au fost arestate preventiv. Cei trei sunt acuzați de trafic de mingranți. De asemenea, migrantul, un cetățean turc, voia să treacă frontiera de stat a României spre Ungaria în mod fraudulos. Acesta avea de gând să ajungă în Austria.
La data de 2 iunie, inculpatul O. A. l-a contactat pe inculpatul M. A. căruia i-a solicitat să faciliteze transportul unei persoane migrant ilegal, până în Austria, la Viena; M. A. a fost de acord. La data de 10 iunie, inculpatul M. A., care conducea microbuzul de transport persoane marca Mercedes Sprinter, după ce a ridicat mai multe persoane din municipiul Medgidia spre a le duce în Germania, şi-a continuat deplasarea până în localitatea Mircea Vodă de unde l-a preluat pe migrantul ilegal menţionat anterior, apoi şi-a continuat deplasarea până în Cernavodă.
Aici, la volanul microbuzului, s-a urcat inculpatul O. F. care şi-a continuat deplasarea, împreună cu călătorii microbuzului, inclusiv migrantul ilegal, până în apropierea punctului de trecerea a frontierei Nădlac, unde au fost depistaţi de organele poliţiei de frontieră, găsim notat într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.