Casa Regală

Categoria Casa Regală este dedicată celor care urmăresc cu interes viața și activitatea familiilor regale din Europa și din lume. Publicăm articole despre aparițiile oficiale ale membrilor caselor regale, tradiții, ceremonii și decizii care atrag atenția publicului internațional.

Vei descoperi știri despre familia regală britanică, dar și despre alte case regale importante, precum cele din Spania, Olanda, Suedia sau Danemarca. Punem accent pe evenimente deosebite, vizite de stat, aniversări și proiecte caritabile, dar și pe modul în care aceste familii regale își păstrează rolul într-o lume modernă.

Scopul nostru este să oferim cititorilor informații actualizate, prezentate într-un mod elegant și documentat, astfel încât fiecare articol să reflecte prestigiul și tradiția regalității europene. Casa Regală este locul unde afli povești inedite și detalii exclusive despre monarhii și moștenitorii care continuă să fascineze întreaga lume.

Vezi mai mult
Prințul și Prințesa de Wales își exprimă sprijinul față de declarația Regelui Charles după arestarea lui Andrew

19 feb. 2026
Unde este Sarah Ferguson în plin scandal după arestarea fostului prinț Andrew. Dispariție discretă din spațiul public. Ce se întâmplă cu fiicele cuplului

Prințul Andrew a fost arestat. Prima reacție oficială a Regelui Charles, după reținerea fratelui său: „Permiteți-mi să afirm clar: legea trebuie să-și urmeze cursul ” UPDATE

Detalii mai puțin cunoscute fostul prinț Andrew. Fratele Regelui Charles a fost mereu oaia neagră a Familiei Regale

Chipul lui Lilibet, arătat pentru prima oară de Meghan Markle. Cu cine seamănă fiica ducilor de Sussex

16 feb. 2026
Ce a făcut prințul William pentru a-și apăra familia în perioada dificilă a lui Kate. Noi dezvăluiri despre cea mai grea perioadă a cuplului

15 feb. 2026
Presiune fără precedent asupra Familiei regale. Regele Charles ia poziție în scandalul Epstein după noile acuzații care i se aduc fratelui sau Andrew

10 feb. 2026
Prințul William și Kate fac primele declarații publice în contextul scandalului Epstein, care a afectat puternic imaginea Casei Regale

09 feb. 2026
Prințesa Kate, mesaj emoționant într-un nou videoclip despre lupta cu cancerul: „Nu sunteți singuri” VIDEO

05 feb. 2026
Regele Charles, la capătul răbdării din cauza lui Andrew, pe fondul scandalului Epstein. Decizia radicală luată de monarh

Prințul Harry a început să plângă în fața instanței, în procesul intentat tabloidelor din Marea Britanie: „Au transformat viața soției mele într-un coșmar”. A făcut dezvăluiri și despre Kate Middleton și Prințul William

22 ian. 2026
A apărut o nouă filmare cu Meghan Markle și Prințul Harry. Ducesa a dezvăluit că au fost înregistrați chiar de fiica lor, Lilibet

17 ian. 2026
Prințul Harry se întoarce în Marea Britanie pentru un nou proces. Fiul regelui Charles dă în judecată presa tabloidă

16 ian. 2026
Meghan Markle merge în Regatul Unit, după aproape patru ani de „exil”. Detalii despre evenimentul care a făcut-o să se întoarcă în Marea Britanie

14 ian. 2026
Kate Middleton, diferită la cea mai recentă apariţie. Prinţesa de Wales a împlinit 44 de ani: ”Să facem pace cu lacrimile noastre”

11 ian. 2026