Iulia Kelt

Iulia Kelt

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde aveam să lucrez o perioadă la cotidianul local Viața Liberă. Între timp, mi-am ocupat timpul cu bloggingul, ajungând, în 2010, să câștig BLOGWARS, totul că în 2013 să particip din nou și să bifez locul al doilea. În ultimii ani am colaborat cu o serie de publicații online unde am scris despre politică și administrație. La PLAYTECH am ajuns din pasiunea pentru entertainment, știință, dar și tehnologie.
Când nu scriu, fotografiez cu pasiunea unui om care își închipuie că mâine este sfârșitul lumii.

Mitică Popescu, mai „tare” ca Sergiu Nicolaescu: cum i-a „suflat” rolul în filmul Trenul cu bani omniprezentului regizor

03 apr. 2023
Îndrăgostitul umilit și iubirea neîmplinită: „Cum îți imaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un derbedeu?”. Povestea de dragoste dintre Ștefan Iordache și Irina Petrescu

Inteligența artificială a ajuns și la radio: cum au primit vestea fanii unei apreciate emisiuni

Google introduce Nearby Share, la scară largă pentru computere: cum te ajută, ce știm despre aplicație

Relația dintre somn și locul de muncă: cum ne afectează lipsa de odihnă, ce trebuie să facem

Cum să depistezi un mincinos: strategia care te ajută să afli dacă cineva nu îți spune adevărul

Efectul nebănuit al animalelor de companie asupra sănătății unui copil: de ce este bine să împarți casa cu un cățel sau cu o pisică

O rocă de agat, expusă la un muzeu, nu este ceea ce părea a fi: ce au descoperit oamenii de știință

Plantele simt stresul aproape la fel ca noi și „plâng” atunci când suferă: descoperirea oamenilor de știință

Avertismentul inventatorului telefonului mobil: ce îi sfătuiește acesta pe oameni

REVIEW Monique Olivier: Accessory to Evil - documentarul Netflix care te face să-ți scadă încrederea în umanitate

REVIEW Monique Olivier: Accessory to Evil – documentarul Netflix care te face să-ți scadă încrederea în umanitate

02 apr. 2023
Telegram aduce îmbunătățiri: cum îți face viața mai ușoară

Imagini nelimitate, generate de inteligența artificială: cum le obții

Noi schimbări la Windows 11: ce își propune Microsoft să implementeze

01 apr. 2023
ChatGPT evoluează vâzând cu ochii: cum va fi diferit