Diana Dumitrache

Diana Dumitrache

Sunt absolventă a Colegiului Naţional Roman-Vodă, Filologie, din Roman, precum şi a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţia Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatură Engleză. Am urmat apoi cursurile de master la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Drumul meu în mass-media a început în aprilie 2013, odată cu angajarea în trustul Antena Group. Până în 2014 am fost redactor online pentru Observatornews.ro, unde m-am ocupat cu redactarea de materiale şi cu postarea acestora pe social-media. Din 2014, am fost numită coordonatorul echipei.

La începutul anului 2015, am intrat în „familia” a1.ro, unde am fost redactor online /editor coordonator până în septembrie 2018. După această perioadă, am luat o pauză de aproape 2 ani.

Am revenit în presă în iulie 2020 ca redactor, din februarie 2021 devenind editor pe site-ul Impact.ro. Începând cu august 2022, am ocupat funcţia de editor al site-ului Playtech.ro, post pe care l-am deţinut până în iunie 2024. După 7 luni în echipa Bugetul.ro, am revenit la Playtech.ro.

Cine este Angelo Becciu, cardinalul demis de Papa Francisc pentru fraudă. Sfidează Vaticanul şi vrea să participe la conclav

Cine este Angelo Becciu, cardinalul demis de Papa Francisc pentru fraudă. Sfidează Vaticanul şi vrea să participe la conclav

24 apr. 2025
Cât costă şi cum poţi plăti taxa de pod de la Feteşti? Amenzile sunt destul de mari

Cât costă şi cum poţi plăti taxa de pod de la Feteşti? Amenzile sunt destul de mari

24 apr. 2025
CFR suplimentează trenurile spre litoral de 1 Mai. Legăturile care te duc spre staţiunile de la mare din orice colţ al ţării

CFR suplimentează trenurile spre litoral de 1 Mai. Legăturile care te duc spre staţiunile de la mare din orice colţ al ţării

24 apr. 2025
Donald Trump, un nou atac asupra lui Zelenski. Preşedintele american este deranjat că a refuzat oferta SUA:

Donald Trump, un nou atac asupra lui Zelenski. Preşedintele american este deranjat că a refuzat oferta SUA: „Prelungeşte măcelul”

23 apr. 2025
Se schimbă buletinele şi în Bucureşti. De când poate fi eliberată noua carte electronică de identitate

Se schimbă buletinele şi în Bucureşti. De când poate fi eliberată noua carte electronică de identitate

23 apr. 2025
Insula din Grecia mai frumoasă decât Santorini. Cazările sunt mult mai ieftine, iar peisajele sunt unice în lume

Insula din Grecia mai frumoasă decât Santorini. Cazările sunt mult mai ieftine, iar peisajele sunt unice în lume

23 apr. 2025
Ce înseamnă

Ce înseamnă „servus”, de fapt? Mulţi români folosesc greşit cuvântul

23 apr. 2025
Alimentul de 3 lei pe care să îl consumi obligatoriu după Paşte. Uiţi de mesele îmbelşugate, îţi revine energia

Alimentul de 3 lei pe care să îl consumi obligatoriu după Paşte. Uiţi de mesele îmbelşugate, îţi revine energia

23 apr. 2025
Lista completă a concurenților de la

Lista completă a concurenților de la „Tempting Fortune România”. Câştigătorul primeşte 300.000 de euro. Deea Maxer şi Tavi Clonda intră în concurs

23 apr. 2025
Nea Mărin revine la TV cu o nouă emisiune. Probele complicate pe care trebuie să le treacă vedetele la „Poftiți la întrecere”

Nea Mărin revine la TV cu o nouă emisiune. Probele complicate pe care trebuie să le treacă vedetele la „Poftiți la întrecere”

23 apr. 2025
Când intră banii pentru alocaţii, pensii, şomaj şi indemnizaţii în mai 2025. Calendarul oficial al plăţilor

Când intră banii pentru alocaţii, pensii, şomaj şi indemnizaţii în mai 2025. Calendarul oficial al plăţilor

23 apr. 2025
Cine a fost Sfântul Gheorghe. Tradiții și obiceiuri românești în ziua „purtătorului de biruință”

Cine a fost Sfântul Gheorghe. Tradiții și obiceiuri românești în ziua „purtătorului de biruință”

22 apr. 2025
Poşta Română aduce pensiile mai devreme în mai 2025. Pensionarii aşteaptă banii ca pe pâinea caldă

Poşta Română aduce pensiile mai devreme în mai 2025. Pensionarii aşteaptă banii ca pe pâinea caldă

22 apr. 2025
Orașul din România cel mai în pericol în caz de cutremur. Mii de clădiri sunt vulnerabile

Orașul din România cel mai în pericol în caz de cutremur. Mii de clădiri sunt vulnerabile

22 apr. 2025
Infirmierul Papei Francisc a dezvăluit ultimele cuvinte rostite de suveranul pontif. Nu se aştepta la aşa final

Infirmierul Papei Francisc a dezvăluit ultimele cuvinte rostite de suveranul pontif. Nu se aştepta la aşa final

22 apr. 2025