Diana Dumitrache

Diana Dumitrache

Sunt absolventă a Colegiului Naţional Roman-Vodă, Filologie, din Roman, precum şi a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţia Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatură Engleză. Am urmat apoi cursurile de master la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Drumul meu în mass-media a început în aprilie 2013, odată cu angajarea în trustul Antena Group. Până în 2014 am fost redactor online pentru Observatornews.ro, unde m-am ocupat cu redactarea de materiale şi cu postarea acestora pe social-media. Din 2014, am fost numită coordonatorul echipei.

La începutul anului 2015, am intrat în „familia” a1.ro, unde am fost redactor online /editor coordonator până în septembrie 2018. După această perioadă, am luat o pauză de aproape 2 ani.

Am revenit în presă în iulie 2020 ca redactor, din februarie 2021 devenind editor pe site-ul Impact.ro. Începând cu august 2022, am ocupat funcţia de editor al site-ului Playtech.ro, post pe care l-am deţinut până în iunie 2024. După 7 luni în echipa Bugetul.ro, am revenit la Playtech.ro.

Vin furtunile în Bucureşti, temperaturile scad dramatic. ANM a emis cod galben de vreme rea pentru mai multe zone

Vin furtunile în Bucureşti, temperaturile scad dramatic. ANM a emis cod galben de vreme rea pentru mai multe zone

09 iul. 2025
Veste importantă pentru Elena Udrea. Când va fi judecată contestaţia la decizia de liberare condiţionată a fostului ministru

Veste importantă pentru Elena Udrea. Când va fi judecată contestaţia la decizia de liberare condiţionată a fostului ministru

09 iul. 2025
Primele imagini din „Pe drumul gustului”, cu Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Aşa nu i-ai mai văzut pe cei trei chefi:

Primele imagini din „Pe drumul gustului”, cu Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Aşa nu i-ai mai văzut pe cei trei chefi: „Cu tiroliana în Bucovina”

09 iul. 2025
Planul roşu de intervenţie activat în Bihor din cauza unei toxiinfecţii alimentare. Persoanele afectate erau într-o tabără, la Vârtop

Planul roşu de intervenţie activat în Bihor din cauza unei toxiinfecţii alimentare. Persoanele afectate erau într-o tabără, la Vârtop

09 iul. 2025
Ce au mâncat Emmanuel şi Brigitte Macron la banchetul organizat la Castelul Windsor. Cocktailul din meniu care a făcut furori. Regele Charles:

Ce au mâncat Emmanuel şi Brigitte Macron la banchetul organizat la Castelul Windsor. Cocktailul din meniu care a făcut furori. Regele Charles: „Greu de crezut”

09 iul. 2025
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi

Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi

09 iul. 2025
Care este pluralul corect pentru „fier de călcat”? 80% dintre români îl folosesc greşit

Care este pluralul corect pentru „fier de călcat”? 80% dintre români îl folosesc greşit

08 iul. 2025
Aparate electrocasnice pe care trebuie să le scoți din priză când pleci de acasă. Scuteşti bani serioşi la factură

Aparate electrocasnice pe care trebuie să le scoți din priză când pleci de acasă. Scuteşti bani serioşi la factură

08 iul. 2025
Noi proteste în sectorul bugetar: Angajații Caselor de Pensii și ai MIPE ies în stradă. Se pregătește greva generală

Noi proteste în sectorul bugetar: Angajații Caselor de Pensii și ai MIPE ies în stradă. Se pregătește greva generală

08 iul. 2025
De ce să nu-ți aerisești casa la prânz pe caniculă. Greșeala pe care mulți o fac

De ce să nu-ți aerisești casa la prânz pe caniculă. Greșeala pe care mulți o fac

08 iul. 2025
Cea mai frumoasă plajă din Europa se află în Grecia. Puţini români ştiu de ea, panorama dramatică te cucereşte pe loc

Cea mai frumoasă plajă din Europa se află în Grecia. Puţini români ştiu de ea, panorama dramatică te cucereşte pe loc

08 iul. 2025
Un nou val de foc peste România. Zonele care se află sub Cod Roşu de caniculă până mâine

Un nou val de foc peste România. Zonele care se află sub Cod Roşu de caniculă până mâine

08 iul. 2025
Unde se va ţine West Side Hallo Fest, în 2025? Primăria Sectorului 6 a făcut anunţul, după ce insula de pe Lacul Morii a intrat în renovare

Unde se va ţine West Side Hallo Fest, în 2025? Primăria Sectorului 6 a făcut anunţul, după ce insula de pe Lacul Morii a intrat în renovare

08 iul. 2025
Definitivat 2025. Peste 9.500 de candidaţi susţin proba scrisă în 42 de centre de examen. Când se afişează rezultatele

Definitivat 2025. Peste 9.500 de candidaţi susţin proba scrisă în 42 de centre de examen. Când se afişează rezultatele

08 iul. 2025
Incendiu la Termocentrala Paroșeni. Minerii din Valea Jiului au fost evacuaţi, pompierii intervin de urgenţă

Incendiu la Termocentrala Paroșeni. Minerii din Valea Jiului au fost evacuaţi, pompierii intervin de urgenţă

07 iul. 2025