Diana Dumitrache

Diana Dumitrache

Sunt absolventă a Colegiului Naţional Roman-Vodă, Filologie, din Roman, precum şi a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţia Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatură Engleză. Am urmat apoi cursurile de master la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Drumul meu în mass-media a început în aprilie 2013, odată cu angajarea în trustul Antena Group. Până în 2014 am fost redactor online pentru Observatornews.ro, unde m-am ocupat cu redactarea de materiale şi cu postarea acestora pe social-media. Din 2014, am fost numită coordonatorul echipei.

La începutul anului 2015, am intrat în „familia” a1.ro, unde am fost redactor online /editor coordonator până în septembrie 2018. După această perioadă, am luat o pauză de aproape 2 ani.

Am revenit în presă în iulie 2020 ca redactor, din februarie 2021 devenind editor pe site-ul Impact.ro. Începând cu august 2022, am ocupat funcţia de editor al site-ului Playtech.ro, post pe care l-am deţinut până în iunie 2024. După 7 luni în echipa Bugetul.ro, am revenit la Playtech.ro.

S-a stins Béla Tarr, un titan al cinematografiei europene. Regizorul avea 70 de ani

06 ian. 2026
Ceața afectează aeroportul din Iași. Mai multe zboruri anulate, pasageri redirecționați și întârzieri în lanț

Starea drumurilor din România. Mai multe porţiuni închise, se circulă în condiţii de iarnă pe zeci de şosele. Update

05 ian. 2026
Hărţuitorii lui Brigitte Macron, condamnaţi la închisoare. Prima Doamnă a Franţei, afectată de

Hărţuitorii lui Brigitte Macron, condamnaţi la închisoare. Prima Doamnă a Franţei, afectată de „minciunile de pe internet”

05 ian. 2026
Venezuela, sub presiune. Trump afirmă că SUA „sunt la conducere”, iar Maduro ajunge în fața justiției americane

Când va fi remediată avaria majoră de la CET Sud: bucureștenii stau în frig zile la rând

Avertizări de la ANM: un nou episod sever de iarnă. Sunt anunţate ninsori abundente, viscol și polei

Motivul pentru care Maduro nu figura ca președinte al Venezuelei pentru România. Ţara noastră nu are nici ambasadă la Caracas

Incendiu devastator în Elveţia: sunt 47 de morţi. Un român, prinre victime, conform MAE. Cauza tragediei, explicată de procuror UPDATE

02 ian. 2026
Haos pe drumurile din România. Sunt restricții spre Rânca, iar accesul către Vârful lui Roman a fost blocat. Este semnalat şi fenomenul de ploaie îngheţată pe mai multe şosele. Update

Tragedie în noaptea de Anul Nou. Fiica actorului Tommy Lee Jones, găsită moartă într-un hotel de lux

Avalanșă uriașă la Bâlea Lac. Este pericol extrem în Munții Făgăraș, avertizează Salvamont

Tradiții și obiceiuri de Bobotează. De ce se dă Agheasma Mare în această zi de mare sărbătoare la români

Avertizări meteo pentru următoarele ore: până la 50 de centimetri de zăpadă la munte și viscol puternic în toată țara

Euro la case, haos la tarabe. Bulgaria, prinsă nepregătită în prima zi fără leva:

Euro la case, haos la tarabe. Bulgaria, prinsă nepregătită în prima zi fără leva: „N-am ce să-ți dau rest”

02 ian. 2026