De ce în Japonia nu se folosesc mereu burlane clasice și cum funcționează lanțurile de ploaie

Ploile puternice au transformat evacuarea apei de pe acoperiș într-o problemă de siguranță, nu doar de confort. Când apa ajunge să curgă haotic pe fațadă ori se adună lângă fundație, apar infiltrații, pete de umezeală, degradarea finisajelor și, în timp, reparații costisitoare. În mod normal, sistemul „jgheab + burlan” rezolvă simplu: colectează apa și o duce controlat într-un punct de scurgere.

Totuși, în Japonia, imaginea clasică a burlanului lipit de perete nu este întotdeauna cea mai întâlnită, mai ales în zonele cu locuințe tradiționale sau cu grădini amenajate atent. Acolo, apa nu este neapărat „ascunsă” într-o țeavă; uneori e lăsată să se vadă și să curgă ghidat, ca parte din design. În loc de o coloană închisă, poți vedea un element vertical decorativ care conduce apa spre sol: lanțul de ploaie, cunoscut ca „kusari doi”.

Nu e un mit total: burlanele există, dar nu sunt mereu soluția preferată

Merită spus din start: în Japonia există și burlane clasice, mai ales la clădirile moderne și la construcțiile care urmăresc eficiența strictă. Ideea că „nu se folosesc deloc” e o generalizare care pornește de la faptul că, în anumite contexte, alternativa tradițională a rămas relevantă și vizibilă.

Diferența ține de felul în care e gândită relația dintre casă, apă și spațiul exterior. În loc să trateze apa doar ca pe un „dușman” care trebuie evacuat rapid și invizibil, o parte din arhitectura japoneză o integrează ca element vizual și sonor. Streșinile pot fi mai pronunțate, iar scurgerea apei devine un fenomen controlat, nu doar o consecință neplăcută a ploii.

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Horoscopul zilei de luni, 2 februarie 2026. Zodia pentru care săptămâna începe cu provocări profesionale

Mai există și un argument practic: sistemele închise (jgheaburi + burlane) pot fi obstrucționate de frunze, praf, noroi, insecte sau reziduuri aduse de vânt. Când se înfundă, apa se revarsă exact unde nu trebuie, udând fațada și adunându-se lângă fundație. În timp, acest tip de problemă devine repetitiv, mai ales în zone cu vegetație bogată și ploi frecvente.

Kusari doi: cum ghidează apa un lanț, nu o țeavă

Lanțul de ploaie este, pe scurt, o „coborâre” deschisă pentru apă: un element vertical prins de streșină (de regulă din punctul de scurgere al jgheabului), care conduce apa până la sol. Poate fi făcut din zale metalice, dar și din cupe succesive, gândite să „prindă” apa și să o treacă dintr-un segment în altul, ca într-o mini-cascadă.

Originea lui este veche și se leagă de zonele tradiționale, de grădini și de o estetică în care apa face parte din ambient. În loc să fie „alungată” imediat, apa este dirijată într-un mod care poate fi și util, și plăcut la vedere. În multe cazuri, la capătul inferior se afla (și încă se află) un recipient sau o zonă pregătită pentru a prelua apa: un vas de colectare, un pat de pietriș ori o mică amenajare de drenaj.

Funcționarea e simplă: gravitația trage apa în jos, iar forma lanțului sau a cupelor o ajută să rămână „lipită” de traseu, reducând împrăștierea. În plus, pentru că e un sistem deschis, observi imediat dacă ceva nu funcționează: dacă apa sare prea mult, dacă vântul deviază jetul sau dacă debitul e prea mare pentru modelul ales.

Avantaje reale, dar și limite în ploi extreme

Primul avantaj este întreținerea. Un lanț de ploaie nu se înfundă în același mod în care se înfundă un burlan închis, unde dopurile se formează „în interior” și le descoperi abia după ce apa a început să se reverse. Fiind un sistem la vedere, problema se observă imediat și o rezolvi mai simplu, fără demontări complicate.

Al doilea avantaj este componenta estetică. Un burlan clasic este o piesă funcțională, rar considerată frumoasă. În schimb, lanțurile de ploaie au ajuns să fie tratate ca elemente decorative: cupru, aluminiu, finisaje diferite, forme de cupe, modele tradiționale sau moderne. În timpul ploii, curgerea devine un detaliu care dă caracter curții și fațadei, iar sunetul apei completează atmosfera.

Al treilea avantaj este potențialul de reutilizare. Dacă la bază amplasezi un recipient stabil, poți colecta apă pentru udarea plantelor. În perioadele în care plouă des, această soluție îți oferă un mic „rezervor” natural, fără să depinzi la fel de mult de consumul de apă din rețea pentru grădină.

Totuși, există și o limită importantă: capacitatea în timpul ploilor torențiale. Când debitul e foarte mare, apa poate să nu mai urmeze lanțul perfect și să sară în lateral, mai ales dacă bate vântul. De aceea, lanțurile de ploaie funcționează cel mai bine atunci când sunt susținute de un plan bun la sol: drenaj, pat de pietriș, zonă de infiltrare sau o rigolă discretă care să ducă apa departe de fundație.

Dacă vrei să aplici ideea, fă-o practic, nu doar pentru aspect. Alege modele cu cupe dacă zona ta are ploi dese și consistente, fixează lanțul ca să nu fie aruncat de vânt și pregătește la bază o zonă care absoarbe sau conduce apa. Dacă urmărești și colectarea, folosește un recipient stabil și curăță-l periodic, ca să eviți mirosurile și depunerile.

În esență, situația din Japonia nu înseamnă lipsa totală a burlanelor, ci existența unei alternative tradiționale care a rămas funcțională și apreciată. Lanțurile de ploaie sunt o soluție care îmbină utilul cu esteticul, reduc unele probleme de întreținere ale sistemelor închise și pot transforma un detaliu banal într-un element de design. Cheia rămâne aceeași, indiferent de țară: apa trebuie condusă controlat, iar la final trebuie să ajungă într-un loc pregătit să o preia, fără să-ți atace fundația sau fațada.