Inteligența artificială la școală: meditator genial sau scurtătură care te face dependent?

În multe clase, discuția despre teme nu mai începe cu „ai înțeles lecția?”, ci cu „ai întrebat AI-ul?”. ChatGPT, Gemini și alte instrumente similare au intrat rapid în rutina elevilor: explică, rezumă, generează idei, corectează și, uneori, scriu în locul tău. Pentru unii, e o revoluție care face învățarea mai accesibilă. Pentru alții, e un drum scurt spre copy-paste și pierderea exercițiului de a gândi singur.

Un material publicat de Adevărul surprinde foarte bine tensiunea asta: elevii recunosc utilitatea AI-ului, profesorii observă schimbarea de comportament, iar în fundal apare o temere susținută și de cercetare – că dependența de „asistentul personal” poate reduce efortul cognitiv și autonomia.

De ce a devenit AI-ul „asistentul personal” al elevilor

Pentru elevi, AI-ul rezolvă o problemă simplă: disponibilitatea. Profesorul nu e lângă tine seara, înainte de test, când recitești o lecție și nu mai înțelegi un concept. Un chatbot, în schimb, îți răspunde imediat, reformulează de zece ori, îți dă exemple și te ajută să structurezi materia. În varianta bună, e ca un „meditator” la un click distanță: îți explică, îți pune întrebări, îți arată pași, îți corectează greșeli.

În plus, AI-ul poate face accesul la explicații mai ușor. Dacă înainte aveai nevoie de meditații, de un părinte disponibil sau de timp pentru căutări lungi, acum poți obține rapid o clarificare pe înțelesul tău. Asta e partea care sperie mai puțin și ajută mai mult: elevul curios poate aprofunda, poate exersa, poate simula dialoguri într-o limbă străină, poate primi feedback pe o compunere. Folosit corect, îți crește șansele să înțelegi, nu doar să „termini tema”.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Când ajutorul se transformă în scurtătură: teme, copy-paste și „vocea” care nu mai e a ta

Problema apare când AI-ul nu mai e unealta cu care lucrezi, ci devine unealta care lucrează în locul tău. În loc să te ajute să înțelegi cerința, să-ți verifice un răspuns sau să-ți explice unde ai greșit, ajungi să-i dai promptul și să preiei rezultatul integral. Pe termen scurt, pare eficient: ai temă „perfectă”, fără greșeli. Pe termen lung, îți sabotezi exact competențele care contează: gândire critică, argumentare, autonomie, capacitatea de a rezolva probleme fără plasă de siguranță.

Mulți profesori spun că își dau seama când un text nu e scris de elev. Nu pentru că AI-ul e „ușor de prins”, ci pentru că profesorul îți știe nivelul, vocabularul, greșelile tipice și felul în care îți construiești ideile. Un text prea impecabil, cu termeni nepredați, cu o formulare exagerat de formală sau cu argumente generice, rotunde, care sună bine dar nu spun mare lucru – toate pot trăda o sursă automată. Se vede și ruptura dintre „vocea din clasă” și „vocea de pe hârtie”. Iar asta nu e doar o problemă de notă: e un semnal că procesul de învățare a fost sărit.

Ce arată studiile despre „datoria cognitivă”: când creierul muncește mai puțin cu AI

În discuția despre „benefic sau nociv”, apare tot mai des o cercetare atribuită MIT Media Lab, popularizată în 2025: participanții au fost puși să scrie eseuri în condiții diferite (cu un chatbot, cu un motor de căutare, sau fără niciun instrument), în timp ce activitatea lor cerebrală era monitorizată prin EEG. Rezultatul relatat în presă a fost că grupul care folosea chatbotul a avut, în medie, cea mai scăzută implicare cerebrală, iar pe parcursul mai multor sesiuni a apărut tendința de a depune tot mai puțin efort, uneori până la simplul copy-paste.

Un alt punct sensibil: când unii dintre cei obișnuiți cu AI au fost puși să scrie ulterior fără el, au avut dificultăți mai mari de reamintire și de reconstrucție a ideilor. Nu înseamnă că AI-ul „îți strică” automat creierul, dar susține o ipoteză incomodă: dacă delegi constant gândirea grea, îți antrenezi mai puțin „mușchiul” atenției, al planificării și al memoriei de lucru.

Merită ținut cont și de limitările tipice ale unor astfel de studii, mai ales când sunt descrise ca preliminare: e posibil ca efectele să depindă de tipul sarcinii, de nivelul elevilor, de cât de mult se bazează pe instrument, de motivație și chiar de felul în care e formulată cerința. Cu alte cuvinte, concluzia practică nu e „AI-ul e rău”, ci „felul în care îl folosești poate să-ți reducă sau să-ți crească efortul real”.

Cum folosești AI-ul ca accelerator de învățare, nu ca înlocuitor al gândirii

Dacă vrei să-ți fie util, fă o regulă simplă: întâi lucrezi tu, apoi verifici cu AI. Scrie o schiță, rezolvă două-trei exerciții, încearcă să-ți explici singur lecția în 5-6 fraze, abia după aceea întreabă chatbotul unde ai greșit sau ce ai omis. Așa transformi AI-ul în feedback, nu în soluție gata făcută.

Când îți dă un răspuns, cere-i să-ți explice de ce, să-ți arate pașii, să-ți pună întrebări de verificare și să-ți dea două variante alternative, nu doar una „frumoasă”. În plus, pune o fricțiune intenționată între tine și text: nu copia direct, rescrie cu cuvintele tale, adaugă exemple din ce ai făcut la clasă, leagă ideile de ce știi deja. Dacă primești un eseu sau o compunere, trateaz-o ca pe un model de structură, nu ca pe un produs final. Întreabă-te: „pot să explic în două minute ce am scris aici?”. Dacă răspunsul e nu, atunci n-ai învățat, doar ai livrat.

Iar dacă ești profesor sau părinte și vrei o cale realistă, mergi pe educație, nu pe interdicție totală. În loc să lupți cu un fenomen inevitabil, mută accentul pe evaluări care cer proces, nu produs: explicații orale, etape de lucru, ciorne, reflecție („de ce ai ales argumentul ăsta?”), comparații între două surse, justificări. În felul ăsta, AI-ul rămâne prezent, dar nu mai poate substitui complet gândirea. Până la urmă, nu faptul că ai un GPS e problema, ci faptul că nu mai înveți niciodată drumul.