Cel mai longeviv experiment de laborator din lume rulează de aproape 100 de ani

Există descoperiri care vin cu viteza unui fulger și există știință care se mișcă… ca smoala. La prima vedere, materialul din celebrul „pitch drop” pare solid, rigid, aproape inert. În realitate, e doar un lichid extrem de vâscos, iar demonstrația asta a transformat o simplă pâlnie de laborator într-un simbol al răbdării științifice.

De aproape 100 de ani, în Brisbane, la University of Queensland, o picătură după alta se formează cu o lentoare care sfidează instinctul. Totul se întâmplă atât de încet, încât momentul „când cade” a reușit, de fiecare dată, să scape privirii umane, chiar și atunci când lumea întreagă a încercat să-l prindă în direct.

Experimentul picăturii de smoală, răbdarea de aproape un secol care încă nu și-a dezvăluit momentul

Povestea începe în 1927, când fizicianul Thomas Parnell a turnat smoală (pitch) într-o pâlnie închisă, apoi a lăsat-o să se așeze ani la rând, ca să elimine bulele și să stabilizeze masa. Abia în 1930 a tăiat tija pâlniei, practic „deschizând” experimentul, iar de atunci materialul a început să se scurgă… în felul lui.

Cheia e ideea de vâscozitate: un lichid poate părea solid dacă e suficient de vâscos și dacă îl privești pe intervale scurte. În cazul smoalei din experiment, diferența față de apă este uriașă: la temperatura camerei, pitch-ul poate fi de ordinul a zeci sau sute de miliarde de ori mai vâscos decât apa, ceea ce înseamnă că „curgerea” există, dar e aproape imperceptibilă pentru ritmul nostru de zi cu zi.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Experimentul picăturii de smoală înainte ca un pahar de laborator nou să îl înlocuiască pe cel plin. (UQ/Wikimedia Commons/CC BY-SA 3.0)

Nouă picături în 96 de ani și un record de răbdare

Prima picătură a avut nevoie de opt ani ca să se desprindă și să ajungă în recipientul de dedesubt. Apoi, mult timp, intervalul tipic a rămas în jurul a 8 ani, până când instalarea aerului condiționat (prin anii ’80) a răcit mediul și a încetinit și mai mult procesul. Practic, temperatura mai joasă a crescut timpul de formare al unei picături, împingând așteptarea spre 12–13 ani între desprinderi.

În ianuarie 2026, bilanțul rămâne uluitor: au „căzut” doar nouă picături, ultima în 2014, iar a zecea este încă așteptată, probabil cândva în anii 2020. Faptul că experimentul a rulat aproape neîntrerupt din 1930 i-a adus și reputația de cel mai longeviv experiment de laborator aflat în desfășurare.

Partea ironică (și aproape poetică) este că nimeni nu a surprins „pe viu” momentul desprinderii unei picături în această versiune celebră de la Queensland, deși au existat custodi dedicați și, mai nou, streaming. Au fost situații în care o defecțiune sau o întrerupere a transmisiei a făcut ca exact clipa decisivă să se piardă, iar experimentul a continuat impasibil, ca și cum nu i-ar păsa că toată lumea a clipit fix atunci.

Ce îți spune experimentul despre fluide și lumea reală

Dacă vrei să înțelegi de ce „solidul” din pâlnie e, de fapt, un lichid, gândește-te la lucruri banale: sosuri care curg altfel când le agiți, materiale care se „înmoaie” sub stres, sau substanțe care se comportă diferit în funcție de forța aplicată. În laborator, astfel de diferențe sunt utile tocmai pentru că îți arată cât de mult te păcălesc simțurile atunci când scara de timp devine uriașă.

Relația cu temperatura este una dintre cele mai bune lecții ale experimentului. Când mediul s-a răcit (odată cu aerul condiționat), smoala a devenit și mai vâscoasă, iar ritmul picăturilor s-a rarit. Asta îți confirmă un lucru simplu: proprietățile materialelor nu sunt „bătute în cuie”, ci depind de condiții. În afara laboratorului, aceeași logică explică de ce unele materiale se comportă diferit vara față de iarnă și de ce, în inginerie, controlul temperaturii poate schimba complet performanța unui sistem.

De ce contează astfel de experimente lente, chiar și în era „acum”

În epoca în care vrem rezultate instant, pitch drop-ul funcționează ca un antidot: te obligă să accepți că unele adevăruri se văd doar dacă ai răbdare, dacă păstrezi condiții relativ constante și dacă lași natura să-și joace ritmul. Ca instrument educațional, e aproape perfect: într-o singură vitrină, demonstrează diferența dintre „pare solid” și „este solid” fără să aibă nevoie de ecuații complicate.

În plus, experimentul e și o lecție despre continuitate. Oameni diferiți au preluat rolul de custode, generații de studenți au trecut pe lângă aceeași pâlnie, iar internetul a transformat așteptarea într-un eveniment global. Dacă vrei să simți cu adevărat miza, imaginează-ți că „a zecea picătură” nu e doar o picătură, ci un moment care comprimă decenii de observație într-o fracțiune de secundă. Iar când, în sfârșit, se va desprinde, e foarte posibil să confirme încă o dată ideea centrală: cele mai lente procese sunt adesea cele mai sigure în a-ți demonta certitudinile.