Tragedia feroviară din Spania. MAE: Doi români se aflau în unul dintre trenurile implicate în accident. În ce stare se află aceştia. UPDATE
Gravul accident feroviar produs duminică seara în sudul Spaniei, soldat cu zeci de morți și peste o sută de răniți, ridică îngrijorări și în rândul autorităților române, în contextul în care Spania găzduiește una dintre cele mai numeroase comunități de români din diaspora. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că s-a autosesizat imediat după producerea tragediei și a solicitat informații oficiale cu privire la posibila existență a unor cetățeni români printre victime.
Români posibil implicați în tragedia feroviară din Spania
Update luni, ora 16:50. Ministerul Afacerilor Externe anunță că a fost confirmată prezența unui al doilea cetățean român rănit ușor în urma accidentului feroviar produs în regiunea Cordoba, Spania. Potrivit unui comunicat al MAE, autoritățile spaniole au transmis că doi români se numără printre persoanele afectate de incident, ambii suferind leziuni minore.
Reprezentanții Consulatului General al României la Sevilla au luat legătura telefonic cu cei doi cetățeni români, care au confirmat că starea lor este bună și că se află în afara oricărui pericol. De asemenea, MAE precizează că, până în prezent, nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident.
„În continuarea comunicărilor referitoare la accidentul feroviar petrecut în regiunea Cordoba, Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile spaniole au confirmat prezenţa a doi cetăţeni români printre persoanele afectate, acestea fiind rănite uşor”, precizează comunicatul MAE.
Totodată, ministerul reamintește că românii care au nevoie de sprijin consular pot contacta Consulatul General al României la Sevilla la numerele de telefon +34 954 233 243, +34 954 230 947 și +34 954 624 053. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și sunt preluate în regim de permanență.
Update luni, ora 13:15. Un român aflat în unul dintre trenurile implicate în accidentul feroviar din Spania a fost rănit uşor, anunţă MAE, care precizează că bărbatul a fost deja externat din spital.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Prin intermediul Consulatului General al României la Sevilla, MAE a inițiat demersuri în regim de urgență pe lângă autoritățile locale din regiunea Cordoba, acolo unde a avut loc coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Potrivit reprezentanților ministerului, în acest moment nu pot fi oferite date certe privind naționalitatea victimelor, întrucât procedurile de descarcerare și ancheta oficială sunt încă în desfășurare.
Accidentul s-a produs duminică, la ora locală 19:45, în apropiere de localitatea Adamuz, situată la aproximativ 200 de kilometri nord de Malaga. Conform unui bilanț actualizat, confirmat luni dimineață de Ministerul spaniol de Interne și citat de AFP, tragedia s-a soldat cu 39 de persoane decedate și 123 de răniți. Dintre aceștia, cinci se află în stare foarte gravă, iar zeci au suferit traumatisme severe. Intervenția echipajelor de salvare a fost una complexă, fiind mobilizate inclusiv unități ale armatei spaniole.
Având în vedere numărul mare de români care locuiesc și lucrează în Spania – peste un milion, potrivit estimărilor – autoritățile române tratează situația cu maximă atenție. MAE subliniază că, până în acest moment, la Consulatul General al României la Sevilla nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români sau a familiilor acestora, ca urmare a accidentului.
„Reprezentanții oficiului consular mențin situația în atenție, fiind în legătură permanentă cu autoritățile competente și sunt pregătiți să acorde asistență consulară dacă situația va impune”, precizează Ministerul Afacerilor Externe. Instituția rămâne în contact direct cu autoritățile spaniole pentru a primi, în cel mai scurt timp, informații oficiale privind identitatea victimelor.
Numere de telefon utile pentru românii din Spania
Pentru românii aflați în Spania sau pentru cei care au rude și apropiați în zonă, MAE pune la dispoziție mai multe linii telefonice la care poate fi solicitat sprijin consular. Cetățenii români pot apela Consulatul General al României la Sevilla la numerele +34 954 233 243, +34 954 230 947 și +34 954 624 053, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, disponibil în regim de permanență.
De asemenea, în situații dificile, speciale sau cu caracter de urgență, românii pot apela telefonul de urgență al Consulatului General al României la Sevilla: +34 648 212 169.
Tragedia din Andaluzia a șocat întreaga Spanie și a generat reacții la nivel internațional. Pentru comunitatea românească numeroasă din această țară, incertitudinea legată de posibila implicare a unor conaționali amplifică îngrijorarea, autoritățile române urmând să comunice public orice informație oficială imediat ce aceasta va fi confirmată de partea spaniolă.