INTERVIU EXCLUSIV cu Ioana Mischie, regizoarea filmului românesc CATANE: 15 ani de scenariu, doar 19 zile de filmare și o comedie-manifest despre supraviețuire morală

După 15 ani de rescrieri, o mulțime de „ocoluri” creative și doar 19 zile de filmare care au concentrat energia a peste 100 de oameni, CATANE ajunge, în sfârșit, în fața publicului larg. Debutul în lungmetraj al Ioanei Mischie pornește de la o situație inspirată din fapte reale și o transformă într-o comedie socială cu nerv, poezie și un „bitter-sweet” care te prinde tocmai fiindcă refuză să-și simplifice personajele sau mizele.

Filmat în sate izolate din Munții Apuseni și gândit ca un „film verde”, CATANE își construiește universul din contraste: oraș vs. sat, reguli oficiale vs. reguli inventate pentru supraviețuire, judecată vs. înțelegere, improvizație vs. rigoare. Iar în centrul poveștii nu stă un singur erou, ci o comunitate – un organism colectiv care îți ridică, pe rând, sprânceana, apoi zâmbetul și, pe nesimțite, întrebările.

În interviul de mai jos, Ioana Mischie povestește fără ocolișuri despre traseul organic al scenariului, despre riscurile asumate la filmare, despre ce înseamnă concret sustenabilitatea pe platou și despre felul în care cinema-ul poate deveni un spațiu de reconectare. Premiera oficială are loc pe 26 ianuarie 2026, iar filmul este distribuit în România de Forum Film.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Dar înainte să îți dezvălui interviul cu Ioana, poți citi chiar aici interviurile cu actorii principali ai filmului românesc, Iulia Lumânare și Cristian Bota.

INTERVIU Ioana Mischie, regizoare CATANE

Ioana Mischie

Ozana Mazilu (Playtech): Cum a evoluat povestea filmului CATANE din momentul în care ai scris prima versiune a scenariului în facultate până la varianta finală filmată?

Ioana Mischie: Probabil dețin, fără voia mea, recordul pentru cel mai aprofundat film de debut. Scenariul a avut o evoluție care a însumat 15 ani, fără să fie una liniară, previzibilă sau exclusiv ascendentă. Evoluția scenariului a fost similară evoluției unei forme de viață: organică. Aș asocia-o unei rădăcini extrem de ramificate. În schimb, filmarea în sine a reunit doar 19 zile de filmare, fiind o perioadă minimă pentru realizarea unui lungmetraj cu 100 de profesioniști implicați.

Privind partea plină a paharului, povestea este sufletul fiecărui proiect și merită toată atenția, grija și ocrotirea din lume. Însă, privind partea goală a paharului, cred că avem nevoie de măsuri culturale sporite pentru realizarea și accelerarea unui film în România. Trăim într-o țară în care PIB-ul pentru cultură este de 14 ori mai mic decât PIB-ul pentru pensii speciale și nu cred că este întru totul echilibrat.

Am scris primul draft al scenariului în 2011, la UNATC, sub îndrumarea caldă și calmă a domnului profesor Valeriu Drăgușanu, căruia i s-a părut o poveste genială, și de atunci au urmat zeci de draft-uri distincte până la versiunea destinată filmării. A fost o călătorie hiper-alambicată, dar scrisă cu pasiune fără margini. A fost ca un drum alchimic de rafinare, atât al scenariului, cât și al meu. Probabil, dacă ar fi să desenez un grafic despre parcursul acestui film, ar fi o imensă linie întortocheată, însă cu o armonie proprie, cu un ritm aparte, cu o aură rarisimă. Un „fir infinit” care are o etapă asiduă de căutări până își găsește propriul puls.

Am avut foarte multe provocări de depășit și simplul fapt că filmul există este o formă de curaj. CATANE este mai mult decât un film de debut, este un film-manifest pentru autocunoaștere și pentru cunoașterea lumii din perspective multiple.

Am iubit dintotdeauna umorul, hazul de necaz și am luptat până în pânzele albe să păstrez filmul ca pe o comedie, ca pe o satiră tandră și să nu îl virez într-o dramă sordidă, așa cum îmi impuneau mulți producători sau profesioniști care interacționau cu proiectul. Și ceea ce încântă acum este exact atitudinea bitter-sweet și stilul poetic pe care și l-a păstrat în timp. Pentru că face parte din ADN-ul creativ al acestui univers cinematografic să vorbească deschis despre aspecte vitale.

CATANE este un film senin, care ne invită pe fiecare dintre noi să decidem ce prioritizăm în această viață. Trăim într-o societate imperfectă și avem grade variabile de imperfecțiune – putem alege să ne completăm imperfecțiunile și să atingem forme sporite de complexitate sau putem să ne izolăm imperfecțiunile și, eventual, să le adâncim. Îmi place să pledez pentru îmbinarea contrariilor! Mă fascinează acest demers dintotdeauna.

Varianta filmată îmi este foarte, foarte, foarte dragă, mulțumită imaginii semnate de George Dăscălescu, mulțumită muzicii lui Emiliano Mazzenga, mulțumită design-ului de producție semnat de Cristina Barbu și implicării lui Bogdan Ionescu, dar mai ales mulțumită tuturor actorilor și actrițelor care fac acest film să respire și să devină o ființă vie, un organism colectiv. În plus, am avut și cu un asistent de regie magnific, cu Vlad Chiriță, căruia îi mulțumesc. Mulțumită lor, CATANE nu este doar un loc, este și un spirit și încă unul memorabil.

Tendința inițială a scenaristului din mine a fost să deplângă zecile de subplot-uri pitorești, sutele de pagini de moodboard și miile de draft-uri care nu au ajuns în film. Timp de câteva luni de zile, jumătatea scenaristică din mine a avut o severă depresie. Dar regizorul din mine s-a bucurat că are un playground în care să creeze noi reguli, noi ritualuri, noi unghiuri de interpretare. Atunci când scenaristul din mine a plâns, regizorul din mine a început să joace cu adevărat. Această coregrafie a celor două direcții contrare (overwriting vs. underwriting) a alcătuit un film pe care îl consider echilibrat. Pentru că în mine s-a dat această luptă continuă (o luptă poetică, semiotică, axiologică), sper ca rezultatul din această negociere exigentă să ajungă la spectator ca un dar. M-am raportat la spectator ca la un privitor al celor mai bune practici pe care le-am descoperit din cinematografie și am căutat să esențializez aceste practici într-o oră și jumătate de călătorie intensă.

Filmul are multe miracole proprii și printre ele se numără zeci de momente improvizate, zeci de sincronizări creative, însă are și anumite secvențe la care am fost nevoiți să renunțăm, pentru a nu face un film care să dureze cinci-șase-șapte-opt-nouă ore. Ne-am străduit să păstrăm esența proiectului, în pofida resurselor limitate, și considerăm că am reușit să aducem la viață o lume imersivă care poate genera întrebări importante, însoțite de un zâmbet necesar pe care tindem să uităm să îl practicăm. Poate mai mult ca oricând, fiind lansat acum devine un film care activează multiple axe de gândire pe multiple paliere.

CATANE este o comedie despre supraviețuire morală. Nu este o comedie ușoară, este o comedie socială minuțioasă, țesută pixel cu pixel în filigran. Este o lume cu umor absurd, gandit pentru audiența generală. A fost inspirat de o constelație de fapte reale: într-un sat izolat, toți locuitorii au declarat că au dizabilități pentru a nu plăti impozite la stat. Situația escaladează într-o frescă societală care ne face să ne întrebăm: Noi cum am proceda dacă am fi în situația acelor săteni ignorați de autorități? Dar dacă am fi în situația inspectorilor sau a unui judecător menit să facă dreptate?

Filmul CATANE, deși are o aparență perfect simetrică, ascunde multiple asimetrii. Este deopotrivă comic și dramatic, deopotrivă tandru și revelator, deopotrivă plănuit și improvizat.

Transformarea mea în acești 15 ani a fost, deopotrivă, imensă. De la student la profesor. De la explorator la creator. De la filosof la orchestrator. Dar poate că, în definitiv, nu este o transformare într-un singur sens, ci o multiplicare, o extindere, o esentializare. Poveștile pe care le transmitem pot avea o însemnătate foarte mare și pot ajunge să ne definească umanitatea. Îmi place să privesc filmul CATANE ca pe o etapă fundamentală a unei renașteri.

CATANE are premiera pe 26 ianuarie în cinema

Ozana Mazilu (Playtech): Filmul explorează ideea de solidaritate într-o lume fragmentată. Cum ai reușit să traduci acest mesaj într-o comedie tandră, fără să pierzi profunzimea temei?

Ioana Mischie: Iubesc această temă cu toată ființa mea, dar, din păcate, eu sunt o minoritate într-o lume capitalistă care asociază fragmentarismul cu o formă de paroxism. Mă fascinează atât de mult apropierea oamenilor încât, la un moment dat, îmi propusesem să strâng într-un grup toți cei 11 miliarde de utilizatori de Facebook și să studiem sociologic ce am putea crea împreună.

Personajul principal al filmului este o comunitate. Sau, mai precis, personajul principal al filmului devine o comunitate de abia la final, pentru că până atunci asistăm la schimburi tectonice de atitudini.

Filmul CATANE are un personaj colectiv și este unul dintre puținele filme gândite astfel. În școală studiem cu toții Joseph Campbell și Christopher Vogler și ne familiarizăm cu faimoasa călătorie a eroului. Dar dacă nu se reduce totul la călătoria unui erou individual? Dacă oare avem nevoie să vorbim despre călătoria unei anumite comunități pentru a înțelege holistic lumea în care trăim? Jeff Gomez, care mi-a fost pentru o zi profesor în SUA, fiind invitatul profesorului coordonator Henry Jenkins, a definit „The Collective Hero’s Journey”. Și, inspirată fiind de curajul lui, am început să definesc și eu structuri narative proprii. În CATANE am jonglat cu această călătorie colectivă și m-am străduit să o avansez.

Mai mult decât solidaritatea ca fenomen care se coagulează doar în momente de criză, mă fascinează ideea de conștiință colectivă. Mai exact, cum anume ne putem privi sau vindeca într-o manieră colectivă, nu doar individuală? Cum putem învăța să exprimăm povești vulnerabile fără a ne judeca atât de aspru?

Filmul face parte dintr-un demers mai amplu de a investiga forme de reapropiere contemporană, forme de reparație morală, vindecare, iertare colectivă și redefinire a unei constelații colective. Vindecarea reală nu este individuală. Este colectivă. Poate că nu avem nevoie de un erou sau de un anti-erou, rupți din filmele cu super-eroi, ci de o comunitate simplă care se trezește din automatismele mecanice și învață să asculte.

Cu precădere după o serie de lockdown-uri care ne-au îndepărtat mult, am avea nevoie de un fel de lounge-uri colective care să ne reapropie. Și acest lounge poate fi cinema-ul.

CATANE este un film despre ce faci când societatea în care trăiești nu te mai vede. Personal, consider că a acționa insular este insuficient pe termen lung. A acționa comunitar este util, însă tot insuficient. Idealul este să acționăm și individual, și comunitar. Desigur, este uneori greu să facem asta într-o lume hyper-birocratizată, în care formulare interminabile tind să cuprindă orice, mai puțin esența a ceea ce simțim și trăim. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de simplificare, de esențializare, într-o eră sufocată de o abundență de informații inutile.

CATANE are premiera pe 26 ianuarie în cinema

Ozana Mazilu (Playtech): Care a fost cel mai mare risc creativ pe care ți l-ai asumat în realizarea acestui film?

Ioana Mischie: Cel mai mare risc psihologic a fost să nu renunț la proiect în momente de maximă cumpănă. Deși a fost un proiect apreciat internațional și a avut un palmares notabil, nu a fost ferit de scrisori de respingere extrem de dureroase. Oricine activează în cinematografie cunoaște șocul constant de a primi rejection letters pe bandă rulantă și, din păcate, la noi aceste scrisori au venit în etapa sine qua non a finanțărilor. Aveam un scenariu multi-premiat internațional, dar nu reușeam să câștigăm nicio finanțare în România. Ne-a luat ani de zile de încercări succesive. Ani în care am pierdut foarte mulți alți parteneri, dar am ajuns să și câștigăm noi colaboratori creativi.

Cel mai mare risc creativ a fost să improvizăm la filmare și întâmplarea face să fi fost și cel mai înălțător. Pentru unele secvențe nu s-au potrivit întru totul planurile noastre îndelung rafinate cu realitatea de pe teren și atunci am ales să combinăm spiritul creativ din scenariu și aura locală a satului în care am filmat și să gândim secvențe ad-hoc. Secvența Tourette este improvizată și transfigurată integral și este una dintre cele mai memorabile.

Un alt mare risc profesional a fost să mă implic activ în etapa de finanțare, eu nefiind la bază un fundraiser. Însă, fără finanțări, știam că nu pot aduce proiectul la viață, așa că am început să învăț să fac coproducții, să pitch-uiesc sponsorilor și partenerilor și am reușit să suplimentăm finanțarea CNC, care ar fi fost insuficientă. Am avut, cred, una dintre cele mai frumoase și organice experiențe de coproducție cu Italia și le mulțumesc tuturor profesioniștilor italieni că au propulsat proiectul și l-au tratat cu mult respect în fiecare moment.

Ozana Mazilu (Playtech): CATANE este descris drept un „film verde”. Ce înseamnă concret acest lucru în procesul de filmare și producție?

Ioana Mischie: Un film verde este un proiect cinematografic care își propune să minimizeze impactul asupra mediului, fără a compromite calitatea artistică sau narativă. În cazul nostru, măsurile de sustenabilitate au avut chiar rolul de a propulsa calitativ proiectul.

În ianuarie 2023, Eurimages a introdus un ghid cu principii ecologice pentru realizarea filmelor. Chestionarul și recomandările oferite de acest ghid ne-au fost extrem de utile în configurarea unei filmări eco-friendly.

În primul rând, scenariul nostru se desfășoară în mod natural într-un sat rupt de lume, având în prim-plan o comunitate care improvizează obiecte utile din tot ce găsește. Această situație ne-a permis să practicăm repurposing-ul și reciclarea în scenografie și costume într-o manieră ultra-creativă.

În al doilea rând, gestionarea unei echipe de 100 de persoane poate fi dificilă și, dacă nu este gestionată cu profesionalism, poate distruge un ecosistem natural. Am căutat soluții pentru a folosi cazare compactă, astfel încât să minimizăm transporturile inutile. Pentru hrană, am avut bucătari și ingrediente locale.

În al treilea rând, am renunțat la plastic și am explorat metode noi de reciclare pentru deșeurile rămase.

În al patrulea rând, pentru second unit am folosit lumina naturală și un stil mai degrabă documentaristic, pentru a conserva autenticitatea satului.

Privind spre viitor, ne dorim să folosim energie regenerabilă pentru iluminat, să concepem un sistem modular și circular pentru scenografie și costume, astfel încât nici măcar o agrafă de păr să nu fie risipită.

De exemplu, mi-ar plăcea să existe un sistem prin care mâncarea proaspătă rămasă de la filmare să ajungă la comunități nevoiașe, ca un fel de „Glovo” gratuit. Poate citește Code for Romania acest interviu și ne va putea ajuta să transformăm acest vis într-o aplicație funcțională.

CATANE are premiera pe 26 ianuarie în cinema

Ozana Mazilu (Playtech): Cum ai lucrat cu localnicii neprofesioniști din Munții Apuseni și ce au adus ei în plus poveștii?

Ioana Mischie: Prospectarea locațiilor pentru film a durat câteva luni, cu călătorii prin multiple județe ale României. Niciun sat însă nu corespundea acelui loc ideal din scenariu: profund pitoresc, poetic, izolat, arhaic. Unele sate erau complet abandonate, altele erau ultra-modernizate fără să-și păstreze identitatea, iar altele erau prea eclectice, obligându-ne să fragmentăm prea mult filmarea. Căutam un loc rupt de lume, care să devină un “acasă” holistic.

A fost o dragoste platonică la prima vedere între echipa noastră și localnicii din Munții Apuseni. Încă din etapa prospectării, ne-am îndrăgostit nu doar de peisajul magnific, ci mai ales de oameni. Emanau căldură, erau conectați la natură și spiritualitate. Ne-au invitat să gustăm cele mai bune siropuri de fructe de pădure și ne-au împărtășit cele mai savuroase glume locale. Simțeam că pășim în film, pe măsură ce vizitam fiecare gospodărie.

Unul dintre personajele din sat este doamna Valeria Oltean, Țesătoarea, care definește emblematic lumea acelui sat. Pentru acea secvență, am filmat în casa dânsei, unde păstra cu grijă aproape sacră un război de țesut, neatins de zeci de ani. Prezența dânsei a adăugat autenticitate și a trezit un sentiment de empatie față de propria noastră copilărie, în care bunicile încă lucrau la război. Acea țesere devine aproape senzorială, ca un proces care ne mângâie și ne transformă. Faptul că se ascunde brusc printre covoare este iarăși un gest atât de simplu și ingenios pe care un om de la sat îl poate face cu gingășie. Umorul ei ludic  este contagios și transformă întreaga anchetă într-un „de-a v-ați ascunselea” copios. Le mulțumesc actorilor Costel Cașcaval, Iulia Lumânare și Cristian Bota că au extins secvența și au condimentat-o cu atât de multe nuanțe suplimentare. Pentru mine, acea secvență este una care descrie atât de profund contrastul dintre sat și oraș, dar și fascinația vibrantă pe care o manifestăm pentru o comunitate distinctă. Și poate nu întâmplător, inspectorul se îndrăgostește gradual de acest sat pe care inițial venise să îl condamne drastic. Pentru că undeva sufletul lui mecanic este mișcat de aceste culori, de aceste ritualuri, de aceste micro-bucurii pe care le uitase. Scena țesutului poate fi privită în oglindă cu secvența inițială în care inspectorul „țese” un joc Solitaire, oferind un contrast între intențiile și rezultatele distincte ale unei epoci arhaice și ale unei epoci digitale.

Un alt cadru îndelung iubit, deși este unul scurt, este cel în care căruțașul Ion Toma transportă scaunele de bucătărie din sat pentru a fi transformate în scaune cu rotile. Printr-o simplă mișcare, imprimă ritmul pregătirilor și generează o întreagă coregrafie în sat. Este ca un fel de piesă de domino care le răstoarnă pe toate. Mișcarea lui atrage aproape magnetic mișcările și pregătirile tuturor. Chiar dacă această coregrafie colectivă este dirijată cu măiestrie de primarul Pamfil (Mihai Malaimare), uneori aceste indicii vizuale, non-verbale, profund locale sunt cele care aduc la viață respirația proprie a filmului, ancorarea lui în realitate și pitoresc.

Ozana Mazilu (Playtech): În ce fel experiența ta internațională (Fulbright, Sundance, Berlinale Talents) a influențat stilul și viziunea filmului?

Ioana Mischie: Toate experiențele internaționale m-au ajutat, în primul rând, să evoluez ca om și ca artist și să descopăr direcții inovatoare în film și New Media.

Cred că ne naștem cu toții cu un bogat tezaur creativ, însă, aceste programe m-au învățat să îmi folosesc propriul har creativ într-o manieră ușor de înțeles pentru comunități trans-continentale. În cazul proiectului, m-au ajutat să traduc mai bine premisa narativă pentru un public internațional extins și să capete valoare universală.

Filmul CATANE este o coproducție româno-italiană, o comedie europeană, nu doar una locală. În cadrul bursei Fulbright l-am întâlnit pe Emiliano Mazzenga la University of Southern California și, câțiva ani mai târziu, a semnat muzica originală din film, care este acum nominalizată la Hollywood Music in Media Awards, printre cele mai bune 5 muzici de film străin. În cadrul Berlinale Talents l-am reîntâlnit pe minunatul meu mentor, Alby James, producător creativ al proiectului, care m-a învățat craft-ul de a scrie scenarii internaționale. În Portugalia am cunoscut-o pe Marian Sanchez Carniglia, care mi-a rămas înger păzitor în momente de maximă criză. În cadrul Cannes International Screenwriters Pavilion l-am întâlnit pe Alain Goldman de la compania Legende Films, multi-premiată cu Oscar, care a crezut atât de mult în proiect și în mine încât a acceptat să producă un scurtmetraj ca prolog pentru film din fonduri proprii (însă, după aceea, lungmetrajul ne-a fost respins succesiv la CNC-ul românesc și a fost nevoit să se retragă). În cadrul FEST New Directors New Films & Manaki Script Lab am primit primele premii pentru scenariu și m-au motivat să îl aduc la viață.

Comunitățile internaționale au fost salvatoare pentru mine, ca profesionistă activă venită dintr-o țară pe alocuri pasivă. Mulțumită profesioniștilor de pe cele cinci continente care m-au invitat în rezidențe artistice, am putut să îmi practic meseria la cel mai înalt nivel, într-o manieră constantă și vibrantă și le sunt realmente recunoscătoare pentru încredere.

De-a lungul anilor, am primit și numeroase respingeri pentru proiect. La un moment dat, până și profesioniștii apropiați își pierduseră orice speranță că proiectul acesta va fi adus la viață. Unii chiar mă chemau la întâlniri să mă anunțe să îmi iau gândul de la proiect. Dar eu nu mi-am pierdut această speranță în niciun moment.

O bucurie imensă a fost câștigarea finanțării Eurimages, care ne-a încurajat să găsim o manieră sustenabilă de a realiza filmul, iar această traiectorie a fost una revelatoare. Acest scenariu s-a născut acasă, a călătorit în întreaga lume și acum revine acasă cu forțe proaspete. După mulți ani de explorare și cercetare, am revenit la esență. Cred foarte mult în anumite specificități care, în România, sunt absolut delicioase și pe care nu le regăsesc nicăieri altundeva în lume: autoironia fiind una dintre aceste superputeri. Și dacă este folosită la nivelul state of the art, autoironia poate deveni o formă aproape terapeutică de raportare la lume.

Povestea aducerii la viață a acestui film este o comedie neagră în sine.

Ozana Mazilu (Playtech): De ce ai ales să spui această poveste acum, într-un moment în care individualismul pare să domine societatea?

Ioana Mischie: Recunosc că meritul de a pune această poveste de-abia „acum” nu este al meu. Am fost parțial constrânsă de un sistem foarte greoi de finanțări să amân atât de mult filmarea. Mi-am dorit să realizăm filmul într-o manieră calitativă, mi-am dorit să tratez filmul cu respect. Altfel, puteam, din punct de vedere logistic, să filmăm lângă București, ar fi fost mai ieftin și mai rapid, însă, filmul nu ar fi avut niciodată aceeași aură recognoscibilă ca acum.

Paradoxul este că, dacă la început filmul era o explorare artistică iubită și părea mai degrabă un proiect de suflet al meu, acum filmul devine vital inclusiv din punct de vedere social, justițiar, civic și este relevant nu doar pe plan personal, ci și comunitar. Cred cu tărie că acest film este de văzut de multiple generații la un loc, de multiple categorii sociale distincte, care la final să rămână să dezbată și să continue un dialog atât de necesar.

Cred că filmul CATANE descrie o lume de care avem cu toții nevoie și mă refer la o lume a unor confruntări deopotrivă dureroase și vindecătoare între tabere presupus adverse. Cred că e momentul să depășim acest stadiu al prejudecătilor și să ne maturizăm din punct de vedere societal, să ne auto-cunoaștem și să țintim mai înalt.

CATANE nu este un film despre cine are dreptate. E un film despre ce anume ne face umani. Nu este despre vină, este despre înțelegere. Este un film care te îmbrățișează, nu te ceartă, nu te pedepsește, nu te judecă. Râzi nu pentru a evada, ci pentru a te regăsi.

Filmul te invită să asculți. Tocmai de aceea le-aș recomanda spectatorilor să își ia mai degrabă un ceai, să intre în atmosfera duioasă a acestui film care se transformă succesiv din lounge în rollercoaster. Este un film care te face să vrei să suni pe cineva după proiecție cu care poate că nu ai mai comunicat de ani de zile. Sau doar să vorbești cu tine însuți și să te întrebi ce este autentic în ceea ce faci și ce este total iluzoriu.

Într-o eră dominată de individualism, deschiderea spre dialog, empatia, reparația morală devin acte de curaj. Este un manifest blând într-o lume brutală.

Ozana Mazilu (Playtech): Ce ai descoperit despre tine, ca regizoare și ca om, în timpul filmărilor?

Ioana Mischie: Am avut, din fericire, timp și interes să practic un îndelung proces de autocunoaștere și sunt recunoscătoare pentru asta. Citându-i pe colegii mei de la MIT, cred mult în ceea ce se numește „lifelong learning” și l-am practicat cu fiecare proiect, cu fiecare persoană întâlnită. Marea mea întrebare în orice context este: ce pot să învăț de aici? Chiar și dintr-o scrisoare de respingere, ce aș putea să învăț?

CATANE, fiind un film lung și un proces ultra-întins ca durată, mi-a adus o formă de cunoaștere holistică a procesului de lucru. La bază sunt o creatoare de concepte, un om care scrie și gradual am început să regizez la îndrumarea profesorilor din UNATC. Primul meu job a fost unul de regizor pentru Channel 4 în UK, pentru că dintre zecile de proiecte pe care le aveam în lucru, s-a potrivit cel mai bine grilei lor de programe de atunci. Între timp, acel proiect a fost continuat și a ajuns la 2 milioane de vizualizari. După acel proiect, am creat o multitudine de webseries, proiecte VR, filme în România și în alte țări. Gradual am descoperit că vocația mea este să aduc la viață proiecte neconvenționale de la zero până la final și meseriile de scenarist și regizor îmi permit să parcurg acest proces.

La acest film am descoperit că nu mă sperie schimbările ad-hoc, le pot gestiona cu brio. Și, după mulți ani de nesiguranțe și după multe descurajări aproape crunte, am descoperit că pot să aduc la viață proiecte complexe.

Am descoperit că nu (mai) caut validare, caut conectare. Caut comunități care să simtă la nivel profund intenția artistică din spatele acestui film și să o propulseze mai departe. Pentru că filmul, în definitiv, e o vibrație comună.

Am descoperit că iubesc să gândesc proiecte ambițioase, pe termen lung. Și că filmul este transcendență. Nu mi-aș dori să fac film doar pentru a bifa. Nu cred în fast food, fast film, fast feeling. Îmi doresc ca ceea ce reușesc să aduc la viață să conteze pentru cât mai mulți oameni și pentru cât mai multe comunități.

Dacă aș putea să redau într-un singur film scurt esența acestei lumi, acela ar fi visul suprem. Dar până atunci, cred că mai am de explorat și voi reda, deocamdată, multiple perspective puse în dialog. Este un alfabet pe care mă străduiesc să îl învăț și să îl dezvăț deopotrivă pentru a croi metodologii noi.

Am învățat că pot construi lumi sofisticate chiar și când resursele sunt minime. Și că forța noastră creatoare poate fi incredibil de puternică dacă lăsăm prejudecățile despre noi înșine și despre alții deoparte.

Ozana Mazilu (Playtech): Cum ai descrie CATANE într-o singură propoziție unei persoane care nu știe nimic despre film?

Ioana Mischie: CATANE este o călătorie în care ne străduim să eliminăm din aparențe pentru a ajunge la esență. După ce îi vei explora fiecare colț uman, vei zâmbi, vei plânge și te vei cunoaște, poate, o idee mai bine. În plus, îi vei privi și pe cei din jurul tău o idee mai senin. Un film-manifest despre justiție socială sau, mai degrabă, despre o potențială armonie socială pe care o putem aduce la viață împreună.

Ozana Mazilu (Playtech): Ce speri să rămână în mintea spectatorului după ce iese din sala de cinema?

Ioana Mischie: Experiența de a viziona filmul CATANE într-o sală plină-ochi este pur și simplu sublimă. Am avut bucuria să o trăiesc atât la premiera mondială de la IFFI Goa, cât și în cadrul avanpremierelor sold out din luna decembrie. Mi-am adus aminte de frumoasa remarcă a lui Walter Murch că atunci când oamenii privesc un film bun își sincronizează clipitul (este un studiu științific, nu doar poetic). Am văzut filmul de sute de ori la montaj și de zeci de ori în sală și de fiecare dată este ușor diferit mulțumită oamenilor care răspund la el. Murmurul de zâmbete diferă de la oraș la oraș, chiar dacă apar și pattern-uri recurente. Însă, la final, există o formă tacită de senin colectiv.

Cel mai frumos compliment primit a fost de la un spectator din India care ne-a spus că a primit o a doua naștere. Mi s-a părut o metaforă atât de faină pentru a semnaliza o repoziționare în această lume. Cred foarte mult în cinema-ul care poate cataliza emoții, idei și întrebări transformatoare.

Aș vrea ca spectatorii să rămână cu o colecție de întrebări: Ce înseamnă pentru mine „adevăr” și cât de des îl sacrific pentru aparențe? Cum ar arăta o lume în care oamenii ascultă și înțeleg mai mult decât judecă și condamnă? Care sunt limitele mele cu privire la empatie: pot să mă conectez cu cineva complet diferit de mine? Tu ai trișa ca să supraviețuiești? Dacă tu ai fi judecător, ai pedepsi fără să înțelegi motivele din spatele unui act de sabotaj?

Mi-ar plăcea să rămână imagini iconice precum monumentala natură din care progresăm spre cultură. Mi-ar plăcea să rămână sunete precum colecția de cântece de păsări care acompaniază ludic personajele, dar și aproape premonitoriu, amintindu-ne de această formă de cooperare pe care o aveau bătrânii din sate cu simboluri din lumea naturală.

Mi-ar plăcea să rămână cu notele muzicale vindecătoare care te înalță și te trimit în cele mai adânci prăpăstii, doar pentru a te aduce  înapoi într-o formă mai elevată. Și aș vrea să rămână un zâmbet larg, viu, contagios. Pentru că umorul este singurul har pe care îl controlăm singuri, nu ne este dictat. Atât timp cât avem umor, suntem liberi!

Acest film este despre a depăși granițele auto-impuse și despre a ne auto-elibera de prejudecăți. Oferă-i o îmbrățișare cuiva pe care nu l-ai îmbrățișa în mod normal! Eventual, nu pleca din sală imediat, stai la discuții cu spectatorul de lângă tine. Sau ai curajul să vezi filmul cu cineva cu care nu ești de acord.

Aș vrea să rămână cu ideea că un film românesc poate să redea o lume senzațională și că merită din plin efortul de a merge la cinema. O parte din încasări vor fi reinvestite în continuarea antologiei de povești din același univers narativ și o parte vor fi donate satelor din Munții Apuseni pentru a reface acoperișurile de paie aflate, din păcate, pe cale de dispariție.

Și da, este oficial, de pe 26 ianuarie 2026 puteți testa în persoană senzațiile pe care vi le lasă filmul în toată țara. Și dacă o să vă placă, faceți cadou un bilet de film unei persoane care poate nu și-l va permite. Îi va lumina o bună parte din zi! Și vouă la fel. Este un film care aproape că reîncepe cu adevărat după proiecție.

Mi-ar plăcea ca oamenilor să li se facă dor de film și să revină să îl vadă. Să fie ca un prilej constant de întâlnire. Dorul de cinema, de auto-cunoaștere și de conectare este, cred, visul suprem.