31 oct. 2012 | 11:06

Intel impinge mobilitatea la extrem

ACTUALITATE
Intel impinge mobilitatea la extrem

Intel vrea sa intre pe piata dispozitivelor mobile cu procesoare de 48 de core-uri. Compania a anuntat ca lucreaza la acest proiect si ca spera ca vor putea sa integreze un asemenea monstru in tablete si smartphone-uri. 

Procesor Intel 48 core

48 de core-uri? Da ati auzit bine. Se pare ca cei de la Intel sunt de parere ca vor reusi aceasta performanta chiar mai devreme decat estimeaza cercetatorii, adica in mai putin de 10 ani. Poate ca va intrebati le ce ne-ar folosi cele 48 de procesoare intr-unul singur cand noi avem dispozitive mobile quad-core care momentan fluiera prin aplicatiile mobile.

Inginerii Intel sunt de parere ca integrarea mai multor core-uri intr-un gadget mobil va deschide o serie de noi posibilitati in utilizarea acestor device-uri. Teoretic, existenta unui asemenea procesor ar imbunatati atat performanta in utilizare cat si consumul de energie. Mai exact, in cazul continutului Full HD, fiecare core ar putea decoda frame-uri diferite in acelasi timp, ceea ce ar duce la o redare mult mai rapida. La capitolul energie consumata, cateva core-uri care ruleaza aproape de maxim vor consuma mai mult decat mai multe core-uri incarcate mai putin, dupa cum noteaza si cei de la computerworld.com.

Cu alte cuvinte in urmatorii 5-10 ani am putea avea un asemenea procesor in telefonul de la ureche, un smartphone care ar redefini multitasking-ul si tot ce inseamna aplicatiile mobile. Momentan inginerii si cercetatorii lucreaza la metode prin care dispozitivele sa utilizeze cat mai eficient un numar cat mai mare de core-uri.

Oricat de bine suna o astfel de stire trebuie sa avem in vedere faptul ca pentru o cat mai buna functionare a unui asemenea monstru de procesor, dezvoltatorii si producatorii de aplicatii vor trebui sa lucreze extrem de intens la optimizarea acestora.