27 dec. 2025 | 15:23

De ce sunt goale pensiunile din România și românii merg în Bulgaria sau Ungaria

Vacanțe și turism
De ce sunt goale pensiunile din România și românii merg în Bulgaria sau Ungaria
Rucar-Bran. Sursa foto: Profimedia

Turismul românesc traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. În plin sezon de iarnă, zeci de pensiuni și hoteluri de pe Valea Prahovei și din Brașov au rămas cu camere neocupate, iar proprietarii au ajuns să negocieze prețurile pentru a nu pierde complet sărbătorile.

De ce au rămas camere libere de Crăciun în stațiunile montane din România

Potrivit News.ro, numeroase unități de cazare din zone considerate tradițional aglomerate de sărbători au avut surpriza să nu își ocupe camerele în perioada Crăciunului.

Proprietarii de vile și pensiuni au fost nevoiți, în unele cazuri, să reducă tarifele sau să accepte negocieri directe cu potențialii clienți. Situația este vizibilă inclusiv în Poiana Brașov, unde hotelul deținut de Simona Halep organizează pentru prima dată sărbătorile de iarnă. Clienții s-au lăsat însă așteptați, iar în ultimele zile dinaintea Crăciunului, prețurile au fost reduse cu 10% pentru camerele rămase libere.

Pe grupurile de turism din mediul online, nemulțumirea proprietarilor este tot mai evidentă. Unul dintre aceștia spune că, în ciuda condițiilor oferite, nu a reușit să atragă turiști.

”Vine Crăciunul, vine şi zăpada…si eu tot nu mi-am găsit oaspeţi de Crăciun. Am aici apartamente cu grad de confort ridicat. Avem living mare, avem brăduțul făcut, vremea e bună deși s-a răcorit. Preţurile sunt aceleaşi pe care le practic în restul anului (…) şi totuşi e primul an în care nu am oaspeţi de Crăciun”.

Este sărăcirea populației principalul motiv?

Același proprietar consideră că lipsa clienților are o explicație clară și face un apel direct către turiști.

”O cauză poate fi sărăcirea populaţiei… Prin urmare, hai să depistăm cauza şi dacă este cea pe care o presupun, să încercăm să o rezolvăm. Preţul meu standard pentru cazare, încă de anul trecut, este 500 lei/apartament/noapte. Ca şi acum.

Se pare că în zilele noastre el depăşeşte puterea de cumpărare a potenţialilor clienţi. Prin urmare, va rog să mă sunaţi (sau să îmi daţi mesaj privat) şi să îmi spuneţi cât vă permiteţi să plătiţi pentru trei sau patru nopţi. Şi voi încerca să fac reducerile necesare”.

Mesajul său reflectă dificultățile cu care se confruntă o mare parte a sectorului turistic intern, unde cererea pare să fi scăzut drastic, chiar și în perioade considerate sigure pentru încasări.

De ce aleg românii vacanțele în Bulgaria sau Ungaria

Un patron de hotel explică, pentru sursa menționată, că problema nu se reduce doar la puterea de cumpărare a românilor.

”Cu preţurile la curent pe care le plătim noi, aici, nu putem face faţă concurenţei din Bulgaria, Ungaria, sau alte ţări”, spune acesta.

Operatorii din turism atrag atenția și asupra reducerii cuantumului tichetelor de vacanță, care a influențat direct decizia multor români de a renunța la sejururile interne.

În același timp, agențiile de turism promovează agresiv pachete externe, adesea mai avantajoase ca preț și servicii. Între timp, hotelierii privesc cu îngrijorare spre Revelion.

Dacă în anii trecuți cu greu mai puteai găsi locuri disponibile cu câteva zile înainte, acum sunt zeci de anunțuri cu cazări libere, semn că turismul românesc se confruntă cu o problemă structurală tot mai greu de ignorat.