Pensia lui Ion Țiriac, subiect de controverse. Ce sumă primește lunar de la stat
Ion Țiriac rămâne una dintre cele mai puternice și discutate figuri publice din România, nu doar prin prisma carierei sale sportive sau a imperiului de afaceri construit după retragerea din tenis, ci și prin veniturile pe care le primește de la statul român. Ajuns la venerabila vârstă de 86 de ani, fostul mare sportiv continuă să stârnească dezbateri, mai ales când vine vorba despre pensia sa.
Cât primește Ion Țiriac pensie
De-a lungul timpului, s-a aflat că Ion Țiriac beneficiază de o pensie semnificativ mai mare decât alți sportivi legendari ai României, inclusiv decât Ilie Năstase, partenerul său de generație. Diferența dintre sumele încasate de cei doi a fost adesea invocată în discuții publice despre echitate și merit.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Ion Țiriac încasează lunar aproximativ 12.000 de lei din pensie. Calculată în timp, suma totală acumulată ar ajunge la circa 750.000 de euro. Cu toate acestea, miliardarul a declarat că nu a cheltuit niciun leu din acești bani, preferând să îi păstreze într-un cont bancar. Declarațiile sale au surprins, mai ales în contextul în care averea lui este estimată la aproximativ 2,3 miliarde de dolari, potrivit Forbes, ceea ce îl situează pe primele locuri în topul celor mai bogați români.
Ion Țiriac a vorbit deschis despre relația sa cu pensia, mărturisind că subiectul îi provoacă un anumit disconfort. „Mi-e ruşine să spun, mi-e ruşine să spun! Scuzaţi-mă… asta nu este foarte meritoriu din partea mea. Nu am întrebat niciodată de pensie şi nici nu ştiu ce pensie am. Nici nu ştiu cât am dreptul la pensie şi aşa mai departe. Adică nu am cerut niciodată. Nu ştiu! Nu ştiu!”, spunea anul trecut Ion Ţiriac, pentru gsp.ro.
Cum a ajuns la o astfel de pensie
Pensia consistentă pe care o primește se explică însă prin activitatea sa îndelungată în cadrul Ministerului de Interne. Ion Țiriac a lucrat timp de 20 de ani în structurile statului, intrând în sistem la doar 21 de ani, în 1960, ca sublocotenent de miliție la Clubul Sportiv Dinamo București. De-a lungul anilor, a avansat până la gradul de colonel, cariera sa administrativă desfășurându-se în paralel cu performanțele sportive remarcabile.
Deși i s-a propus, la un moment dat, avansarea la gradul de general, Ion Țiriac a refuzat. Episodul a fost povestit chiar de el, cu sinceritate și umor:
„Am fost milițian, am mâncat pâine de la Minister 20 de ani. Am avut grad, mai mititel, nu ca Năstase, dar e în regulă. E foarte adevărat că, după Jocurile Olimpice de la Atena, eram pe listă. Am fost aprobat de președintele de atunci (n.r. – Ion Iliescu) să primesc un grad de general. Respectuos, m-am dus la Cotroceni și am spus: ‘Domnule, nu vă supărați. Nu merit eu asta. Nu am fost nici campion mondial, nici campion olimpic. Nenea Ivan are mai multă nevoie de asta’. Și mi-am permis să spun chiar și numele Lipă. Mă deranjează un singur lucru, că trebuie să-i spun lui Năstase ‘domn general’. Are grad de două ori mai înalt decât mine!”, a povestit Ion Țiriac, în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, conform prosport.ro.
Prin comparație, Ilie Năstase primește o pensie de aproximativ 1.435 de lei lunar, diferență care continuă să alimenteze controversele. În ciuda acestor discuții, Ion Țiriac rămâne o figură care a ales să vorbească deschis despre parcursul său, asumându-și atât privilegiile, cât și deciziile luate de-a lungul unei vieți excepționale.