Strategii surprinzătoare prin care animalele supraviețuiesc iernii, conform cercetătorilor

Odată cu instalarea iernii în emisfera nordică, temperaturile scad, zilele se scurtează, iar resursele devin mai greu de găsit. Oamenii se adaptează relativ simplu: haine groase, locuințe încălzite și un ritm de viață mai lent. În schimb, animalele nu au la dispoziție confortul tehnologiei moderne. Cu toate acestea, regnul animal a dezvoltat, de-a lungul evoluției, unele dintre cele mai ingenioase și, uneori, greu de imaginat strategii de supraviețuire în sezonul rece. De la înghețarea completă a corpului până la respirația prin zone ale corpului care pot părea bizare, natura oferă lecții impresionante de adaptare.

Repausul de iarnă la reptile și amfibieni

Pentru multe reptile și toate amfibienele, iarna nu înseamnă hibernare propriu-zisă, ci un proces numit repaus de iarnă. Spre deosebire de hibernarea mamiferelor, care presupune un somn prelungit și continuu, repausul de iarnă este o stare de repaus întreruptă de scurte momente de activitate. Animalele intră într-o formă de „somn ușor”, din care se trezesc periodic atunci când temperaturile cresc ușor.

În această perioadă, metabolismul încetinește considerabil, dar nu se oprește complet. Reptilele și amfibienele trebuie să se trezească ocazional pentru a bea apă, deoarece riscul de deshidratare este real chiar și în sezonul rece. În zilele mai blânde de iarnă, aceste animale pot ieși la suprafață pentru a se hidrata și, dacă au noroc, pentru a profita de câteva raze de soare.

Această strategie le permite să economisească energie fără a-și opri complet funcțiile vitale. Repausul de iarnă este un compromis eficient între supraviețuire și adaptare, oferindu-le flexibilitatea necesară într-un mediu imprevizibil.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Înghețați, dar vii: broaștele care păcălesc moartea

Una dintre cele mai spectaculoase adaptări la frig aparține broaștei de lemn, o specie răspândită în zonele reci din America de Nord. Spre deosebire de alte broaște care se adăpostesc în apă, această specie rămâne pe uscat și, mai mult decât atât, îngheață complet.

În timpul iernii, broasca de lemn se ascunde sub frunzele de pe solul pădurii. Corpul ei îngheață aproape în totalitate: respirația se oprește, inima nu mai bate, iar activitatea cerebrală dispare temporar. Practic, animalul intră într-o stare care, pentru orice alt organism, ar fi fatală.

Secretul supraviețuirii constă în substanțe speciale produse de organism, care protejează celulele de distrugerea cauzată de cristalele de gheață. Odată cu încălzirea vremii, broasca se „dezgheață” și revine la viață, reluându-și activitatea normală. Această strategie îi oferă un avantaj major: poate deveni activă foarte devreme primăvara, înaintea altor specii, având astfel acces rapid la zonele de reproducere.

Pene, cochilii și respirație neobișnuită sub gheață

Nu toate animalele intră în stări de repaus extrem. Păsările care rămân pe loc pe timpul iernii, precum cardinalii sau pițigoii, se bazează pe îngrijirea atentă a penajului. Unele specii își dezvoltă un strat nou de pene pentru sezonul rece, în timp ce altele își infoaie penele pentru a crea buzunare de aer cald lângă corp. Prin această metodă simplă, pierderea de căldură este redusă semnificativ.

În mediul acvatic, crabii albaștri adoptă o strategie diferită. Aceștia se retrag în zonele mai adânci ale apelor și se îngroapă în mâl, intrând într-o stare de inactivitate. Deși nu este considerată hibernare în sens strict, activitatea lor metabolică scade, iar crabul rămâne ascuns până când apa atinge temperaturi mai ridicate.

Stridiile, la rândul lor, supraviețuiesc iernii închizându-și cochiliile și trăind din rezervele de glicogen acumulate pe timpul verii. Aceste rezerve le permit să reziste luni întregi fără hrană, până când algele și planctonul redevin disponibile.

Poate cea mai neobișnuită adaptare aparține țestoaselor de apă dulce, precum țestoasa pictată sau țestoasa snapping. Acestea iernează sub gheață și pot respira printr-un proces numit respirație cloacală. Practic, ele absorb oxigenul dizolvat în apă prin țesuturile de la nivelul cloacei, partea finală a tubului digestiv. Această capacitate le permite să rămână scufundate perioade foarte lungi, fără a fi nevoie să iasă la suprafață pentru aer.

Toate aceste strategii demonstrează ingeniozitatea extraordinară a naturii. Iarna, departe de a fi doar un obstacol, devine un test al adaptării, iar animalele care trec cu succes prin acest test ne arată cât de diversă și surprinzătoare poate fi viața în condiții extreme.