Hidrogenul nu e chiar „verde” în atmosferă: un studiu arată cum poate prelungi efectul metanului

Hidrogenul a fost promovat ani la rând drept una dintre piesele-cheie pentru decarbonizarea economiei, mai ales în industriile greu de electrificat și în transportul greu. Argumentul sună convingător la prima vedere: dacă arzi hidrogen, obții în principal vapori de apă, fără dioxid de carbon la țeava de eșapament. Totuși, o cercetare nouă publicată în revista Nature avertizează că, în atmosferă, povestea este mai complicată decât simpla ecuație „hidrogen egal curat”.

Studiul arată că emisiile de hidrogen au crescut între 1990 și 2020 și că această creștere a contribuit la încălzirea globală cu aproximativ 0,02°C – o fracțiune mică, dar măsurabilă – din totalul de aproape 1,5°C acumulat față de perioada preindustrială. Mesajul cercetătorilor nu este că hidrogenul devine „dușmanul climei”, ci că o economie a hidrogenului, construită la scară mare, are nevoie de o înțelegere mai bună a ciclului global al hidrogenului și, mai ales, de control strict al scurgerilor și emisiilor.

Cercetarea a fost realizată de un consorțiu internațional de oameni de știință asociat cu Global Carbon Project și este prezentată ca o analiză amplă a ciclului hidrogenului în atmosferă, cu accent pe surse, „chiuvete” (procese care îl elimină) și efecte indirecte asupra climei. Concluzia care atrage atenția este că hidrogenul a avut un rol în creșterea temperaturilor, nu pentru că ar fi un gaz cu efect de seră puternic în sine, ci pentru că influențează durata de viață a metanului în atmosferă.

Cei 0,02°C pot părea nesemnificativi, însă în climatologie lucrurile se adună. Când discuți despre praguri de 1,5°C sau 2°C, fiecare fracțiune contează, mai ales dacă este produsă de un factor care ar putea crește pe măsură ce investești masiv într-o nouă infrastructură energetică. Practic, dacă hidrogenul devine omniprezent în industrie și transport, iar scurgerile devin „costuri acceptabile”, efectul cumulativ poate urca și el.

Horoscop zilnic 20 decembrie 2025. O zi cu schimbări neașteptate și oportunități pentru multe zodii

Obiectul colorat care a apărut pe mormântul Rodicăi Stănoiu, după ce a fost înmormântată a doua oară. A fost lăsat de o persoană dragă

Un alt detaliu important este că, potrivit studiului, creșterea emisiilor de hidrogen este în mare parte legată de activitatea umană. Asta înseamnă că nu vorbim despre un fenomen natural inevitabil, ci despre ceva ce poate fi gestionat prin tehnologie, reglementare și bune practici, dacă este tratat ca o problemă reală, nu ca un „detaliu”.

Legătura cu metanul: hidrogenul consumă „detergenții” atmosferei

Miezul mecanismului descris de cercetători stă în chimia atmosferei. Metanul este un gaz cu efect de seră foarte puternic, dar cu o durată de viață mai scurtă decât dioxidul de carbon. O parte din „norocul” climatic relativ, dacă poți numi așa, este că metanul este distrus în atmosferă de anumiți agenți chimici reactivi, uneori descriși metaforic ca „detergenți” ai atmosferei.

Conform autorilor, hidrogenul interacționează cu acești „detergenți” (în principal radicalii hidroxil), reducând disponibilitatea lor pentru a descompune metanul. Tradus simplu: mai mult hidrogen în atmosferă înseamnă mai puține substanțe care „curăță” metanul, ceea ce face ca metanul să rămână mai mult timp și, implicit, să încălzească planeta mai mult timp. În această logică, hidrogenul nu încălzește direct la fel ca un gaz cu efect de seră clasic, ci amplifică indirect un gaz deja problematic.

Studiul menționează și alte efecte conexe ale interacțiunilor din atmosferă, precum influențe asupra formării norilor și contribuții la apariția unor gaze cu efect de seră secundare, cum ar fi ozonul, precum și creșterea vaporilor de apă în stratosferă. Aceste detalii sunt importante pentru că arată că „lanțul” chimic nu se oprește la metan, ci poate produce consecințe în cascadă, greu de intuit fără modele și măsurători globale.

De asemenea, cercetătorii subliniază că metanul și hidrogenul sunt „înlănțuite” și prin altă relație: atunci când metanul se descompune în atmosferă, produce hidrogen. Asta înseamnă că o creștere a metanului, provenit din combustibili fosili, zootehnie și gropi de gunoi, poate împinge în sus și nivelurile de hidrogen. Cu alte cuvinte, problema hidrogenului nu există într-un vacuum; ea se leagă de problema metanului, care este deja o prioritate climatică.

Ce înseamnă asta pentru planurile de „hidrogen verde” și pentru industrie

În practică, studiul nu spune că hidrogenul trebuie abandonat, ci că trebuie tratat ca un vector energetic cu riscuri specifice. Dacă îl folosești pentru decarbonizarea industriei grele, pentru transport maritim sau pentru procese unde electrificarea directă este dificilă, el poate avea un rol util. Dar utilitatea depinde de două condiții majore: cum este produs și cât de bine controlezi emisiile, inclusiv scurgerile.

Astăzi, o mare parte din hidrogenul folosit la nivel global este produs din gaz natural sau cărbune, prin procese energofage care emit cantități mari de dioxid de carbon. Asta este una dintre contradicțiile majore ale „economiei hidrogenului”: dacă îl produci „murdar”, nu obții câștig climatic, ci doar muți emisiile dintr-un loc în altul. De aceea, obiectivul multor strategii este „hidrogenul verde”, produs prin electroliză, adică separarea apei în hidrogen și oxigen folosind electricitate din surse regenerabile.

Însă chiar și în scenariul ideal, „verde”, rămâne problema pierderilor pe lanț: producție, compresie, transport, stocare, distribuție și utilizare. Hidrogenul este o moleculă mică, care se infiltrează ușor, iar infrastructura trebuie proiectată pentru a limita scurgerile la niveluri foarte joase. Studiul din Nature adaugă un motiv suplimentar pentru această obsesie: nu e vorba doar despre bani pierduți și riscuri de siguranță, ci și despre un potențial cost climatic indirect.

În plus, cercetătorii atrag atenția asupra nevoii de a înțelege mai bine ciclul global al hidrogenului, tocmai pentru a construi o economie a hidrogenului care să fie „climate-safe”. Cu alte cuvinte, nu e suficient să înlocuiești combustibilii fosili cu hidrogen pe hârtie; trebuie să demonstrezi că întregul sistem – de la producție la utilizare – minimizează emisiile și nu introduce efecte secundare care subminează beneficiul.

Concluzia este mai nuanțată decât un titlu alarmist. Hidrogenul rămâne un instrument potențial important în tranziția energetică, dar nu e o baghetă magică. Dacă este produs curat și gestionat strict, poate ajuta. Dacă este produs din surse fosile și „pierde” semnificativ pe traseu, poate contribui indirect la încălzire prin prelungirea efectului metanului. Iar tocmai această diferență dintre scenariul ideal și realitatea infrastructurii va decide cât de „verde” va fi hidrogenul în următoarele decenii.