17 dec. 2025 | 07:48

Cum îţi dai seama că bradul a fost tăiat de multe zile: reguli pentru a rezista până după Crăciun

UTILE
Share
Cum îţi dai seama că bradul a fost tăiat de multe zile: reguli pentru a rezista până după Crăciun
Cum poti recunoaste daca bradul a fost taiat de mai mult timp? Sursa foto: Profimedia

Îi spunem generic ”brad de Crăciun”, dar, în realitate, românii cumpără mai ales brazi, molizi sau exemplare din specia Douglas. Diferenţele dintre ele contează nu doar estetic, ci şi pentru cât timp pomul îşi păstrează prospeţimea în casă.

Cât timp trece, de fapt, de la tăiere până ajunge bradul în piaţă

Odată recoltat, durata de viaţă a unui pom de Crăciun depinde foarte mult de modul în care a fost păstrat şi transportat, explică un specialist Romsilva.

”Dacă a fost ținut în condiții de temperatură scăzute, el se păstrează circa 3 săptămâni. Dacă a fost ținut în încăperi cu temperaturi mai ridicate, evident că mai puțin.

Dar trebuie avut în vedere că până în momentul în care sunt cumpărați dintr-o piață din Capitală, poate trece o săptămână de la recoltare”, spune acesta, potrivit hotnews.ro.

Drumul până la tarabă este adesea lung: ”Gândiți-vă că poate au fost recoltați undeva în Maramureș, apoi au fost depozitați, după care urcați într-un camion și transportați la București. Așa că probabil că ei au deja 4-5 zile când ajung în piață, unde mai așteaptă alte 2-3 zile până își găsesc cumpărător”.

Cum verifici rapid dacă pomul este deja ”bătrân”

Există trei metode simple prin care poţi estima cât de proaspăt este bradul. Prima este scuturarea uşoară a pomului: dacă acele încep să cadă, durata lui de viaţă la temperatura camerei va fi scurtă.

A doua metodă ţine de aspectul ramurilor. Acele ar trebui să fie dispuse regulat, ”în formă de pieptene”. Dacă sunt orientate în jos sau par dezordonate, pomul a fost tăiat de mai mult timp.

A treia probă este testul crenguţei: strânge uşor o ramură în palmă. Dacă rămân ace în mână, înseamnă că pomul nu mai are sevă şi nu va rezista mult, mai ales la 20–22 de grade.

Cât rezistă în casă şi ce specie să alegi

La temperatura medie dintr-un apartament, un brad nu rezistă mai mult de 7–10 zile. După această perioadă începe să se scuture, însă durata poate fi prelungită prin pulverizarea periodică de apă pe crengi.

Din acest motiv, specialistul recomandă cumpărarea pomului cu 5–7 zile înainte de Crăciun. Alegerea speciei contează. Bradul obişnuit şi bradul Fraser au o bună retenţie a acelor, molidul este mai sensibil la căldură, iar pinul de pădure rămâne verde mult timp, chiar şi uscat. Bradul Douglas este apreciat pentru mirosul său dulce şi acele moi.

Cât despre alternativa artificială, opinia expertului rămâne una personală: ”Eu am în curte plantat un brad pe care îl împodobesc. Pentru copii folosesc un brad artificial de interior. Dar repet, fiecare cu opțiunile sale”.