16 dec. 2025 | 11:57

„Pacea nu bate la ușă”. Nicușor Dan, mesaj tranșant de la Helsinki despre Rusia și sprijinul pentru Ucraina

ȘTIRI EXTERNE
Share
Nicușor Dan, preşedintele României (Foto: Profimedia)

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis marți, de la Helsinki, un mesaj ferm privind perspectivele negocierilor de pace dintre Ucraina și Federația Rusă, declarându-se „destul de pesimist” în privința intenției Moscovei de a ajunge la o pace în perioada imediat următoare. Șeful statului participă la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, convocat de premierul finlandez Petteri Orpo, reuniune care vizează consolidarea cooperării în domeniul apărării și adoptarea unei poziții comune la nivelul Uniunii Europene.

Nicușor Dan, despre negocierile de pace: „Sunt pesimist”

În contextul războiului din Ucraina și al tensiunilor de securitate crescute în regiune, Nicușor Dan a subliniat că prioritatea pentru România și aliații săi este sprijinirea Kievului, astfel încât acesta să intre în eventuale negocieri dintr-o poziție de forță.

„Ce este important pentru noi este să oferim Ucrainei posibilităţile pentru a avea un spate în negocierile pe care le desfăşoară”, a declarat președintele.

El a explicat că acest sprijin presupune atât susținere financiară, pentru ca Ucraina să poată continua efortul de război, cât și garanții de securitate pentru perioada imediat următoare conflictului. Întrebat direct dacă crede că Rusia își dorește un acord de pace, Nicușor Dan a fost rezervat:

„Eu personal sunt destul de pesimist cu privire la intenţia Rusiei de a avea o pace în perioada imediat următoare”.

În acest context, șeful statului a insistat asupra necesității ca aliații occidentali să fie pregătiți să ofere Ucrainei „toate mecanismele necesare pentru a negocia” atunci când va exista o fereastră reală pentru pace.

Summitul de la Helsinki reunește liderii Suediei, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Germaniei, Bulgariei și României și are ca obiectiv principal operaționalizarea programelor NATO și UE dedicate flancului estic.

„Există atât în cadrul NATO, cât şi în cadrul Uniunii Europene mai multe programe pentru flancul estic, iar scopul acestei întâlniri este de a le face funcționale între ţările din această zonă”, a explicat Nicușor Dan.

Ar putea armata rusă ajunge la gurile Dunării?

Președintele României a fost întrebat și despre scenariile de securitate extremă, inclusiv ipoteza în care armata rusă ar putea ajunge la gurile Dunării. Răspunsul său a fost prudent, dar clar:

„Noi nu trebuie să pornim de la asta, dar în cadrul NATO şi în planuri aprobate de CSAT există toate scenariile posibile”. El a subliniat că, pe termen scurt, esențial este sprijinul pentru Ucraina, iar pe termen mediu și lung, consolidarea capacităților de apărare pentru a „descuraja orice potenţială agresiune viitoare”.

La rândul său, premierul finlandez Petteri Orpo a avertizat că „Rusia reprezintă o ameninţare astăzi, mâine şi pe termen lung”, cea mai mare presiune fiind resimțită la granițele estice ale Europei. Liderii reuniți la Helsinki doresc să transmită „un mesaj clar Bruxelles-ului” și să obțină fonduri consistente pentru apărare. Dacă în prezent sunt disponibile 1,5 miliarde de euro pentru proiecte-pilot, viitorul buget multianual al UE, care începe în 2027, ar putea aloca până la 135 de miliarde de euro pentru acest domeniu.

Într-un context geopolitic tot mai tensionat, mesajul transmis de Nicușor Dan este unul de realism și vigilență: pacea nu poate fi impusă unilateral, iar securitatea Europei depinde de unitate, investiții în apărare și sprijin constant pentru Ucraina.