Acordul Netflix de 72 de miliarde pentru Warner Bros, privit cu scepticism: argumentul „rivalității cu YouTube” nu convinge

Netflix susține că are nevoie de achiziția studiourilor Warner Bros. Discovery și a serviciului HBO Max pentru a concura mai eficient cu YouTube, însă experții în concurență se îndoiesc că autoritățile de reglementare vor accepta această logică. Miza este uriașă: tranzacția, evaluată la 72 de miliarde de dolari, ar aduce sub același acoperiș unul dintre cei mai puternici producători de conținut premium și cel mai mare serviciu de streaming cu abonament, într-o mișcare care inevitabil va declanșa investigații serioase în SUA și în alte jurisdicții.

Dincolo de titlul spectaculos, disputa reală se va duce pe o întrebare tehnică, dar decisivă: în ce piață concurează, de fapt, Netflix și cine îi sunt rivalii direcți? Pentru public, „timpul de ecran” pare o singură categorie, dar pentru antitrust contează mult mai mult dacă un abonament la streaming se poate substitui, în mod realist, cu o platformă bazată pe conținut generat de utilizatori și publicitate, potrivit Reuters.

Argumentul Netflix pornește de la un adevăr intuitiv: oamenii au un număr limitat de ore pe zi pe care le pot petrece consumând video, iar platformele se luptă pentru acea atenție. În această viziune, dacă YouTube ia mai mult din „timpul de vizionare”, Netflix simte presiune, chiar dacă oferă alt tip de conținut. De aici concluzia companiei: pentru a ține pasul cu un gigant al atenției precum YouTube, are nevoie de un portofoliu și mai mare de studiouri, francize și catalog, plus puterea de a-și consolida oferta.

Problema, spun avocații specializați în antitrust, este că autoritățile nu judecă doar după atenție, ci după substituibilitate: dacă un consumator renunță la Netflix, îl „înlocuiește” cu YouTube în același sens economic? Diferențele sunt greu de ignorat. Netflix cheltuie miliarde pe seriale și filme originale, cu producție premium și drepturi exclusive, iar modelul lui principal este abonamentul lunar. YouTube, în schimb, trăiește din conținut generat de utilizatori, influenceri, tutoriale, muzică și copii, monetizat în mare parte prin publicitate. Audiențele se suprapun parțial, dar motivațiile de consum, tiparele de vizionare și, mai ales, mecanismele de plată sunt diferite.

Horoscopul zilei de marți, 16 decembrie 2025. Ziua în care răbdarea face diferența

Ultima Lună Nouă din 2025. Cum te afectează în funcţie de zodie, cine are parte numai de ghinion

Mai există un detaliu care complică și mai mult echivalența: dacă Netflix încearcă să arate că YouTube e rivalul principal, trebuie să explice de ce ar fi necesară cumpărarea HBO Max și a studiourilor Warner pentru a concura cu un produs care nu vinde același tip de „pachet”. În ochii unui investigator antitrust, un asemenea argument poate părea mai degrabă o strategie de lărgire artificială a pieței relevante, ca să pară că există mai multă concurență decât în segmentul de streaming pe bază de abonament.

Regulatorii vor analiza „piața reală”: documente interne, Nielsen și precedente antitrust

Tranzacția ar urma să combine o bază de abonamente care ajunge la 428 de milioane de utilizatori, conform informațiilor citate în material, ceea ce o transformă automat într-un caz de manual pentru autorități. În astfel de situații, nu contează doar ce susține compania public, ci și ce spune în documente interne: rapoarte de strategie, analize de concurență, prezentări pentru board, note despre prețuri și retenție. Dacă, în aceste documente, Netflix nu tratează YouTube ca rival major sau dacă își definește competiția în termeni de „abonamente plătite”, argumentul „YouTube e substitut” se poate prăbuși din propria greutate.

De asemenea, apar cifre care, deși pot fi interpretate în multe feluri, pot alimenta narativa că vorbim despre două lumi diferite. Într-o lună recentă menționată în material, YouTube avea 12,9% din audiența de streaming, în timp ce Netflix ar fi avut 9% (proiecție după combinarea cu HBO Max). Chiar și așa, procentele de „viewership” nu spun neapărat că serviciile sunt interschimbabile, ci doar că oamenii consumă mult video acolo. Un regulator poate admite că există o concurență pentru atenție, dar tot să concluzioneze că pe piața de streaming cu abonament – acolo unde banii se plătesc lunar pentru un catalog premium – consolidarea reduce competiția.

Precedentele antitrust sunt, de obicei, neiertătoare cu argumentele prea generale. În trecut, autoritățile au convins instanțe că anumite fuziuni afectează sub-piețe specifice, chiar dacă companiile încercau să demonstreze că au o competiție „largă” cu jucători din afara categoriei. Lecția este că definirea pieței se face adesea prin comportamentul real al consumatorilor și prin modul în care firmele se văd una pe cealaltă în acte interne, nu prin sloganuri despre „toată lumea concurează cu toată lumea”.

Prețuri, bundle și riscul clasic: mai multă putere, mai puține opțiuni

Netflix ar fi prezentat și o a doua linie de apărare: ideea că achiziția ar putea reduce costurile pentru o mare parte dintre abonații HBO Max, mulți fiind deja clienți Netflix, prin posibilitatea de a oferi un pachet comun (bundle). Pe hârtie, sună atractiv: două servicii într-un singur abonament, mai simplu și, eventual, mai ieftin. În practică însă, autoritățile americane sunt adesea sceptice față de promisiunile de economii care „se vor întoarce” la consumator, mai ales când piața se consolidează și dispare presiunea concurențială.

De altfel, un risc tipic într-o astfel de integrare este dublu. Pe de o parte, Netflix ar putea folosi pachetul ca să blocheze migrarea abonaților către competitori, crescând costul de renunțare: dacă ai totul într-un singur loc, devine mai greu să pleci. Pe de altă parte, există scenariul în care prețurile cresc pentru cei care nu vor bundle-ul sau pentru cei care au nevoie doar de una dintre platforme. Regulamentele și investigațiile antitrust se uită fix la această posibilitate: consolidarea poate oferi companiei dominante mai multă libertate de a testa limitele prețului.

În plus, discuția despre YouTube devine, aici, o perdea de fum convenabilă. Chiar dacă YouTube este uriaș ca timp de vizionare, el nu disciplinează direct prețul abonamentelor de streaming premium în același fel în care o fac rivali ca Disney+, Prime Video sau alte servicii cu catalog comparabil și modele de monetizare similare. De aceea, autoritățile pot considera că adevărata competiție relevantă este între servicii care vând conținut premium fie prin abonament, fie prin modele hibride, nu între un abonament de seriale și un ecosistem de creatori monetizat prin ads.

În următoarele luni, discuția se va muta inevitabil din zona declarațiilor publice în zona probelor: documente interne, analize economice, definiții de piață și scenarii de preț. Iar aici se va decide dacă povestea „trebuie să cumpărăm Warner ca să batem YouTube” este o explicație credibilă sau doar o strategie de apărare într-unul dintre cele mai mari dosare antitrust ale industriei media din ultimii ani.