Noi teorii despre Parkinson sugerează că boala ar putea fi legată de poluarea apei, nu doar de genetică

Diagnosticul primit de Amy Lindberg, fost ofițer al Marinei Americane, a venit într-un moment în care viața ei părea așezată. Mutată lângă coasta Carolinei de Nord, activă, atentă la sănătate și încă tânără, nu se aștepta ca o problemă aparent minoră la picior să fie începutul unei vești care urma să-i schimbe radical existența. În doar câteva minute, medicii i-au spus că are boala Parkinson, o afecțiune considerată cronică și progresivă, despre care ani întregi s-a crezut că are rădăcini genetice puternice. Însă povestea ei, la fel ca multe altele, pune sub semnul întrebării această perspectivă.

Tot mai multe studii indică faptul că Parkinson-ul nu este doar o moștenire scrisă în ADN, ci o consecință a mediului în care trăim – de la aerul pe care îl respiri, la apa pe care o bei. Iar cazul lui Lindberg devine un exemplu dureros al modului în care substanțele toxice la care ai fost expus fără să știi îți pot marca destinul.

Cum s-a transformat o bază militară „idilică” într-un punct roșu pe harta bolilor neurologice

Camp Lejeune, locul unde Lindberg și-a început cariera militară, era cunoscut pentru peisajul liniștit, pentru apropierea de ocean și pentru ritmul de viață energic al tinerilor ofițeri. Nimic nu trăda pericolul care se ascundea în apa pe care toți o foloseau zilnic. Ani la rând, militarii au băut, au gătit și s-au spălat cu apă contaminată cu tricloretilenă (TCE), un solvent industrial folosit pe scară largă în secolul XX.

Acest compus, aparent inofensiv la prima vedere – nu irită, nu provoacă reacții imediate – are efecte devastatoare pe termen lung. În cazul bazei Lejeune, contaminarea a durat zeci de ani, iar consecințele au început să apară abia când veteranii s-au apropiat de vârsta mijlocie: cancere în număr neobișnuit de mare, probleme neurologice, copii născuți cu malformații.

Oana Roman, criticată după ce şi-a cumpărat o geantă de lux. ”Din banii mei, cu munca mea”. Ce i-a deranjat pe internauţi

Cele 5 zodii care trăiesc cea mai intensă săptămână romantică din an, începând cu 15 decembrie. Marea iubire bate la geam

Pentru Parkinson, însă, legătura a fost mult timp ignorată. Accentul era pus pe genetica bolii, mai ales după descoperirea unor mutații rare care explicau un număr mic de cazuri. Peste jumătate din finanțarea americană pentru cercetare s-a îndreptat spre studiul genelor, alimentată de figuri publice precum Sergey Brin sau Michael J. Fox, care au motive personale să urmărească această direcție.

Dovezile care schimbă paradigma: boala Parkinson, un efect al expunerii toxice

Ceea ce părea imposibil în urmă cu câteva decenii a început să fie confirmat de date solide. Epidemiologul Sam Goldman a comparat veteranii care au servit la Camp Lejeune cu cei de la Camp Pendleton – o bază similară, dar cu apă necontaminată. Diferențele descoperite au fost șocante: riscul de a dezvolta Parkinson era cu 70% mai mare în rândul celor expuși la TCE.

În paralel, laboratorul condus de Briana De Miranda a reușit să reproducă în mod controlat expunerea la TCE, de data aceasta pe șoareci. Rezultatul: moartea neuronilor dopaminergici din zona creierului afectată în mod tipic la pacienții cu Parkinson și apariția unor dificultăți motorii și cognitive similare celor umane. Practic, ceea ce se întâmplase la Camp Lejeune devenea vizibil, măsurabil și, cel mai important, explicabil.

Pentru neurologi precum Ray Dorsey, concluzia este clară: Parkinson nu este o boală inevitabilă. În majoritatea cazurilor, ea este rezultatul unui cumul de expuneri toxice – pesticide precum Paraquat, solvenți industriali, poluare atmosferică – factori care s-au acumulat odată cu industrializarea masivă a lumii moderne. Studiile genetice arată că doar 10–15% dintre cazuri pot fi explicate prin ADN. Restul sunt deschise unei interpretări care schimbă complet modul în care înțelegi riscul.

Ce înseamnă pentru sănătate descoperirile despre mediu și de ce nu mai putem ignora problema

Noua direcție a cercetării are implicații mult mai mari decât cazul bolii Parkinson. În ultimii ani, incidența bolilor cronice a crescut masiv: autism, boli autoimune, afecțiuni cardiovasculare, cancer la vârste tinere. O parte dintre acestea ar putea urma același model: genele contribuie, dar mediul declanșează boala.

Problema reală este că în SUA există peste 350.000 de substanțe chimice folosite în industrie, însă doar 1% au fost evaluate riguros pentru siguranță. În plus, multe dintre ele nu rămân detectabile în organism, ceea ce face aproape imposibilă reconstituirea expunerilor din trecut. Aici intră în scenă o nouă disciplină științifică: exposomica, care vrea să măsoare amprenta totală a mediului asupra corpului uman, exact cum genetica măsoară ADN-ul.

Pentru cercetători, această direcție înseamnă o șansă de a preveni viitoare epidemii de boli cronice. Pentru oameni ca Amy Lindberg, înseamnă poate o explicație pentru ceea ce li s-a întâmplat. Iar pentru tine, înseamnă să devii mai conștient de faptul că sănătatea nu este un dat imuabil, ci un echilibru fragil între ceea ce moștenești și ceea ce respiri, bei și atingi în fiecare zi.

Lindberg continuă să lupte cu boala prin mișcare intensă – o strategie susținută de studii recente care arată că exercițiile pot încetini progresia Parkinsonului. Deși nu poate schimba trecutul, a ales să își recâștige controlul asupra prezentului. Iar cercetările care dezvăluie adevăratele cauze ale bolii îi dau, măcar parțial, sentimentul că povestea ei nu a fost scrisă doar de o eroare a naturii, ci și de un sistem care abia acum începe să își admită eșecurile.