Alegeri Primăria Capitalei 2025. Ciprian Ciucu, prima reacție după rezultatele exit-poll ce îl dau câștigător: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele”
Bucureștenii au fost chemați duminică, pe data de 7 decembrie, la urne pentru a-și alege noul primar general al Capitalei, într-un scrutin parțial intens disputat. După închiderea secțiilor de votare și publicarea primelor rezultate prin exit-poll, scena politică se animă cu reacții și poziționări decisive.
Ce a declarat Ciprian Ciucu după anunțarea rezultatelor exit-poll
La scurt timp după publicarea primelor rezultate prin exit-poll, candidații la Primăria Capitalei au început să reacționeze public. Iată primele impresii ale lui Ciprian Ciucu după ce a primit cele mai multe voturi, conform datelor publicate la ora 21:00.
”Acest vot mă responsabilizează. Le mulțumesc bucureștenilor pentru încredere. O să avem mult de muncă la Primărie. Vreau să fac din București proiectul vieții mele.
Orașele care se schimbă cu adevărat au nevoie de primari care să stea pe termen lung. M-am concentrat să transmite mesaje eminamente pozitive.
Munca este încă la început. Fac apel la cei din secții să fie foarte foarte atenți la numărătoarea voturilor. Mulțumesc dl Bolojan pentru încrederea acordată, i-am promis că nu o să-l fac de râs.”, a declarat Ciprian Ciucu.
”Nu-mi doresc sa fiu președinte PNL, vreau ca Ilie Bolojan să rămână președinte PNL și eu să îmi fac treaba bine la Primărie.”, a mai spus el.
Ciprian Ciucu a mai spus că va propune să se aleagă primarul Capitalei în două tururi.
Ciprian Ciucu
Cum arată contextul unui scrutin cu miză uriașă pentru București
Alegerile pentru Primăria Capitalei din 2025 au avut o încărcătură simbolică aparte, fiind vorba despre alegerea celui de-al doisprezecelea primar general al Bucureștiului de după Revoluție. Până acum, cele 11 mandate au fost deținute de opt primari, trei dintre ei — Traian Băsescu, Sorin Oprescu și Nicușor Dan — reușind să câștige câte două mandate.
Acum, bucureștenii au avut de ales dintre nu mai puțin de 17 candidați validați oficial: reprezentanți ai principalelor partide politice, precum și numeroși independenți.
Printre numele aflate pe buletinul de vot s-au regăsit: Cătălin Drulă (USR), Daniel Băluță (PSD), Ciprian Ciucu (PNL), dar și alți competitori din zona partidelor mai mici sau independenți.
Doi dintre candidați s-au retras pe parcursul campaniei, însă lista finală a rămas una densă și diversă. Rezultatele exit-poll au fost așteptate cu interes maxim atât de susținătorii candidaților, cât și de întreaga scenă politică, în condițiile în care funcția de primar general este considerată a doua cea mai importantă demnitate aleasă din România, după cea de președinte.
Ce urmează după exit-poll și cât de decisive sunt aceste rezultate
Deși rezultatele exit-poll oferă o primă imagine asupra direcției votului, ele nu reprezintă rezultatul oficial al alegerilor. Aceste date sunt realizate pe baza răspunsurilor alegătorilor imediat după ieșirea de la urne și pot suferi variații până la numărarea finală a voturilor.
În cursul nopții, Biroul Electoral va începe centralizarea oficială a proceselor-verbale din secțiile de votare, iar tabloul final al alegerilor se va contura treptat. Abia după publicarea rezultatelor oficiale se va putea vorbi cu certitudine despre câștigător și despre configurația reală a voinței electorale din Capitală.
Până atunci, reacțiile candidaților și ale partidelor politice oferă primele indicii despre modul în care este perceput votul bucureștenilor. Indiferent de scoruri, miza rămâne una uriașă: direcția de dezvoltare a celui mai mare oraș din România pentru următorii patru ani.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/12/ciucu-1.jpg)