Traian Băsescu, din nou în fața altarului. Fostul președinte și soția lui, Maria, au sărbătorit 50 de ani de căsnicie într-un mod inedit FOTO
Maria și Traian Băsescu formează unul dintre cele mai longevive și discrete cupluri din viața publică românească. Fost președinte al României a avut alături de soția sa sprijinul unei femei care, deși a evitat lumina reflectoarelor, a jucat un rol important în viața de familie. Povestea lor de dragoste este simplă și durabilă: începută într-un oraș de mare, în anii studenției, oficializată printr-o căsătorie în 1975 și consolidată de o familie cu două fiice și mai mulți nepoți.
Românii o cunosc pe Maria Băsescu ca fiind o femeie discretă, retrasă, dedicată familiei. Cu toate că și-a dorit o carieră și viață socială în tinerețe, a ales să rămână în umbra lui Traian Băsescu. Dar sprijinul și echilibrul ei au contribuit probabil la longevitatea nu doar a căsniciei, ci și a carierei publice a soțului.
Maria și Traian Băsescu, 50 de ani de căsnicie
Pe data de 6 decembrie, chiar în ziua Sfântului Nicolae, cei doi soți au fost la biserică. Se pare că au ales să își aniverseze cei 50 de ani de mariaj cu o slujbă oficializată de un preot, la care au fost martori doar cei dragi, din cadrul familiei lor.
Bucuria evenimentului a fost surprinsă în câteva poze de familie, cadre intime pe care fostul președinte al României a ales să le împartă și cu fanii lui de pe contul său oficial de Facebook.
„50 de ani împreună. Martor ne-a fost familia”, sunt cuvintele puține cu care Traian Băsescu a evidențiat importanța acestei zile pentru el și jumătatea lui.
Cum s-au cunoscut Maria și Traian Băsescu
Potrivit presei locale, Traian și Maria s-au întâlnit în anul 1973, în orașul Constanța. La acel moment, el era student la Institutul de Marină Mircea cel Bătrân, iar ea studia la Școala de Tehnică Comercială Constanța.
Întâlnirea este descrisă ca având loc la un „ceai dansant”, un moment în care Traian — proaspăt intrat în lumea navigației — a fost impresionat de prezența Mariei.
La început, Maria nu era convinsă că relația va deveni serioasă. Fiind conștient că, după terminarea studiilor, avea să se întoarcă acasă, Traian a continuat să-i demonstreze seriozitatea. În cele din urmă, fostul președinte al României a decis să meargă la familia ei și să o ceară de soție.
Când s-au căsătorit Maria și Traian Băsescu
Cei doi s-au căsătorit în anul 1975. În presa românească s-au păstrat și câteva imagini de la nuntă, dovezi ale unei uniuni stabile care, de‑a lungul decadelor, a rămas ferită în mare parte de scandaluri publice.
Din căsătoria lor au rezultat două fiice:
- Ioana Băsescu — născută în 1977.
- Elena Băsescu — născută în 1980.
În decursul anilor, cele două fiice au adus pe lume mai mulți copii, astfel cuplul Băsescu își trăiește bătrânețea înconjurat de nepoți.
Mai exact, din partea Elenei Băsescu au venit pe lume trei nepoți, iar din partea Ioanei un nepot.
Viața Mariei Băsescu
Maria s-a născut pe 6 septembrie 1951, în Suceava. În tinerețe, înainte de mariaj, a lucrat în turism pe litoral — meserie pe care o îndrăgea, pentru că îi plăcea să fie în mijlocul oamenilor.
După căsătorie, în contextul carierei maritime a soțului său, Maria și‑a asumat rolul de casnică și s-a dedicat creșterii celor două fiice.
Chiar dacă viața de familie — cu voiaje ale soțului, perioade de singurătate — nu a fost ușoară, Maria a declarat că și‑a dorit mereu un loc de muncă și viața socială, dar a renunțat pentru binele familiei.
Rolul ei lângă un lider politic
În perioada în care Traian Băsescu a urcat la vârf în politică — de la funcțiile din marină, la cele de ministru, primar și ulterior președinte — Maria a ales să rămână discretă, evitând expunerea mediatică.
Chiar și așa, a fost remarcată de cei din domeniul modei și designului pentru eleganță și rafinament. Designerul Cătălin Botezatu spunea, la vremea respectivă, că stilul ei nu poate fi comparat cu al altor prime doamne.