Scena greșită din Mad Men pe HBO Max reaprinde discuția despre limitele remasterizării: când „mai clar” nu înseamnă și „mai bun”

Remasterizarea unui serial iconic ar trebui să fie un proces menit să aducă un plus de calitate vizuală, nu să modifice involuntar materialul original. Cu toate acestea, noua versiune 4K a serialului Mad Men, de pe HBO Max, demonstrează încă o dată cât de riscante pot fi aceste intervenții tehnice asupra unui produs deja considerat impecabil. Descoperirea unei gafe majore – apariția accidentală a membrilor echipei tehnice într-o scenă celebră – a declanșat un val de reacții și a ridicat semne de întrebare despre necesitatea și corectitudinea unor astfel de actualizări.

HBO Max a anunțat cu mare entuziasm includerea Mad Men în catalogul său, promițând o versiune remasterizată în 4K, cu „detalii mai clare” și „o experiență vizuală îmbunătățită”. La scurt timp după lansare, însă, un cadru din episodul „Red in the Face” – scena în care Roger Sterling vomită în fața unor clienți Sterling Cooper – a devenit viral din cu totul alte motive decât cele prevăzute de marketeri.

În locul unui grup de bărbați îmbrăcați în costume impecabile, specific anilor ’60, în fundal se pot vedea clar doi membri ai echipei tehnice, aparent implicați în manipularea furtunului folosit pentru efectul de vomă. Această eroare nu era prezentă în episoadele transmise original și nici în versiunea disponibilă pe AMC+. Deși situația poate stârni amuzamentul, ea reprezintă un simptom al unei probleme mult mai mari: remasterizările pot altera involuntar intenția artistică a creatorilor.

Foto: Alan Sepinwall/HBO

Pe lângă această gafă, unele episoade au fost și etichetate greșit pe platformă, obligând utilizatorii să selecteze alte titluri pentru a vedea episodul dorit. Este un tip de eroare care seamănă perfect cu celebra replică „Not great, Bob!” – doar că, de data aceasta, se aplică chiar asupra show-ului.

Cum a apărut în public sora criminalului lui Mario Berinde: oamenii au reacţionat imediat

Horoscop 4 februarie 2026. Zodia care poate fi dezamăgită în iubire dacă ia decizii pripite

Când tehnologia strică povestea: problemele remasterizărilor moderne

Fenomenul nu este nou, iar Mad Men nu este un caz izolat. De-a lungul anilor, multe seriale filmate inițial în format 4:3 au trecut prin procese forțate de conversie la format widescreen sau HD, generând numeroase probleme. În Buffy the Vampire Slayer au devenit vizibile accidental membri ai echipei de filmare, în The X-Files s-au observat actori care așteptau să intre în cadru, iar în Seinfeld au dispărut elemente esențiale din gaguri vizuale – precum gura de canal din episodul „The Pothole”.

Chiar și The Simpsons a fost afectat: la sosirea pe Disney+, unele cadre emblematice – cum ar fi vizita lui Homer la fabrica Duff – au fost compromise prin tăierea unor detalii importante. Abia după criticile fanilor, Disney+ a introdus opțiunea de a viziona sezoanele în formatul original.

Aceste erori evidențiază un adevăr simplu: serialele create în ere tehnologice diferite nu pot fi întotdeauna ajustate cu succes pentru standardele actuale. Decorurile, machiajul, costumele și chiar luminile au fost gândite pentru camere și televizoare cu rezoluții mult inferioare celor de astăzi. Un producător Frasier, încă din anii ’90, anticipa problema: decorurile impecabile în SD urmau să pară mult mai ieftine în HD.

Remasterizările cinematografice, prin contrast, primesc adesea tratament meticulos cadru cu cadru – dar la seriale de zeci sau sute de episoade, controlul calității devine enorm și dificil de gestionat.

O lecție pentru industria streamingului: nu tot ce e vechi trebuie „șlefuit”

Ceea ce s-a întâmplat cu Mad Men pune o întrebare esențială: chiar avem nevoie ca fiecare serial clasic să fie rescanat, luminat, tăiat sau extins pentru a corespunde gusturilor actuale?

Creatorul The Wire, David Simon, a avertizat cu ani în urmă că trecerea la HD poate altera intenția artistică. Unele scene arată mai bine, dar altele pierd din autenticitate – iar acest compromis nu poate fi ignorat.

Mad Men este un serial construit pe detalii, pe estetica perfect controlată, pe atmosfera subtilă a anilor ’60. Blu-ray-urile sale arată deja excelent, iar upgrade-ul 4K nu aduce beneficii suficiente încât să justifice eroarea de a expune membri ai echipei tehnice în cadre care au fost inițial impecabile.

Problema devine una de filozofie cinematografică: cât de mult ar trebui să ne folosim de tehnologia modernă pentru a „îmbunătăți” opere care au fost deja finalizate într-o formă ideală pentru vremea lor?

În celebra replică dintr-un pitch, Don Draper spunea: „Tehnologia este o momeală strălucitoare, dar, uneori, oamenii pot fi atinși la un nivel dincolo de artificii – atunci când au o legătură sentimentală cu produsul”.

Mad Men este exact acel tip de produs. Unele lucruri frumoase ar trebui păstrate așa cum au fost create, chiar dacă nu sunt „perfecte” după standardele tehnice de azi. Uneori, încercarea de a le aduce în prezent riscă să șteargă tocmai magia care le-a făcut memorabile.