01 dec. 2025 | 18:24

Mirabela Grădinaru, alături de Nicușor Dan la recepția de Ziua Națională, după absența de la parada militară. Mesajul președintelui

NEWS - HP
Share
Mirabela Grădinaru, alături de Nicușor Dan la recepția de Ziua Națională, după absența de la parada militară. Mesajul președintelui
FOTO: captură video

Recepția oficială de Ziua Națională, organizată la Palatul Cotroceni, a adunat luni seară personalități politice, diplomați și invitați din sectorul public, în cadrul unui eveniment marcat de mesajul ferm transmis de președintele Nicușor Dan. Șeful statului a fost însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, aceasta bifând astfel prima apariție publică a zilei, după ce nu a participat la parada militară de la Arcul de Triumf.

Nicușor Dan, discurs la recepția de Ziua Națională

Nicușor Dan și-a făcut apariția la recepție alături de partenera sa. Mirabela Grădinaru a purtat o rochie de culoare gri, plisată în partea de jos, cu mâneci bufante și pantofi deschiși la culoare. A completat look-ul cu o coafură lejeră, păstrând un aspect simplu și natural.

În deschiderea recepției, Nicușor Dan a rostit un discurs amplu, cu accente istorice, dar și cu observații critice despre situația actuală a României. El a început prin a aminti semnificația zilei de 1 Decembrie, ancorând prezentul în sacrificiul generațiilor care au făcut posibilă Marea Unire.

„Celebrăm azi Unirea de la 1918, un moment istoric al României, în care un vis de generații s-a împlinit. Asta înseamnă pe de o parte că nu venim de nicăieri. A existat o societate capabilă să-și canalizeze energiile pentru un ideal. Memoria acelor oameni ne obligă și pe noi să fim la îmnălțimea a ceea ce au făcut”, a afirmat președintele, subliniind responsabilitatea pe care o are societatea de astăzi în raport cu trecutul.

În continuare, acesta a vorbit despre starea țării, oferind o evaluare sinceră asupra dificultăților economice și instituționale:

„Unde suntem azi? Trebuie să privim cu echilibru și luciditate momentul la care suntem. Trăim mai prost ca anul trecut, dar trăim mult mai bine ca acum 20 de ani și ca mulți din oamenii din țări vecine nouă.”

Un punct central al discursului a vizat corupția, temă abordată direct:

„România e o țară coruptă și românii au dreptate când spun că nu văd o voință a statului român de a lupta cu corupția. […] Toată corupția din toată această perioadă ne-a ținut înapoi. Puteam să trăim mult mai bine ca azi.”

„Avem un deficit foarte mare”

Președintele a trecut apoi în revistă starea unor sisteme-cheie ale statului, precum educația și sănătatea:

„Avem multe zone de excelență în Educație, dar în ansamblu sistemul e slab și foarte slab. Sistemul sanitar e foarte departe de unde ar fi putut să fie cu toții banii pe care noi toți i-am dus încolo. Dar vedem primele corpuri de spital construite prin finanțare din PNRR.”

Nicușor Dan a analizat și situația economică, amintind dinamismul mediului privat, dar și vulnerabilitățile bugetare:

„Avem o economie privată foarte dinamică și merituoasă […] Dar avem un deficit foarte mare. Totuși, autoritățile statului au reușit să păstreze calendarul pentru aderarea la OCDE.”

Un alt subiect sensibil a fost anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut:

„Acum un an România a anulat alegeri prezidențiale. Asta a creat un dubiu cu privire la democrația din România. […] Dar nu avem un raport complet cu privire la ce s-a întâmplat acum un an.”

Mesajul s-a încheiat cu o referire la poziționarea României pe plan european:

„De multe ori vocea României nu s-a auzit în interiorul României. Avem maturitatea, totuși, de a negocia și de a impune punctul nostru de vedere […]”