REVIEW Priză inteligentă Tapo P110 – probabil cea mai simplă, ieftină și utilă soluție pentru a face economie la energie. Așa înțelegi cât curent plătești, deși nu ar trebui
Este incredibil cât de mult a crescut numărul echipamentelor electronice pe care le avem conectate în mod constant la priză în casă. Pe vremuri era vorba doar de frigider și televizor. Acum discutăm de numeroase încărcătoare pentru telefoane, tablete sau laptopuri, pe lângă boxe, televizoare, routere, monitoare, console, blendere, mixere, espressoare de cafea, prăjitoare de pâine, cuptoare cu microunde, receivere de televizor și nu numai. Numărul lor nu este neapărat o problemă, cât consumul constant de energie în standby. Toate se adună, acea disponibilitate a electronicelor cu care te-ai obișnuit de ani de zile în mod clar te costă bani. Ar fi fost bine să nu fie așa, dar la cât costă energia electrică în 2025, niciodată nu a fost mai important decât acum să faci un efort minim de a mai face economie. Chiar și dacă vorbim de o investiție minimă în acest scop, aceea trebuie făcută din mai multe motive.
În primul rând, ca să rezolvi o problemă, trebuie să conștientizezi că o ai și te costă. În acest scop, trebuie să monitorizezi consumul energetic pe prizele din casă, să înțelegi câtă energie îți ”sug” dispozitive pe care, nu de puțin ori, le folosești câteva minute pe zi, dacă nu pe săptămână. În al doilea rând, trebuie să fie incredibil de ușor să activezi sau să dezactivezi consumatorii. Aici intră în ecuație o aplicație de mobil prietenoasă prin intermediul căreia să dureze doar câteva momente până când gadgeturile favorite sunt din nou online. Dacă mai introduci în ecuație și câteva automatizări de genul, ai plecat de acasă s-au oprit toate electronicele și electrocasnicele, ești pe plus. Eventual, chiar și atunci când te pui la somn poți opri o serie stufoasă de aparate, complet automat, pentru a micșora factura la energie. Toate acestea sunt posibile cu Tapo P110, un model de mini priză inteligentă cu monitorizare a consumului de energie de care nu știai că ai nevoie, dar care nu durează mult până își scoate investiția și creează dependență.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/11/Tapo-P110.jpeg)
Tapo P110 include numeroase mecanisme de siguranță: durabilă, material ignifug, anti-corozivă, sigură pentru copii și nu numai
REVIEW Priză inteligentă Tapo P110 – specificații tehnice
Din punct de vedere hardware, Tapo P110 este o mini priză Wi-Fi construită pe ideea de a rămâne cât mai discretă în orice prelungitor sau panou de prize. Corpul are aproximativ 72 x 51 x 40 mm și ocupă un singur post, astfel încât să nu blocheze priza de lângă. Carcasa este realizată din policarbonat ignifug certificat V-0 (UL-94), iar contactele metalice sunt din cupru fosforos și cupru nichelat pentru un contact stabil în timp.
Partea de alimentare este surprinzător de generoasă pentru un gadget atât de mic. Priza acceptă tensiuni între 220 și 240 V, la 50 sau 60 Hz, cu un curent maxim de 16 A și o sarcină totală de până la 3680 W, suficient pentru încălzitoare, espressoare sau alte electrocasnice serioase, atâta timp cât nu depășesc această limită. În standby, consumul propriu este de aproximativ 0,64 W, iar cu releul activ în jur de 1,6 W, valori foarte mici raportate la ce poate controla în spatele ei.
La capitolul rețea, Tapo P110 se conectează direct la Wi-Fi pe 2,4 GHz, conform standardelor IEEE 802.11b/g/n, fără să mai ai nevoie de vreun hub dedicat. Pentru onboarding, are și Bluetooth 4.2, astfel încât asocierea inițială cu aplicația Tapo să fie cât mai rapidă și stabilă, după care toată comunicarea se mută în rețea. Viteza maximă teoretică este de 72 Mbps, de departe suficientă pentru transmiterea datelor de control și a graficelor de consum.
Pe lateral găsești singurul buton fizic de pe dispozitiv, folosit atât pentru pornit/oprit, cât și pentru resetare. O apăsare scurtă comută starea prizei, în timp ce o apăsare prelungită de 5 secunde resetează doar Wi-Fi-ul, păstrând restul setărilor, iar 10 secunde șterg complet configurația și readuc priza la setările de fabrică. Deasupra, un LED de status îți arată dacă priza este online, în modul de pairing sau offline.
Componenta de monitorizare energetică este elementul care transformă Tapo P110 dintr-o simplă priză smart într-un adevărat instrument de audit pentru consum. Hardware-ul intern măsoară în timp real curentul și tensiunea, iar în aplicația Tapo obții grafice detaliate pe ore, zile, luni și chiar o estimare a costului facturii, dacă introduci tariful pe kWh din contractul tău. Astfel, poți vedea exact cât curent îți mănâncă un PC, un frigider secundar sau o consolă lăsată permanent în standby.
Nu în ultimul rând, Tapo P110 bifează și partea de siguranță: material ignifug, protecție la suprasarcină (max 16 A), certificări CE și RoHS, plus o plajă de temperatură de funcționare între 0 și 35–40 de grade Celsius, la o umiditate de până la 90% fără condens. Toate acestea o fac potrivită pentru utilizare permanentă în casă, nu doar ca un gadget ocazional pentru experimente cu smart home.
REVIEW Priză inteligentă Tapo P110 – experiență de utilizare și concluzie
Experiența de configurare este aproape banală chiar și dacă nu ai mai atins până acum un gadget smart. Descarci aplicația Tapo, bagi priza în perete, auzi un mic click al releului, iar din aplicație atingi butonul plus și alegi modelul P110. Bluetooth-ul integrat ajută la detectare și la transmiterea rapidă a parolei de Wi-Fi, astfel încât în mai puțin de un minut o vezi deja în listă, cu nume, cameră și pictogramă personalizabile. De aici încolo, controlul on/off este la un tap distanță, inclusiv din afara casei, atâta timp cât ai internet.
În viața de zi cu zi, utilitatea reală vine din combinația între graficele de consum și programările inteligente. Poți lăsa calculatorul, televizorul sau aparatul de cafea în Tapo P110 și să vezi după câteva zile cât curent și-au cerut efectiv, separat pe intervale orare. Din aplicație setezi foarte ușor programe și cronometre: să se oprească alimentarea după două ore de încărcat un laptop, să pornească ventilatorul cu o oră înainte să ajungi acasă sau să stingă o lampă la o anumită oră seara. Toate aceste scenarii îți scot din ecuație micile risipiri zilnice.
Funcțiile de smart home și integrarea cu asistenți vocali completează pachetul. Dacă folosești Amazon Alexa sau Google Assistant, poți porni sau opri priza doar din voce, dar și include Tapo P110 în rutine mai complexe, de tip „plec de acasă” sau „ora de somn”. Gruparea cu alte dispozitive Tapo din casă îți permite să tratezi mai multe aparate ca un singur profil: la o apăsare, se opresc banda LED, televizorul, consola și priza de la birou, reducând instant consumul în standby în tot apartamentul.
Per total, Tapo P110 este genul de gadget ieftin care îți schimbă complet perspectiva asupra consumului de energie, mai ales dacă nu ai avut niciodată un contor dedicat pe fiecare aparat. Nu îți rezolvă miraculos factura, dar îți dă date clare pe baza cărora poți decide ce merită lăsat în priză și ce nu. Este mică, ușor de configurat, suficient de puternică pentru aproape orice electrocasnic obișnuit și vine cu un ecosistem de automatizări care se mulează pe stilul tău de viață. După ce o folosești câteva săptămâni, devine greu să te întorci la prize „mute”, care nu îți spun niciodată cât te costă de fapt confortul zilnic.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/11/tapo_collage_side_by_side-scaled.jpg)