Nicușor Dan despre planul Trump de ”pace” în Ucraina. ”Mă alătur mesajului altor lideri europeni”
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj ferm privind situația de securitate din Ucraina, în contextul noilor discuții internaționale despre un posibil acord de pace intermediat de președintele american Donald J. Trump. Șeful statului a subliniat că urmărește „cu cea mai mare atenție” evoluțiile de pe front și că România rămâne complet angajată în sprijinirea Kievului, alături de partenerii europeni și americani.
Nicușor Dan: „Securitatea României depinde de condițiile viitoarei păci”
Într-o declarație publicată pe platforma X, Nicușor Dan a punctat că susține inițiativele diplomatice care pot duce la un armistițiu sustenabil, dar și că, indiferent de eventualele negocieri, securitatea regională depinde direct de modul în care va arăta viitoarea arhitectură a păcii.
„Urmăresc cu cea mai mare atenție cele mai recente evoluții privind războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei. Salut, în primul rând, eforturile reînnoite ale președintelui Donald J. Trump de a avansa către un armistițiu durabil și către formula unei păci negociate și durabile. Este, de asemenea, o bună ocazie pentru a reafirma că securitatea României și a întregii Europe depinde de condițiile viitoarei păci în Ucraina și de aranjamentele ulterioare. Mă alătur mesajului altor lideri europeni care au asigurat astăzi Ucraina de sprijinul lor continuu. Susținerea suveranității Ucrainei, alături de SUA, mi se pare la fel de importantă”, a transmis Nicușor Dan.
Șeful statului a subliniat și necesitatea unei cooperări strânse între Europa și Statele Unite, accentuând faptul că presiunea geopolitică actuală cere răspunsuri ferme, coerente și coordonate. În opinia sa, unitatea transatlantică reprezintă un pilon esențial pentru păstrarea stabilității continentului, mai ales într-un context atât de volatil.
Mesajul transmis de Zelenski, în contextul unui eventual acord de pace
„Trăim un moment important care ne cere tuturor maturitate, viziune și curaj. Circumstanțele demonstrează mai mult ca niciodată importanța unui dialog transatlantic intens și onest, în spiritul solidarității dintre aliați și al complementarității intereselor dintre UE și NATO.
Nu în ultimul rând, este important pentru mine să reafirm că evaluăm dinamica actuală și din perspectiva intereselor de securitate, stabilitate și prosperitate ale Republicii Moldova, care sunt de maximă importanță pentru România”, a mai arătat acesta.
Declarațiile președintelui român au venit pe fondul reacției de vineri a liderului ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a adresat națiunii în urma publicării planului Trump-Putin privind un posibil acord în Ucraina. Zelenski a atras atenția asupra situației dramatice în care se află statul ucrainean, vorbind despre o decizie extrem de dificilă ce ar putea marca viitorul țării.
„Ucraineni, ucrainence, în viața fiecărei națiuni vine un moment în care toți trebuie să vorbim sincer, calm, fără interpretări, fără zvonuri, fără bârfe, fără nimic în plus. Așa cum este. Așa cum încerc mereu să vorbesc cu voi. Acum trăim unul dintre cele mai grele momente din istoria noastră. Presiunea asupra Ucrainei este una dintre cele mai mari. Acum Ucraina poate ajunge în fața unei alegeri foarte dificile. Fie pierderea demnității, fie riscul de a pierde un partener esențial. Fie acceptarea unor 28 de puncte foarte complicate, fie o iarnă extrem de grea”, a transmis Volodimir Zelenski.