„Dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci!” Cum a fost executată Maria Antoaneta, cea mai detestată regină a Franței

Maria Antoaneta, născută la 2 noiembrie 1755 în Viena, Austria, a fost unul dintre cei mai cunoscuți și controversați membri ai regalității europene. Ea era fiica împărătesei Maria Tereza a Austriei și a împăratului Francisc I, fiind al cincisprezecelea copil al familiei imperiale.

Tinerețea unei prințese a Europei

Crescută în luxul curții vieneze, a avut o copilărie lipsită de griji, cu o educație potrivită unei tinere nobile a secolului al XVIII-lea, accentul fiind pus mai mult pe religie, morală și etichetă decât pe studiul științelor.

După Războiul de Șapte Ani, în 1763, alianțele europene trebuiau consolidate, iar împărăteasa Maria Tereza a considerat că o căsătorie între fiica sa și moștenitorul tronului Franței ar fi întărit relațiile fragile dintre cele două mari puteri.

Astfel, destinul tinerei prințese a fost hotărât încă din adolescență. În 1768, Ludovic al XV-lea al Franței a trimis un tutore la Viena pentru a o pregăti pe Maria Antoaneta pentru viața de la curtea franceză. Deși inteligentă, tânăra a fost descrisă drept „leneșă și frivolă”, mai interesată de distracție decât de învățătură.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

În mai 1770, la doar 14 ani, Maria Antoaneta a părăsit Austria pentru a se căsători cu Ludovic-Auguste, nepotul lui Ludovic al XV-lea, viitorul Ludovic al XVI-lea. Alaiul său, format din zeci de trăsuri și sute de servitori, a devenit simbolul opulenței unei epoci care avea să se apropie de sfârșit.

De la prințesă vieneză la regină a Franței

Căsătoria dintre Maria Antoaneta și Ludovic-Auguste a avut loc la 16 mai 1770. Deși uniunea era una politică, destinată să întărească relațiile dintre două mari monarhii, viața personală a cuplului s-a dovedit dificilă.

Maria Antoaneta nu s-a adaptat ușor la rigorile curții franceze, care impunea o etichetă strictă. În scrisorile trimise mamei sale, ea se plângea de lipsa de intimitate: „Mi-am aplicat rujul și m-am spălat pe mâini în fața întregii lumi”, scria tânăra regină, copleșită de ceremoniile interminabile.

În 1774, moartea lui Ludovic al XV-lea l-a adus pe tron pe tânărul Ludovic al XVI-lea, iar Maria Antoaneta a devenit regina Franței la doar 19 ani.

Diferențele de temperament dintre cei doi soți au fost evidente: regele era timid, retras și pasionat de lectură și mecanică, în timp ce regina iubea distracțiile, moda și petrecerile fastuoase. În scurt timp, reputația sa a fost pătată de zvonurile despre cheltuieli uriașe, petreceri luxoase și presupuse aventuri amoroase.

Vezi și: Pandantivul Mariei Antoaneta. Cum arată bijuteria care s-a vândut cu 36 de milioane de dolari

Regina exceselor, între lux și scandaluri

Anii 1780 au reprezentat apogeul extravaganței reginei. Maria Antoaneta a primit de la soțul ei un castel privat, Micul Trianon, unde petrecea mult timp departe de eticheta rigidă a curții de la Versailles.

Aici, înconjurată de prieteni și nobili favoriți, regina se dedica balurilor, modei și distracțiilor. Zvonurile despre o posibilă relație cu contele suedez Axel von Fersen au circulat intens, adâncind suspiciunile publicului.

În timp ce poporul suferea din cauza foametei și a creșterii prețului la grâu, viața luxoasă a reginei devenea un simbol al rupturii dintre monarhie și realitatea francezilor de rând. Pamfletele satirice o portretizau ca pe o femeie desfrânată și lipsită de inimă, iar apelativul „Madame Deficit” i s-a lipit de nume.

Scandalul colierului cu diamante din 1785 a distrus aproape complet imaginea ei publică. Deși nu era implicată direct, oamenii au crezut că regina era în centrul unei fraude în care un colier cu peste 600 de diamante fusese furat sub pretextul că îi aparținea.

Presa a exploatat cazul la maximum, iar opinia publică a transformat-o pe Maria Antoaneta în simbolul corupției și al decadenței.

Regina Maria Antoaneta a Franței

Revoluția Franceză și declinul monarhiei

La 14 iulie 1789, poporul a luat cu asalt Bastilia, moment considerat începutul Revoluției Franceze. Pe 6 octombrie același an, o mulțime uriașă s-a adunat la porțile Palatului Versailles, cerând ca regele și regina să fie aduși la Paris. Sub presiune, familia regală a fost mutată la Palatul Tuileries.

În timp ce regele părea paralizat de teamă și indecizie, Maria Antoaneta a devenit figura dominantă a cuplului. Ea a început să corespondeze cu lideri europeni, implorând intervenția lor militară pentru salvarea monarhiei franceze.

Împreună cu Axel von Fersen, a plănuit o evadare spectaculoasă din Paris, dar tentativa de fugă din iunie 1791 s-a soldat cu un eșec rușinos: familia regală a fost recunoscută la Varennes și adusă înapoi sub escortă.

Deși în 1791 regele a acceptat o nouă constituție care limita puterea monarhiei, radicalizarea politică a Franței era deja ireversibilă.

În vara anului 1792, în contextul războaielor cu Austria și Prusia, revoluționarii iacobini, conduși de Robespierre, au cerut abolirea monarhiei. În septembrie, Franța a fost proclamată republică, iar regele și regina au fost arestați.

Căderea și execuția reginei Maria Antoaneta

În ianuarie 1793, Ludovic al XVI-lea a fost judecat, acuzat de trădare și condamnat la moarte. Pe 21 ianuarie a fost executat prin ghilotină. Soarta reginei era pecetluită.

În octombrie același an, Maria Antoaneta a fost acuzată de conspirație împotriva statului, furt și chiar de incest, o acuzație monstruoasă și falsă care i-a șocat și pe unii revoluționari. Procesul său, desfășurat în doar două zile, a fost o formalitate. Toți jurații, bărbați, au declarat-o vinovată, iar sentința a fost clară: moarte prin ghilotină.

În noaptea dinaintea execuției, Maria Antoaneta i-a scris cumnatei sale, Elisabeta, o scrisoare plină de demnitate și curaj: „Sunt calmă, așa cum sunt oamenii a căror conștiință este curată.” Pe 16 octombrie 1793, la vârsta de 37 de ani, a fost dusă în Piața Revoluției, locul unde murise și soțul ei.

În drumul spre eșafod, îmbrăcată într-o simplă rochie albă, regina a rămas demnă. Când s-a împiedicat și a călcat pe piciorul călăului, i-a spus cu politețe: „Iertați-mă, domnule, nu a fost intenționat.” Câteva clipe mai târziu, lama ghilotinei i-a curmat viața, punând capăt simbolic unei epoci întregi.

Mitul expresiei „Dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci”

Deși Maria Antoaneta este adesea asociată cu celebra expresie „Dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci!”, istoricii au demonstrat că nu ea a rostit aceste cuvinte. Zicerea, care sugerează disprețul față de suferința poporului, a fost folosită pentru a o caricaturiza și pentru a justifica ura maselor împotriva monarhiei.

Originea expresiei se regăsește, de fapt, în scrierile filozofului Jean-Jacques Rousseau. În volumul său „Visările unui hoinar singuratic”, publicat postum, Rousseau amintește de o prințesă anonimă care, aflând că țăranii nu au pâine, ar fi spus că pot mânca cozonac.

Textul a fost scris în 1766, când Maria Antoaneta avea doar zece ani și locuia încă în Austria, o dovadă clară că zicerea nu îi aparține.

Totuși, în contextul Revoluției Franceze, expresia a fost atribuită reginei pentru a accentua imaginea unei femei frivole, rupte de realitate și nepăsătoare față de foametea poporului. Pamfletele și ziarele revoluționare au preluat legenda, transformând-o într-un instrument de propagandă.

De-a lungul timpului, expresia „Să mănânce cozonac” a devenit simbolul cinismului și al lipsei de empatie, descriind persoane care nu înțeleg suferințele celor săraci. În realitate, Maria Antoaneta, deși superficială și risipitoare în tinerețe, a arătat în ultimele luni ale vieții o demnitate care i-a surprins chiar și pe cei care o urau.

Citește și: Elizabeta Bathory, cea mai crudă criminală din istorie. Contesa se îmbăia în sângele fecioarelor pe care le sacrifica

O figură tragică între mit și realitate

Moartea Mariei Antoaneta a reprezentat nu doar sfârșitul monarhiei franceze, ci și declinul unei lumi întregi. Istoria a transformat-o într-un simbol al exceselor și al neînțelegerii dintre conducători și popor.

Totuși, dincolo de imaginea unei regine frivole, se ascunde povestea unei femei tinere, smulse din copilărie și aruncate într-un vârtej politic pe care nu l-a înțeles niciodată pe deplin.

Deși este ușor de judecat, Maria Antoaneta a fost produsul unui sistem care se prăbușea sub propria greutate. A fost crescută într-o lume unde luxul era un drept, iar sărăcia — un concept abstract. În ultimele sale clipe, și-a dovedit curajul și calmul, transformându-se dintr-un simbol al urii într-o figură tragică a istoriei.

Astăzi, imaginea sa rămâne una ambivalentă: regina frivolă a balurilor de la Versailles sau martira care a murit cu demnitate în fața ghilotinei. Între mit și realitate, povestea Mariei Antoaneta continuă să fascineze, amintind lumii că între lux și disperare, între putere și decădere, distanța poate fi doar un pas  sau o lamă de ghilotină.