Daniel Băluţă, despre menţinerea sectoarelor în Bucureşti. Primarul Sectorului 4 crede că îl poate învinge pe Drulă: „Mă simt la fel de susţinut”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, candidatul PSD pentru Primăria Generală a Capitalei la alegerile parţiale de luna viitoare, a declarat că menţinerea sectoarelor Bucureştiului este necesară, respingând ideea de reorganizare administrativă propusă de contracandidatul său Cătălin Drulă, liderul USR.
Băluţă, despre menţinerea sectoarelor în Bucureşti
„Am considerat şi consider că sunt absolut necesare sectoarele Bucureştiului, pentru că de unul singur nu este normal şi nici raţional să conduci o comunitate atât de mare, cu atât de multe probleme, după cum se vede. Sunt un om al dialogului, al deschiderii, al transparenţei şi, ca atare, consider că împreună cu ceilalţi primari de sector, lucrând sinergic, putem să ajungem, nu peste noapte, este drept, acolo unde noi, toţi bucureştenii, ne dorim”, a afirmat Daniel Băluţă sâmbătă, la Prima TV.
Băluţă a subliniat că sectoarele au adus energie Bucureştiului, chiar dacă dezvoltarea oraşului nu a fost una unitară. În opinia sa, primarul general trebuie să ofere viziunea de ansamblu pentru Capitală, în timp ce sectoarele ar trebui să asigure implementarea eficientă a proiectelor locale.
„Viziunea mea pentru Bucureşti este creşterea calităţii vieţii locuitorilor săi”, a adăugat edilul.
Declaraţiile sale vin după ce Cătălin Drulă a afirmat că sectoarele ar trebui desfiinţate, susţinând că modelul actual administrativ este ineficient.
„Oraşul New York e de vreo patru ori mai mare decât Bucureştiul. Şi totuşi, e condus de un singur primar şi de o singură primărie. Închipuiţi-vă că în Lower Manhattan unul ar pune palmieri, în Eastern Brooklyn altul pavele, iar în Queens un alt boss local ar face fântâni cântătoare. Nu prea are sens, nu-i aşa?”, a scris Drulă pe Facebook, adăugând că „New York a făcut reforma guvernării consolidate în 1898, şi e timpul să o facem şi noi”.
Primarul Sectorului 4 crede că îl poate învinge pe Drulă
Întrebat de ce crede că îl poate învinge pe Drulă, Daniel Băluţă a spus că se simte la fel de susţinut ca oricare alt candidat pro-european.
„Eu mă simt la fel de susţinut ca oricare candidat pro-european şi pro-atlantic în această competiţie”, a declarat acesta în cadrul emisiunii Insider Politic, la Prima TV.
Despre relaţia sa cu preşedintele Nicuşor Dan, Băluţă a spus că aceasta a fost una „pragmatică şi onestă”.
„Nu l-am văzut niciodată pe Nicuşor Dan să spună „nu facem lucrul ăsta pentru că tu eşti PSD-ist sau USR-ist”. Nu există aşa ceva!”, a precizat el.
Primarul Sectorului 4 a explicat, de asemenea, că alegerile pentru Primăria Capitalei nu sunt despre partide, ci despre oameni şi administraţie. De aceea, spune el, sigla PSD nu este foarte vizibilă pe materialele sale electorale:
„Nu e un vot politic, e vorba despre oameni şi despre modul în care putem administra eficient acest oraş.”
Prin aceste declaraţii, Daniel Băluţă îşi conturează poziţia de candidat care mizează pe cooperare şi pragmatism administrativ, într-o competiţie electorală în care viziunea asupra viitorului Bucureştiului devine tema centrală.