Când e în regulă să lași încărcătoarele în priză și când trebuie să le scoți imediat. Momentul în care pot deveni periculoase
În aproape orice casă există cel puțin un încărcător lăsat permanent în priză: cel de telefon de lângă pat, cel de la birou sau cel de la bucătărie. E comod să fie acolo, gata de folosit, dar specialiștii în electronică atrag atenția că acest obicei are totuși niște nuanțe. În general, încărcătoarele moderne sunt sigure și consumă foarte puțin curent când nu încarcă, dar există situații în care pot deveni o problemă mai ales dacă sunt vechi, ieftine sau deteriorate. A ști când să îl lași și când să îl scoți din priză înseamnă să eviți atât risipa, cât și riscurile de supraîncălzire.
Consumul „vampir” există, dar e mic la încărcătoarele noi
Experții explică faptul că orice încărcător lăsat în priză consumă o cantitate mică de energie chiar și atunci când nu este conectat un telefon sau un laptop. Acest consum se numește uneori „vampir energetic”, pentru că dispozitivul trage curent în fundal doar ca să-și mențină circuitele active. La un singur încărcător, consumul e aproape neglijabil, dar dacă ai cinci-șase prin casă, lăsate permanent în priză, în timp se adună câțiva kilowați-oră pe an.
Producătorii mari de electronice au redus mult acest consum în ultimii ani: încărcătoarele originale sau cele certificate intră în „sleep mode” și abia dacă se încălzesc. Problema apare mai degrabă la încărcătoarele foarte ieftine sau contrafăcute, care nu au circuite de protecție și nu gestionează la fel de bine tensiunea și temperatura. La acestea, chiar și statul degeaba în priză le uzează mai repede.
Când trebuie scos imediat din priză
Există câteva semne clare că un încărcător nu mai trebuie lăsat în priză nesupravegheat: dacă se încălzește mai mult decât de obicei, dacă bâzâie sau face un zgomot fin, dacă are cablul ros sau mufa îndoită. Toate acestea arată că piesele interne nu mai lucrează în parametri, iar orice fluctuație de tensiune din rețea (care se întâmplă din când în când) îl poate avaria și mai mult. În cazul încărcătoarelor fără certificări, riscul extrem este cel de scurtcircuit și chiar incendiu.
Specialiștii, citați de The Independent, mai spun un lucru: rețeaua electrică nu e mereu „curată”. Pot apărea vârfuri de tensiune care afectează în timp componentele încărcătorului. Dacă acesta rămâne în priză 24/7, este expus la toate aceste variații și îmbătrânește mai repede. De aceea, pentru încărcătoarele vechi, no-name sau care alimentează dispozitive de putere mai mare (gen trotinete, e-bike-uri, baterii externe mari), e mai sigur să fie scoase din priză după ce și-au terminat treaba.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/11/Incarcatoare-priza-curent-electric.jpg)
Trebuie scoase imediat din priză dacă se încălzesc, fac zgomot sau sunt deteriorate, pentru că în aceste condiții pot deveni un risc, mai ales dacă sunt modele ieftine sau necertificate. (Foto: Profimedia)
Concluzia practică pentru acasă
Dacă folosești încărcătoare originale, moderne, pentru telefon sau laptop, lăsarea lor în priză din când în când nu e o tragedie – consumul e mic, iar protecțiile interne își fac treaba. Totuși, dacă vrei să reduci risipa de energie, să prelungești viața încărcătorului și să eviți orice risc, cel mai bun obicei rămâne simplu: l-ai folosit, îl scoți din priză. E mai ales valabil dacă pleci de acasă sau dacă încărcătorul e într-o zonă cu materiale ușor inflamabile (pe pat, sub pernă, pe o mochetă).
În final, nu toate încărcătoarele sunt la fel: cele de calitate au protecții și un consum de standby foarte mic, cele ieftine nu. Iar atunci când un încărcător începe „să se poarte ciudat”, nu se repară, se aruncă și se ia unul certificat.