02 nov. 2025 | 11:02

Tragedia din Dej: bărbatul ucis în explozie își făcuse recent revizia la gaze. Ce au descoperit anchetatorii

ACTUALITATE
Share
Tragedia din Dej: bărbatul ucis în explozie își făcuse recent revizia la gaze. Ce au descoperit anchetatorii
Casa a fost complet distrusă în urma exploziei

O nouă tragedie provocată de o explozie de gaze a zguduit România. De această dată, nenorocirea s-a produs în municipiul Dej, sâmbătă seara, când un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața în propria locuință, distrusă complet în urma unei deflagrații devastatoare. Ceea ce face cazul cu atât mai șocant este faptul că instalația de gaze fusese verificată cu doar trei săptămâni înainte, iar totul părea în regulă.

Explozia a distrus complet casa

Tragedia s-a produs sâmbătă seară, la ora 19:21, pe strada Mihai Viteazu din Dej. O bubuitură uriașă a zguduit cartierul, fiind auzită chiar și în localitățile din jur. Martorii povestesc că întreaga casă s-a prăbușit în câteva secunde, iar flăcările au izbucnit imediat, alimentate de gazul scăpat dintr-o conductă.

„Am auzit o explozie cumplită, am crezut că a sărit o mașină în aer. Când am ieșit afară, casa era dărâmată și se auzea cum șuieră gazul”, a povestit un vecin, încă șocat de cele întâmplate. Alți locatari spun că au simțit trepidațiile ca la un cutremur: „A fost o bubuitură de parcă a explodat o bombă, s-au zguduit geamurile la toate casele.”

Victima, un fost militar în vârstă de 53 de ani, se afla singur în locuință în momentul exploziei. Soția lui, asistentă medicală, tocmai ieșise de la serviciu și era în drum spre casă când a aflat cumplita veste.

Intervenția pompierilor și primele concluzii

Echipajele de intervenție ale ISU Cluj au ajuns rapid la fața locului. Două autospeciale de stingere și un echipaj de căutare-salvare au acționat pentru a stinge incendiul și a căuta posibile victime sub dărâmături.

„Pompierii au desfășurat simultan acțiuni de căutare-salvare și de stingere a focului. Din păcate, a fost găsită o persoană decedată, care nu mai prezenta semne vitale”, a declarat Paul Olar, reprezentant al ISU Cluj.

Deocamdată, cauza exactă a exploziei nu este clarificată. Primele investigații indică o acumulare accidentală de gaze în interiorul locuinței. Ceea ce ridică numeroase semne de întrebare este faptul că, potrivit familiei, revizia instalației de gaze fusese făcută recent, iar specialiștii ar fi confirmat atunci că sistemul funcționa în parametri normali.

O anchetă complexă și alte incidente similare

Anchetatorii verifică acum dacă deflagrația a fost provocată de o defecțiune apărută după verificare, de o eroare umană sau de o neconformitate în instalație care nu a fost depistată la timp. Expertizele tehnice vor stabili dacă există o legătură între intervențiile anterioare și tragedia de sâmbătă seară.

Cazul din Dej nu este singular. În aceeași zi, la Timișoara, un bărbat a ajuns în stare gravă după ce apartamentul său a fost distrus de o explozie provocată de o butelie. O altă explozie cauzată de gaze a avut loc duminică dimineața, la Râmnicu Sărat. Din fericire, nu au existat victime.

Cea mai gravă explozie din ultima vreme a avut loc însă în urmă cu două săptămâni, în cartierul Rahova din București. Trei persoane au murit și alte 15 au fost rănite, în timp ce mai multe apartamente au fost complet distruse, iar structura blocului a fost grav afectată.