Emeric Ienei visa să devină avocat, dar destinul l-a chemat pe terenul de fotbal. Povestea „cavalerului” din sportul rege care a ridicat Steaua deasupra Europei

Puțini oameni au reușit să marcheze istoria fotbalului românesc așa cum a făcut-o Emeric Ienei. Calm, elegant, un adevărat lord al sportului rege, el a impus prin tot ceea ce a făcut o lecție de profesionalism, modestie și noblețe. Deși visase inițial să urmeze o carieră în avocatură, destinul i-a deschis o altă cale, aceea a terenului verde, unde a cunoscut gloria și recunoașterea mondială. Miercuri, 5 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani, marele tehnician a trecut în neființă, lăsând în urmă o moștenire uriașă, o viață dedicată fotbalului și o amintire luminoasă pentru toți cei care l-au cunoscut.

Copilul din Arad care visa să devină avocat

Emeric Ienei s-a născut în 1937, în județul Arad, într-o familie modestă, dar cu principii solide. De mic, a fost un elev silitor și visător, pasionat de literatură și de drept, convins că destinul său se va lega de tribunale și pledoarii. Dar vremurile tulburi de după Al Doilea Război Mondial i-au schimbat direcția.

La doar 10 ani, a descoperit fotbalul pe terenurile prăfuite ale Aradului și, fără să știe, a făcut primul pas spre legendă. A fost remarcat la echipa locală 7 Noiembrie Arad, unde și-a arătat talentul și disciplina. Curând, a fost transferat la Flamura Roșie Arad, actuala UTA Arad, pentru care a debutat la seniori în 1955, la numai 18 ani.

Vezi și: A murit Emeric Ienei. Antrenorul care a adus României Cupa Campionilor Europeni se confrunta cu mari probleme de sănătate

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Steaua București, destinația unui destin predestinat

După o scurtă perioadă la Progresul CPCS București, tânărul arădean a fost transferat, în 1957, la clubul care avea să-i marcheze întreaga viață: Steaua București. Avea doar 20 de ani și nu știa că acolo își va petrece decenii de glorie, mai întâi ca jucător, apoi ca antrenor.

Ca fotbalist, Emeric Ienei a fost un exemplu de eleganță și inteligență în joc. Nu era un atacant spectaculos sau un mijlocaș de forță, ci un fotbalist cerebral, care înțelegea perfect tactica și anticipa fiecare fază.

În perioada 1957-1969, a câștigat trei titluri de campion al României și patru Cupe ale României, fiind considerat un adevărat strateg al terenului. În 1959, la doar 22 de ani, a debutat și în naționala României, pentru care a strâns șase selecții.

Deși nu a fost o prezență constantă în echipa tricoloră, experiența internațională i-a deschis orizonturile și i-a cultivat spiritul disciplinat care avea să-l transforme mai târziu într-un mare antrenor.

Emeric Ienei a jucat la Steaua București între 1957 și 1969, perioadă în care a marcat 7 goluri pentru echipă.

Un român printre pionierii fotbalului de peste hotare

După 12 ani petrecuți la Steaua, în 1969, Ienei a fost printre primii români care au evoluat în străinătate. S-a transferat în Turcia, la Kayserispor, unde a jucat până în 1971. Deși experiența sa ca jucător în afara țării nu a fost lungă, ea a avut o influență majoră asupra modului în care înțelegea fotbalul.

În Turcia, Ienei a descoperit rigurozitatea occidentală, dar și importanța managementului sportiv, lecții pe care le-a aplicat mai târziu, cu un succes răsunător.

De pe teren, pe banca tehnică

Retras din activitatea de jucător în 1971, Emeric Ienei a ales firesc drumul antrenoratului. A început ca secund la Steaua București în 1972, iar din 1975 a preluat rolul de antrenor principal. De atunci, numele său a devenit sinonim cu performanța.

Cea mai importantă perioadă a carierei sale s-a scris în sezonul 1985-1986, când Steaua București a atins apogeul. Sub bagheta lui Ienei, echipa a cucerit Cupa Campionilor Europeni, după finala istorică de la Sevilla, câștigată cu 2-0 la penalty-uri în fața Barcelonei.

Era o premieră absolută pentru fotbalul românesc și o performanță care l-a așezat definitiv în galeria celor mai mari antrenori din Europa.

În total, ca antrenor al Stelei, a câștigat șase titluri de campion și patru Cupe ale României, performanțe care l-au transformat într-un simbol al clubului militar.

Emeric Ienei și jucătorii Stelei ’86, în momentul câștigării Cupei Campionilor Europeni.

Pe banca echipei naționale – arhitectul unui vis tricolor

Între 1986 și 1990, Emeric Ienei a fost selecționerul echipei naționale a României, reușind să conducă echipa la Campionatul Mondial din Italia 1990, prima participare după o absență de 20 de ani.

Sub îndrumarea lui, o generație de aur își făcea loc pe scena mondială: Hagi, Popescu, Lăcătuș, Răducioiu, jucători care aveau să ducă mai departe spiritul și disciplina impuse de Ienei.

Mai târziu, a revenit la conducerea naționalei și în 2000, ducând echipa până în sferturile de finală ale Campionatului European, performanță notabilă pentru fotbalul românesc.

La scurt timp după acel turneu, s-a retras din activitate, la vârsta de 63 de ani, rămânând însă aproape de sportul care i-a fost viață.

Vezi și: Curg reacțiile după moartea lui Emeric Ienei. FRF anunţă un moment de reculegere la toate meciurile din primele trei ligi UPDATE

Experiențe internaționale și carismă universală

De-a lungul carierei, Ienei a antrenat și alte echipe, precum FC Bihor, Chindia Târgoviște, Videoton (Ungaria), Panionios (Grecia) și Universitatea Craiova. A fost, de asemenea, selecționer al naționalei Ungariei, o dovadă a prestigiului și respectului de care se bucura în Europa Centrală.

Dincolo de trofee, Emeric Ienei a fost iubit pentru stilul său calm, elegant și rafinat. Niciodată nu ridica tonul, nu căuta conflictul, ci transmitea încredere și echilibru. Era antrenorul care vorbea mai mult prin privire și gesturi, nu prin țipete.

Distincțiile binemeritate primite de Emeric Ienei

Pentru meritele sale excepționale, Ienei a fost decorat de două ori de președinții României. În 2008, Traian Băsescu i-a acordat Ordinul Meritul Sportiv, iar în 2017, Klaus Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, o distincție rezervată celor care au adus glorie și prestigiu țării.

Clubul Steaua București a transmis, la vestea dispariției sale, un mesaj plin de emoție: „Omul care a făcut ca Steaua să strălucească deasupra întregii Europe, a întregii lumi. Drum lin, nea Imi!”

Aceste cuvinte rezumă poate cel mai bine ce a însemnat Ienei pentru fotbalul românesc: un reper moral, un simbol al eleganței și performanței.

Ultimii ani ai legendarului Emeric Ienei

După o viață petrecută pe stadioane, în fața suporterilor și a gloriei, Emeric Ienei s-a retras la Oradea, orașul de care a fost mereu legat sufletește. A trăit discret, înconjurat de amintiri, alături de soția sa, Ileana Gyulai-Jenei, fostă campioană olimpică la scrimă, care i-a fost alături până la moartea ei, în 2021.

Măcinat de probleme de sănătate și cu o inimă tot mai slăbită, marele antrenor și-a petrecut ultimii ani în liniște, departe de lumina reflectoarelor, dar mereu în gândurile celor care l-au admirat.

„Am avut norocul să lucrez cu fotbaliști extraordinari. Fără ei, probabil că aș fi rămas un anonim”, spunea cu modestie, într-un interviu de suflet.

Moștenirea unui lord al fotbalului

Emeric Ienei nu a fost doar un tehnician de excepție, ci un model de caracter. A arătat că performanța se obține prin disciplină, respect și calm. A fost dovada vie că eleganța poate fi o formă de forță, iar bunul-simț – o armă mai puternică decât orice strategie.

A lăsat în urma sa generații de antrenori și jucători inspirați de exemplul său, dar și o lecție simplă: măreția nu stă în trofee, ci în demnitatea cu care îți trăiești pasiunea.

Astăzi, România își plânge unul dintre cei mai mari oameni ai sportului. Emeric Ienei rămâne pentru totdeauna lordul fotbalului românesc, omul care a făcut ca Steaua să strălucească deasupra Europei și care a arătat lumii că dintr-un vis de copil poate lua naștere o legendă.