De ce nu lucrează românii. Tinerii la început de carieră între lipsa de experiență și refuzul angajatorilor pentru că nu au mai lucrat
România rămâne printre țările europene cu cea mai mare proporție de tineri care nici nu lucrează, nici nu studiază. Datele Eurostat arată că aproape doi din zece tineri între 15 și 29 de ani se află în această categorie, ceea ce plasează țara pe primele locuri în topul neimplicării economice. Explicațiile sunt complexe: unii tineri sunt descurajați de salariile mici și lipsa perspectivelor, alții de sistemul rigid care cere experiență înainte de a o putea dobândi.
Deși statul organizează periodic târguri de joburi pentru absolvenți, realitatea de la firul ierbii arată un paradox dureros. Mulți dintre cei care își doresc să muncească se lovesc de refuzuri constante, iar motivația lor scade după fiecare încercare eșuată. Lipsa experienței devine o barieră aproape insurmontabilă, iar angajatorii evită să ofere șanse reale celor aflați la început de drum, chiar și pentru posturi necalificate.
Tinerii care vor, dar nu pot să fie angajați
Manuela, o tânără de 26 de ani, a venit la târgul de joburi din Galați cu gândul să își schimbe cariera după ce a lucrat ca operator de date. Spune că ar fi dispusă să urmeze și o carieră militară, chiar dacă asta ar presupune continuarea studiilor. „Este o carieră excelentă și, de ce nu, chiar și la 26 de ani, să încerc din nou”, explică ea.
George, absolvent de Administrație Publică, nu a reușit să se angajeze de mai bine de un an. Deși ar accepta chiar și salariul minim, lipsa răspunsurilor la CV-uri i-a redus încrederea. „Aș vrea să mă axez pe resurse umane. Am depus CV-uri, dar nu am primit niciun răspuns. Mai caut…”, spune el, cu un ton resemnat. Situația lor nu este un caz izolat. Mulți tineri reclamă faptul că sunt prinși într-un cerc vicios: angajatorii cer experiență, dar nimeni nu le oferă prima șansă de a o dobândi.
Un sistem care cere experiență, dar nu o oferă
În timp ce angajatorii susțin că lipsa disciplinei sau a seriozității este problema principală, realitatea din teren arată altceva. Tinerii ar accepta și posturi de bază, cu salariul minim, doar ca să capete experiență. Problema este că multe companii preferă candidați „gata formați”, de teamă că instruirea noilor veniți ar fi o pierdere de timp și resurse.
Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați, Cezar Năstase, recunoaște o schimbare de comportament: „Tinerii caută locuri de muncă foarte mult online, nu mai vin fizic în număr mare la târguri.” Totuși, la ultimul eveniment organizat la Universitatea „Dunărea de Jos”, aproape 1.000 de tineri au participat, iar 380 au fost selectați pentru interviuri. Într-un context în care companiile reclamă lipsa forței de muncă, acest interes arată că dorința de a lucra există, însă sistemul de recrutare este în continuare ineficient.
România între potențial și blocaj administrativ
Problema șomajului în rândul tinerilor nu ține doar de atitudine, ci și de lipsa programelor de tranziție între școală și piața muncii. Stagiile de practică sunt adesea formale, iar parteneriatele dintre universități și companii rămân la stadiul de intenție. În loc ca studenții să învețe meseria la locul de muncă, ajung să se confrunte cu refuzuri după absolvire.
Deși autoritățile lansează periodic programe pentru inserția tinerilor – de la subvenții pentru angajatori la facilități fiscale –, aplicarea lor rămâne limitată. Lipsa coordonării între mediul academic și piața muncii generează o discrepanță uriașă între competențele teoretice și cerințele reale.
Dacă tendința actuală continuă, România riscă să piardă o întreagă generație de tineri apți de muncă, dar blocați într-un sistem care nu le oferă punctul de plecare. Soluția nu ține doar de salarii, ci de reformarea modului în care companiile și statul abordează angajarea la început de carieră: prin stagii plătite, mentorat și răbdare în formarea profesională.