Sistemul nostru solar ar ascunde o planetă misterioasă. Au fost descoperite noi indicii despre „Planeta Y”

De mai bine de un secol, astronomii vânează urmele unei lumi invizibile din sistemul nostru solar. Un nou studiu readuce ideea în prim-plan: „Planeta Y”, un corp ceresc ipotetic, mai mic decât Pământul și probabil mai mare decât Mercur, ar putea explica de ce orbitele unor obiecte îndepărtate din centura Kuiper par înclinate și perturbate într-un mod greu de justificat altfel. Nu vorbim despre o descoperire directă, ci despre un puzzle din care o planetă invizibilă pare să fie piesa lipsă.

Ipoteza pleacă de la o observație derutantă: dincolo de aproximativ 80 de unități astronomice, „planul” sistemului solar pare să fie răsucit cu circa 15 grade. Dacă această deformare nu se datorează unei coincidențe statistice sau unor efecte trecătoare, precum trecerea unei stele în vecinătate, atunci un pertubator gravitațional — adică o planetă — devine explicația cea mai plauzibilă. De aici și numele provizoriu, „Planeta Y”, care sugerează că nu am terminat încă inventarul lumilor de lângă noi, notează CNN.

Ce este „Planeta Y” și cum a apărut ipoteza

În forma ei actuală, ipoteza conturează o planetă cu masă între Mercur și Pământ, pe o orbită aflată la circa 100–200 de unități astronomice de Soare și înclinată cu cel puțin 10 grade față de planul general al celorlalte planete. Semnătura ei nu este lumina, pe care nu am detectat-o, ci efectul gravitațional: un „tuș” invizibil care înclină orbitele unor obiecte din periferia înghețată a sistemului solar.

Echipa care a avansat această explicație a rulat simulări numerice ce includ toate planetele cunoscute, plus un corp ipotetic. Ajustând parametrii ipoteticei planete, cercetătorii au constatat că scenariile deja celebre — precum „Planeta Nouă” (Planeta 9), un gigant de 5–10 mase terestre aflat mult mai departe — nu reproduc bine tiparul de înclinări observat. Un obiect mai mic, mai apropiat și moderat înclinat pare să se potrivească mai bine cu datele curente.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

De ce nu am văzut-o încă

Răspunsul scurt: pentru că periferia sistemului solar este întunecată, vastă și observată incomplet. Obiectele din centura Kuiper sunt slabe în lumină, iar căutările sunt, inevitabil, ca o lanternă care matură noaptea — vezi numai unde apuci să îndrepți fasciculul. În plus, când lucrezi cu câteva zeci de obiecte cunoscute, semnificația statistică este promițătoare, dar nu definitivă.

Acest peisaj se va schimba pe măsură ce Observatorul Vera C. Rubin pornește cartografierea cerului cu cea mai mare cameră digitală astronomică din lume. Cu un „cadru nou” la fiecare trei zile și un program de zece ani, observatorul promite mii de obiecte trans-neptuniene catalogate în scurt timp. Dacă „Planeta Y” se află în câmpul de vedere și are parametrii sugerați, există șanse reale să fie detectată direct sau, cel puțin, efectele sale să fie confirmate indubitabil.

Ilustrație a centurii Kuiper, o regiune de resturi din istoria timpurie a Sistemului Solar, care seamănă cu un disc gros și începe dincolo de orbita lui Neptun. (Foto: NASA)

„Planeta nouă” vs. „Planeta Y”: două idei, nu neapărat rivale

„Planeta Nouă” (Planet Nine) este o ipoteză mai veche despre un corp de 5–10 mase terestre, la circa 550 de unități astronomice, invocată pentru a explica grupări neobișnuite ale orbitelor unor obiecte îndepărtate. „Planeta Y” propune altceva: o lume mai mică, mai aproape și cu o înclinație moderată, care explică mai bine o altă semnătură — răsucirea globală a planului exterior. Cele două nu se exclud; este posibil ca periferia sistemului solar să ascundă mai multe surprize.

Discuția este aprinsă, dar fertilă științific. Diferențele de masă, distanță și geometrie orbitală duc la predicții observabile distincte. Pe măsură ce baza de date cu obiecte Kuiper crește, modelele vor fi testate sever: fie una dintre ipoteze va trece examenul, fie vom învăța că realitatea combină elemente din ambele — sau că avem nevoie de o a treia idee.

Ilustrație: Planet Nine, un posibil corp ceresc nedetectat încă în sistemul nostru solar. Un studiu nou sugerează și „Planeta Y”, mai mică și pe o orbită mai apropiată de Soare decât Planet Nouă. (Foto: NASA)

Ce urmează și ce ar însemna o confirmare

Pe termen scurt, „vânătoarea” continuă cu cataloage mai bogate și tehnici mai fine de analiză. Confirmarea ar ridica miza: ar rescrie hărțile noastre școlare ale sistemului solar, ar pune întrebări noi despre formarea și migrația planetelor, și ar forța modele de evoluție care să explice cum a „rămas” o astfel de lume pe o orbită înclinată, la marginea sistemului planetar.

Dacă, dimpotrivă, semnalul statistic se va estompa odată cu mai multe date, vom fi câștigat totuși ceva esențial: o înțelegere mai clară a distribuției obiectelor din centura Kuiper și un test dur pentru metodele care caută planete invizibile după urmele lor gravitaționale. Până atunci, „Planeta Y” rămâne o ipoteză elegantă — suficient de misterioasă ca să ne țină curioși și suficient de riguroasă ca să merite căutată.