Mostrele aduse de pe fața îndepărtată a Lunii arată diferențe neașteptate față de partea vizibilă

Un nou studiu publicat în Nature Geoscience scoate la iveală informații surprinzătoare despre structura internă a Lunii. Mostrele colectate de misiunea chineză Chang’e 6, primele prelevate vreodată de pe fața îndepărtată a satelitului natural al Pământului, arată că interiorul acestei regiuni este mult mai rece decât cel al feței vizibile. Descoperirea susține ipoteza conform căreia Luna este o „lume cu două fețe”, nu doar la suprafață, ci și în adâncuri.

Analiza fragmentelor aduse pe Pământ a demonstrat că ele s-au format la o temperatură cu aproximativ 100°C mai scăzută decât rocile obținute în timpul misiunilor Apollo pe partea apropiată a Lunii. Diferența termică confirmă ipotezele formulate de zeci de ani de cercetători și deschide noi întrebări despre modul în care s-a format și a evoluat satelitul natural al Pământului.

Mostrele au fost colectate dintr-un crater din imensul bazin South Pole–Aitken, una dintre cele mai mari structuri de impact din Sistemul Solar. Analiza arată că fragmentele au o vechime de aproximativ 2,8 miliarde de ani și s-au format din lavă provenită din manta, solidificată la o temperatură estimată de 1.100°C. Spre comparație, rocile prelevate de pe partea apropiată, în misiunile Apollo, indică temperaturi mai mari cu circa 100°C la momentul formării.

Această diferență sugerează că interiorul Lunii nu este uniform. Fața vizibilă, mai întinsă și mai marcată de întinderi vulcanice, a rămas mai fierbinte pentru perioade lungi de timp, în timp ce partea îndepărtată, mai groasă și mai accidentată, s-a răcit mai repede. „Am descoperit primele dovezi directe care arată că diferențele dintre fețele Lunii coboară adânc în interior”, a declarat Yang Li, coautor al studiului.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Echipa a folosit nu doar analiza compoziției chimice, ci și simulări computerizate și date satelitare pentru a reconstrui modul în care magma s-a cristalizat. Astfel, au reușit să estimeze temperatura rocii părinte din care s-au format fragmentele.

De ce sunt atât de diferite cele două fețe ale Lunii

Fața vizibilă a Lunii, cea pe care o vedem de pe Pământ, este caracterizată de întinderi întunecate, „mările lunare”, formate prin erupții vulcanice masive. În schimb, partea îndepărtată are o crustă mai groasă, este mai muntoasă și prezintă mult mai multe cratere, dar foarte puține câmpii de lavă solidificată.

Noua analiză sugerează că această asimetrie se datorează distribuției inegale a unor elemente precum uraniu, toriu, potasiu și pământuri rare, denumite colectiv KREEP. Aceste elemente produc căldură prin descompunere radioactivă, iar dacă s-au concentrat mai ales pe partea vizibilă a Lunii, atunci este explicabil de ce această regiune a rămas mai fierbinte și mai activă vulcanic.

Ipotezele privind modul în care a apărut acest dezechilibru sunt multiple. Unele teorii vorbesc despre un impact colosal care a redistribuit materialul interior, în timp ce altele sugerează că Luna s-a format din ciocnirea și unirea a două corpuri, dintre care unul mai mic a îmbogățit cu KREEP partea vizibilă. Chiar și gravitația Pământului ar fi putut juca un rol, influențând modul în care s-au acumulat aceste elemente în timpul formării satelitului.

„Aceste rezultate ne apropie de rezolvarea unuia dintre cele mai mari mistere ale Lunii: de ce are două fețe atât de diferite”, a explicat Xuelin Zhu, coautor al studiului.

Ce urmează pentru cercetarea lunară

Descoperirile nu răspund complet la întrebarea dacă această diferență termică persistă și astăzi, dar indică faptul că ea a influențat în mod decisiv istoria Lunii. Este posibil ca împărțirea în două regiuni atât de distincte să fi fost un proces care a durat miliarde de ani și care a modelat peisajul pe care îl observăm astăzi.

Studiul întărește și mai mult importanța mostrelor lunare. Până la misiunea Chang’e 6, toate fragmentele analizate proveneau de pe partea vizibilă. Acum, pentru prima dată, cercetătorii pot compara direct compozițiile chimice și termice dintre cele două emisfere ale satelitului.

Mai mult, rezultatele pun în lumină necesitatea unor viitoare misiuni dedicate. Un program internațional de explorare ar putea să trimită sonde sau chiar echipaje umane în zone-cheie ale feței îndepărtate, pentru a aduce mostre suplimentare și a obține măsurători directe ale temperaturii și compoziției interne.

În contextul în care NASA, ESA și China plănuiesc noi explorări în jurul Lunii, aceste date devin cruciale pentru a înțelege nu doar trecutul satelitului nostru, ci și procesele care modelează planetele și lunile stâncoase din întreg Sistemul Solar.