29 sept. 2025 | 10:15

Incendiu puternic la un hotel din Prahova. O persoană a fost găsită decedată și alta este dată dispărută

ACTUALITATE
Share
Incendiu puternic la un hotel din Prahova. O persoană a fost găsită decedată și alta este dată dispărută
FOTO: colaj Playtech.ro

Un incendiu violent a izbucnit luni dimineață la un hotel din satul Tătărani, comuna Bărcănești, județul Prahova, mobilizând forțele de intervenție. Flăcările au izbucnit în jurul orei 6:00 și au cuprins rapid clădirea, generând o operațiune amplă a pompierilor pentru limitarea dezastrului și salvarea persoanelor aflate în interior.

Hotel cuprins de flăcări la primele ore ale dimineții

Update 10:00. Una dintre persoanele date dispărute a fost găsită decedată de către pompieri. Din primele informații, mansarda hotelului era locuită de muncitori nepalezi, iar hotelul nu ar fi avut aviz de funcționare.

Știrea inițială:

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la momentul producerii incidentului în imobil se aflau cinci persoane. Trei dintre acestea au reușit să se autoevacueze, însă două nu au mai putut ieși la timp și sunt în continuare căutate de pompieri.

„Din informaţiile primite până în acest moment, la momentul izbucnirii incendiului în interior se aflau cinci persoane, din care trei s-au autoevacuat. Pompierii efectuează căutari pentru identificarea persoanelor dispărute”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Flăcările au fost între timp localizate, iar pompierii au reușit să elimine pericolul ca acestea să se extindă la alte clădiri din zonă. În prezent, misiunea echipajelor se concentrează pe stingerea completă a focarului și pe verificarea tuturor încăperilor pentru a identifica eventualele victime.

„Pompierii militari din Prahova intervin, la această oră, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un operator economic din comuna Bărcăneşti, satul Tătărani”, au precizat reprezentanții IGSU.

Două persoane sunt în continuare dispărute

Pentru gestionarea situației, autoritățile au mobilizat un dispozitiv complex de intervenție: cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autocisternă, două autoscări și un echipaj SMURD. În paralel cu acțiunea de lichidare a incendiului, pompierii fac recunoașteri în interiorul clădirii, încercând să stabilească unde se află persoanele dispărute.

Martorii din zonă au relatat că incendiul s-a dezvoltat rapid și că fumul gros a cuprins imediat etajele superioare ale hotelului, îngreunând operațiunea de evacuare.

La această oră, anchetatorii nu au stabilit cauzele izbucnirii incendiului. Specialiștii urmează să facă expertize după stingerea completă a focului, pentru a determina sursa și modul în care flăcările s-au extins.

Știre în curs de actualizare