Facebook se aliaza cu Dropbox pentru partajarea de fisiere pe grupuri
Facebook a inceput de curand sa ofere posibilitatea de a trimite si partaja fisiere pe grupuri, folosind un sistem intern. Din pacate insa, acesta este limitat la 25 MB, iar multi utilizatori vor sa poata trimita cantitati mai mari de date. Ei bine, avand in vedere ca o astfel de imbunatatire necesita o imbunatatire a infrastructurii, Facebook a ales sa se alieze cu Dropbox pentru a oferi servicii complete de partajare.
In urma parteneriatului cu Dropbox, acum utilizatorii Facebook isi pot folosi propriile conturi pentru a pune la comun pe un grup fisiere de orice marime, iar acestea apar ca articole normale, care pot primi comentarii si Like-uri. Momentan functia nu este disponibila pentru toti utilizatorii, insa deja este activa si in curand va aparea ca optiune pe toate grupurile. Avand in vedere cat de usor este sa urci ceva pe Dropbox si faptul ca acest serviciu este disponibil de pe orice dispozitiv, Facebook a ales foarte bine acest serviciu pentru parteneriat.
Evident, in acest fel si Dropbox are ocazia de a-si mari numarul de utilizatori si implicit profiturile, intrucat un cont normal ofera accesul la numai 2 GB de stocare. Cei care vor mai mult spatiu trebuie sa plateasca o taxa lunara.