Cardinalul Lucian Mureșan a murit. Conducătorul Bisericii Greco-Catolice din România, al treilea cardinal român numit de Vatican
Biserica Română Unită cu Roma este în doliu după trecerea la cele veșnice a Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, conducătorul Bisericii Greco-Catolice din România. „Cu regret şi durere în suflet, dar întăriţi de speranţă în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, anunţăm că Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureşan a trecut la Domnul”, a transmis Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş. Detaliile legate de funeralii vor fi comunicate ulterior.
Cardinalul Lucian Mureșan a murit
Născut la 23 mai 1931, în comuna Firiza (astăzi cartier al municipiului Baia Mare), Lucian Mureșan a fost al zecelea dintre cei doisprezece copii ai unei familii modeste. După școala primară și gimnazială, a absolvit o școală profesională de prelucrarea lemnului, continuând studiile liceale la seral. Între 1951 și 1954 a urmat școala militară de aviație, însă regimul comunist l-a considerat indezirabil din cauza apartenenței la Biserica Greco-Catolică și l-a trimis la muncă forțată.
Dorința sa de a deveni preot a întâmpinat obstacole majore, întrucât Biserica Greco-Catolică fusese scoasă în afara legii în 1948. A continuat însă studiile teologice în clandestinitate, sub îndrumarea unor profesori care supraviețuiseră prigoanei. În 1964, după eliberarea episcopilor din închisori, a fost hirotonit preot în secret de către episcopul Ioan Dragomir.
După decenii de activitate pastorală clandestină, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop de Maramureș în martie 1990, iar câteva luni mai târziu a fost consacrat în cadrul unei liturghii în aer liber la Baia Mare. În 1994, a fost numit arhiepiscop mitropolit al Arhiepiscopiei de Făgăraș și Alba Iulia. Sub păstorirea sa, Biserica Greco-Catolică a fost ridicată în 2005 la rang de Arhiepiscopie Majoră, cu drepturi similare patriarhiilor catolice orientale.
Lucian Mureșan, al treilea cardinal român numit de Vatican
Un moment de referință în viața sa a fost februarie 2012, când Papa Benedict al XVI-lea l-a ridicat la demnitatea de cardinal, devenind astfel al treilea cardinal român numit de Vatican. În această calitate, a fost membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale. Papa Francisc l-a salutat personal în iunie 2019, în timpul vizitei istorice pe Câmpia Libertății din Blaj.
De-a lungul vieții, Cardinalul Mureșan a fost recunoscut pentru curajul și înțelepciunea cu care a condus Biserica în vremuri de prigoană și reconstrucție. Statul român i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000) și Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer (2015).
Mesajul lui Nicușor Dan
Moartea sa a fost marcată de numeroase mesaje de condoleanțe. Presedintele Nicușor Dan a subliniat că „amintirea celui care a fost Întâistătătorul Bisericii Române Unite rămâne strâns legată de istoria tumultoasă a acestei Biserici, pe care a păstorit-o cu înțelepciune și deschidere către dialogul interconfesional”. Șeful statului a remarcat, la rândul său, rolul cardinalului în păstrarea memoriei persecuțiilor din 1948 și în renașterea spirituală și instituțională a Bisericii Greco-Catolice după 1989.
„Dumnezeu să-l odihnească pe Preafericitul Părinte Lucian Mureşan şi să-i aşeze moştenirea spirituală la loc de cinste în conştiinţa poporului român!”, se arată în mesajul oficial.