Nicușor Dan a convocat CSAT pentru a stabili procedura pentru doborârea dronelor rusești care intră în spațiul aerian românesc
Scandalul dronelor care încalcă spațiul aerian românesc ajunge joi, 25 seeptembrie, pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Președintele Nicușor Dan a convocat o ședință specială pentru a stabili procedura prin care Armata poate doborî drone sau aeronave intrate ilegal, precum și cine are autoritatea de a da ordinul. Decizia este crucială, în contextul escaladării riscurilor de securitate la granița estică a NATO.
CSAT decide lanțul de comandă pentru doborârea dronelor
Potrivit Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi se află stabilirea obiectivelor care necesită măsuri de protecție împotriva amenințărilor aduse de sistemele de aeronave fără pilot și a cerințelor tehnice pentru implementarea acestor măsuri.
Totodată, se discută stabilirea persoanelor care pot ordona sau aproba executarea unor măsuri împotriva aeronavelor și vehiculelor aeriene ce utilizează neautorizat spațiul aerian național.
Este analizată și procedura de informare privind acțiunile întreprinse pentru controlul acestuia. Din luna mai 2025, Armata Română are o lege specială – Legea 73 din 19 mai 2025 – care permite doborârea aeronavelor fără pilot intrate ilegal în spațiul aerian.
Aceasta a fost adoptată la peste trei ani de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina și după intense contestări politice la Curtea Constituțională, reflectând tensiunile și dezbaterile publice din acea perioadă.
Norme noi pentru acțiunea împotriva aeronavelor neautorizate
Pentru ca militarii să poată doborî o aeronavă sau o dronă, legea prevede două acte normative secundare. Primul, care privește avioanele pilotate, este încă în lucru, relatează Antena 3 CNN.
Al doilea, referitor la drone, a fost emis în iulie sub forma unui ordin de ministru al Apărării. În prezent, CSAT trebuie să definitiveze lanțul de comandă și procedura exactă pentru intervenții rapide.
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a dat asigurări că România este pregătită:
”Noi suntem în legătură cu aliații NATO, avem ceea ce se cheamă early warnings, le vedem venind spre noi din timp. (…) Există aceste proceduri de interceptare, avem avioane care sunt pregătite tot timpul, 24 din 24, cu armament și cu piloți, să se ridice de la sol, se și ridică de la sol când este nevoie, fie în cazul avioanelor, fie în cazul dronelor. (…) Vor fi interceptate (…) ultima instanță este doborârea lor.”
România își consolidează apărarea spațiului aerian
În cadrul ședinței CSAT vor fi analizate și alte teme de securitate națională. Ministrul Apărării a explicat că aprobarea de principiu în cazul avioanelor intrate ilegal aparține ministrului Apărării, iar pentru drone responsabilitatea revine comandantului de operațiune.
În contextul tensiunilor din regiune, procedurile clare și capabilitățile Armatei devin vitale pentru protejarea spațiului aerian și menținerea siguranței populației.