România a încasat 5,7 milioane de euro, „prețul” coifului de la Coțofenești și al brățărilor dacice, după jaful din Olanda
Statul român a încasat 5,7 milioane de euro despăgubire de asigurare după furtul din ianuarie 2025 de la Muzeul Drents din Assen, Olanda, în care au dispărut celebrul Coif de la Coțofenești și trei brățări dacice. Suma, virată integral de asigurător conform poliței, reprezintă acoperirea financiară pentru pierderea temporară a celor patru artefacte expuse în străinătate, nu „prețul” lor real și nici o vânzare — formularea din titlu marchează costul jafului, nu evaluarea patrimoniului, informează News.ro.
Ce s-a întâmplat și cum s-au făcut plățile
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a confirmat că despăgubirea a fost achitată în două tranșe: 4,845 milioane de euro (85% din total) la 25 august și 855.000 de euro (15%) la 12 septembrie. Mecanismul este clasic în astfel de cazuri: după notificarea evenimentului asigurat, evaluatorii stabilesc valoarea eligibilă conform poliței, iar plata se efectuează etapizat, în funcție de termenele contractuale și de clarificările tehnice.
Conform legislației, banii sunt virați la bugetul de stat. Important: dacă bunurile sunt recuperate ulterior, asigurătorul are dreptul de regres — poate solicita restituirea sumelor plătite, pe care statul le va returna din buget. Cu alte cuvinte, despăgubirea nu „înlocuiește” artefactele, ci compensează temporar prejudiciul până la finalul anchetei și al eventualei recuperări.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/09/Coiful-dacic-de-aur-de-la-Cotofenesti.jpg)
Coiful dacic de aur de la Coțofenești.
Reacția autorităților și revizuirea procedurilor
Ministerul Culturii a anunțat întărirea grupului de lucru comun cu MNIR, responsabil cu monitorizarea situației și informarea publică. Totodată, ministrul Andras Demeter a cerut revizuirea procedurilor pentru expuneri temporare ale obiectelor de patrimoniu, în special în afara țării, pentru a reduce riscul repetării unor incidente „extrem de grave”.
Ce poate însemna, concret, această revizuire? De la analize de risc mai stricte și condiții suplimentare în contractele de împrumut (securitate fizică, trasee, transport securizat, monitorizare 24/7), până la standarde ridicate privind infrastructura muzeală gazdă. Scopul nu este blocarea circulației patrimoniului, ci asigurarea că fiecare deplasare are un raport risc–beneficiu acceptabil și garanții solide de securitate.
De ce „prețul” e în ghilimele și ce urmează
Despăgubirea de 5,7 milioane de euro nu reflectă valoarea culturală sau istorică a artefactelor — aceea este inestimabilă. Este o sumă calculată contractual, menită să atenueze impactul financiar al pierderii. „Prețul” din titlu rămâne, așadar, o metaforă a costului jafului, nu o evaluare a pieselor. În paralel, partea olandeză și autoritățile române continuă colaborarea pentru recuperarea bunurilor și elucidarea cazului.
Dacă artefactele vor fi recuperate intacte, statul va restitui asigurătorului contravaloarea încasată, iar piesele vor reveni în circuitul muzeal. În lipsa unei recuperări rapide, despăgubirea oferă respiro instituțiilor implicate, dar nu rezolvă paguba de fond: dispariția temporară a unor simboluri identitare din patrimoniul național.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/09/bratariledacic-de-aur-de-la-Cotofenesti.jpg)
Brățările dacice de aur care au dispărut din muzeul din Olanda.
Ce înseamnă pentru muzee și public
Cazul Assen devine un semnal de alarmă pentru toate instituțiile care împrumută piese de valoare: standardele de securitate și clauzele din polițele de asigurare trebuie reașezate la nivelul riscurilor actuale. Publicul are un rol indirect, dar esențial: susținerea investițiilor în securitate muzeală, însoțită de o înțelegere realistă a faptului că mobilitatea patrimoniului aduce beneficii educaționale, dar implică și riscuri.
În același timp, transparentizarea etapelor — de la anunțul despăgubirilor la comunicarea măsurilor de prevenție — consolidează încrederea. Muzeele pot profita de acest context pentru a explica de ce unele piese nu vor mai pleca în turnee internaționale fără garanții suplimentare și cum se echilibrează misiunea publică cu protecția tezaurului.