De ce ziua și noaptea nu sunt egale la echinocțiu. Momentul de egalitate se numește „echilux” și vine la câteva zile

Contrar ideii din calendare și din manualele vechi, echinocțiul nu este clipa în care ziua și noaptea au exact aceeași durată. Echinocțiul marchează momentul astronomic în care Soarele traversează ecuatorul ceresc și începe toamna în emisfera nordică, însă „egalitatea perfectă” vine abia după câteva zile. Motivul: atmosfera Pământului ne „păcălește” ochiul și cronometrele, adăugând câteva minute de lumină.

În 2025, echinocțiul de toamnă are loc pe 22 septembrie, dar ziua de 12 ore „la virgulă” nu pică atunci. Datorită refracției atmosferice (curbării razelor solare) și faptului că vedem Soarele ca un disc, nu ca un punct, răsăritul pare să se producă puțin mai devreme, iar apusul puțin mai târziu. Rezultatul: la latitudinile temperate, ziua de echinocțiu este încă mai lungă decât noaptea cu câteva minute. „Egalitatea” autentică poartă un nume aparte — echilux — și survine la 2–4 zile după echinocțiu, în funcție de loc, explica cercetătorii NASA.

Ce se întâmplă, de fapt, la echinocțiu

Echinocțiul este un moment (nu o zi întreagă) când centrul Soarelui trece peste ecuatorul ceresc, iar traiectoria lui pe cer „alunecă” spre sud pentru emisfera nordică. Din această clipă, nopțile devin mai lungi decât zilele. Etimologia e seducătoare — aequus (egal) + nox (noapte) — dar în practică egalitatea perfectă e înșelată de optică: lumina se curbează în atmosferă, ceea ce face ca marginea discului solar să fie vizibilă chiar înainte ca Soarele să fi „ieșit” geometric de sub orizont și încă puțin după ce a „intrat” sub el.

Cât de mult „trișează” atmosfera? La latitudini medii (40–50°N), diferența poate urca spre 6–10 minute de lumină în plus în ziua echinocțiului, suficient ca noaptea să fie încă mai scurtă. Prin urmare, echinocțiul oferă doar o aproximare a egalității, nu egalitatea însăși. În plus, și ritmul rapid cu care se schimbă durata zilei în jurul echinocțiilor contribuie la micile neconcordanțe între hărți, calendare și ce vedem în teren, scrie The Guardian.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Când vine, concret, „echiluxul” în România

Echiluxul este ziua în care intervalele de lumină și întuneric sunt cu adevărat egale la locul tău. Hărțile și tabelele astronomice arată că, pentru latitudini apropiate de ale României (≈45°N), echiluxul de toamnă cade, de regulă, în jurul datei de 26 septembrie (uneori pe 25), la 3–4 zile după echinocțiu. Aceea este ziua în care vei măsura aproape fix 12 ore de lumină și 12 de întuneric între răsărit și apus (fără să ții cont de amurgul civil).

Dacă vrei să verifici local, consultă un calculator astronomic pentru București sau orașul tău și compară ora răsăritului cu cea a apusului în perioada 24–27 septembrie. Vei observa că diferența se micșorează treptat după echinocțiu, ajungând practic la zero în jurul datei menționate, semn că ai prins „ziua egală” — echiluxul. După aceea, nopțile continuă să se lungească constant până la solstițiul de iarnă din decembrie.

Ziua și noaptea egale vin abia la „echilux”. (Foto: James Farndell/The Guardian)

De reținut: echinocțiu ≠ echilux

Echinocțiul rămâne reperul astronomic al începutului de sezon și momentul când Soarele răsare aproape perfect din est și apune aproape perfect în vest. Echiluxul este reperul observațional al egalității reale dintre zi și noapte, determinat de poziția geografică și de optica atmosferei. Confuzia dintre cei doi termeni este firească, dar, odată lămurită, oferă o explicație elegantă pentru ceasurile care nu arată „12 cu 12” chiar în ziua în care ne-am aștepta.