Evaluările naționale din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi schimbate: testele vor include itemi de tip PISA
Evaluările naționale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi modificate, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Acestea vor integra itemi inspirați din testările PISA, cu scopul de a măsura mai multe competențe, nu doar cunoștințe teoretice.
Ministrul a precizat că săptămâna aceasta sau cel târziu săptămâna viitoare va fi emis un ordin de ministru care va oficializa aceste schimbări.
„Evaluările ar trebui să testeze mai multe competențe, nu doar ce ține strict de programă. În aceste probe vreau să văd și itemi în logica PISA, adică situații de viață care pun copilul în fața unor aplicații practice”, a explicat Daniel David.
Schimbări și pentru Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a
Reforma vizează și Evaluarea Națională susținută de elevii de clasa a VIII-a. Aceasta ar putea fi extinsă la mai multe discipline, nu doar la Limba română și Matematică.
Potrivit ministrului, până în toamna acestui an va fi prezentat un nou model, care va intra într-o etapă de dezbatere publică.
„Nu se pune problema să fie aplicat imediat, avem timp să discutăm și să alegem varianta cea mai potrivită”, a precizat oficialul.
Ministrul susține că România ar putea lua ca sursă de inspirație modelul francez, unde evaluările includ subteste la discipline precum Istorie, Geografie, Științe sau limbi străine.
Sindicatele salută schimbările
Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”, a salutat deschiderea ministerului: „Este prima dată când un ministru își asumă public faptul că evaluările trebuie să includă mai multe discipline, nu doar două.”
Raport oficial: evaluarea actuală este prea restrictivă
Un raport recent coordonat chiar de Daniel David arată că actuala Evaluare Națională este „prea restrictivă” și pune o miză prea mare într-un moment aflat încă în învățământul obligatoriu. Documentul recomandă extinderea testărilor, reducerea presiunii selecției și chiar posibilitatea ca liceele să organizeze probe de specialitate pentru o parte dintre locuri.
Printre alte propuneri din raport se numără: simplificarea programei, manuale mai aplicate, reglementarea fiscală a meditațiilor și integrarea reală a elevilor cu cerințe educaționale speciale.
Calendarul pentru Evaluările Naționale 2026
Ministerul Educației a publicat deja un proiect de calendar pentru anul 2026, aflat în consultare publică. Potrivit acestuia:
- Clasa a II-a (12 – 15 mai 2026) – probe la Limba română, Limba maternă, Matematică și Explorarea mediului.
- Clasa a IV-a (19 – 21 mai 2026) – teste la Limba română, Matematică și Științe ale naturii, respectiv Limba maternă.
- Clasa a VI-a (26 – 28 mai 2026) – probe la Limba română, Matematică și Științe, precum și Limba maternă.
Prin aceste schimbări, ministerul își propune să aducă evaluările din România mai aproape de standardele internaționale și să le transforme într-un instrument real de autocunoaștere pentru elevi și profesori.