Când este valabil testamentul de mână sau olograf? Condiţiile pentru a fi considerat legal
Mulți români se întreabă, atunci când vine vorba de moșteniri, dacă un testament scris de mână are aceeași valoare ca unul autentificat la notar. În dreptul civil, există mai multe tipuri de testamente, iar legea stabilește clar condițiile în care fiecare poate fi considerat valid. În lipsa acestor reguli, documentul poate fi contestat în instanță și chiar anulat.
Testamentul autentic și testamentul olograf
Potrivit Codului Civil, testamentele pot fi autentice (încheiate în fața notarului), olografe (scrise de mână de testator) sau privilegiate (în circumstanțe speciale, cum ar fi în situații de urgență sau pe durata unor operațiuni militare). Dintre acestea, testamentul olograf rămâne cel mai simplu și la îndemâna oricui, dar tocmai simplitatea lui poate ascunde riscul de a fi declarat nul, dacă nu sunt respectate condițiile legale.
Avocata Oana Bran a explicat într-un videoclip publicat pe rețelele sociale care sunt regulile de bază:
„Testamentul de mână este valabil atât în fața notarului, cât și în fața instanței de judecată, însă trebuie să îndeplinească anumite condiții. Respectiv să fie semnat, datat și redactat în întregime de mâna testatorului. Oricine acasă trebuie să își întocmească propriul testament, nu este nevoie de martori, însă așa cum am precizat trebuie să fie redactat în întregime de mâna testatorului, adică nu îl redactăm la calculator”, a subliniat avocata.
Ce înseamnă testament olograf și ce limite are
Testamentul olograf este documentul scris în întregime de mână de către persoana care dorește să își exprime ultimele dorințe. Pentru a fi recunoscut ca legal, trebuie să îndeplinească simultan trei condiții:
- să fie scris integral de mâna testatorului;
- să fie semnat olograf (adică de mâna testatorului, nu prin ștampilă sau semnătură electronică);
- să fie datat cu zi, lună și an.
Lipsa oricăruia dintre aceste elemente atrage nulitatea absolută a testamentului. De exemplu, dacă este scris de mână, dar nu are dată, documentul nu produce efecte juridice.
Un alt aspect important este acela că testatorul nu poate dispune liber de întreaga avere, chiar prin testament. Legea prevede ceea ce se numește „rezerva succesorală”, adică partea minimă din moștenire la care au dreptul moștenitorii rezervatari (copii, soț/soție supraviețuitor sau, în lipsa copiilor, părinții). Astfel, testamentul olograf nu poate înlătura complet acești moștenitori, indiferent de dorința celui care l-a redactat.
Riscuri și recomandări
Deși valabil, testamentul olograf ridică uneori probleme în practică. Poate fi pierdut, distrus sau contestat în instanță de alți moștenitori, care pot invoca falsul ori lipsa uneia dintre condițiile esențiale. Tocmai de aceea, avocații și notarii recomandă ca, după redactare, documentul să fie depus la un notar pentru a fi păstrat în siguranță.
În concluzie, testamentul de mână are aceeași forță juridică precum cel autentificat, cu condiția să fie scris integral de testator, datat și semnat. Este o opțiune la îndemâna oricui, dar trebuie întocmit cu mare atenție, respectând toate cerințele legii, pentru a evita conflicte și neînțelegeri între moștenitori după deces.