02 sept. 2025 | 19:55

Impozitul se triplează pentru casele de peste 500.000 euro și mașinile mai scumpe de 75.000 euro (surse)

ACTUALITATE
Share
Impozitul se triplează pentru casele de peste 500.000 euro și mașinile mai scumpe de 75.000 euro (surse)
Locuintele cu o valoare mai mare de 500.000 de euro si masinile de peste 75.000 de euro vor fi taxate triplu

Guvernul a decis, în cadrul ședinței de astăzi, triplarea impozitului special aplicat pe bunurile considerate de lux – locuințe cu valoare mai mare de 500.000 de euro și autoturisme ce depășesc 75.000 de euro. Potrivit surselor politice, măsura ar urma să aducă venituri suplimentare la buget și să echilibreze sarcina fiscală în contextul creșterii impozitelor aplicate populației.

Cum se calculează noul impozit

Modificarea vizează creșterea cotei de impozitare de la 0,3% la 0,9%, aplicată asupra valorii care depășește pragurile stabilite. În cazul locuințelor rezidențiale, impozitul se aplică la diferența dintre valoarea impozabilă comunicată de autorități și plafonul de 2,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 500.000 de euro.

În ceea ce privește autoturismele, taxa este calculată în raport cu diferența dintre valoarea de achiziție și pragul de 375.000 de lei, respectiv 75.000 de euro. Impozitul se datorează pentru o perioadă de cinci ani, începând cu anul fiscal în care a avut loc predarea-primirea autoturismului sau pentru perioada rămasă, dacă vehiculul a fost achiziționat anterior.

Cine va plăti taxa pe lux

La plata acestui impozit special sunt obligate persoanele fizice care dețin clădiri rezidențiale ce depășesc plafonul menționat, precum și persoanele fizice sau juridice care dețin autoturisme de mare valoare, înmatriculate în România, relatează profit.ro.

Baza de calcul rămâne aceeași ca și în forma actuală a taxei, diferența fiind exclusiv la nivelul cotei aplicate, care se triplează. Astfel, numărul celor vizați rămâne relativ restrâns, impozitul având un caracter selectiv și fiind aplicat doar bunurilor de lux.

Impactul estimat la buget

În 2024, taxa pe lux a adus la buget aproximativ 11,24 milioane de lei. Odată cu creșterea cotei de impozitare, Guvernul estimează pentru 2025 venituri mai mari cu circa 16,7%, respectiv 13,1 milioane de lei. Proiecțiile bugetare prevăd creșteri ușoare și pentru anii următori: 13,5 milioane lei în 2026, 13,86 milioane lei în 2027 și 14,2 milioane lei în 2028.

Măsura este justificată prin nevoia de a echilibra povara fiscală și de a genera resurse suplimentare, în condițiile în care impozitele pe locuințe au fost deja majorate pentru o mare parte a populației. În paralel, autoritățile lucrează la o nouă reformă a impozitelor auto, acestea urmând să fie ajustate în funcție de gradul efectiv de poluare.