Cele mai bune anvelope all-season, testate independent de ADAC. Ce cauciucuri merită toți banii în 2025
Tot mai mulți șoferi aleg să renunțe la schimbul sezonier de cauciucuri și să treacă la anvelope all-season. Tentante prin confort și economie de timp, acestea trebuie însă să facă față unor condiții variate: drum uscat, carosabil ud sau acoperit de zăpadă. ADAC, unul dintre cele mai respectate cluburi auto din Europa, a publicat în 2025 un nou test al anvelopelor all-season în dimensiunea 225/45 R17, destinată modelelor compacte. Rezultatele arată că doar două modele s-au ridicat cu adevărat la nivelul așteptărilor.
Au fost analizate 16 seturi de anvelope cu prețuri între 72 și 145 de euro pe bucată. Surprinzător, nu doar cauciucurile ieftine s-au clasat modest, ci și unele opțiuni premium. Astfel, testul ADAC confirmă că eticheta și prețul nu garantează performanța.
Ce a contat în evaluarea ADAC
Testele au fost construite în jurul a trei criterii majore. Primul, și cel mai important, este siguranța rutieră, rezultată din comportamentul anvelopei pe carosabil uscat, umed și acoperit cu zăpadă. Niciun model nu a excelat în toate condițiile, dar diferențele între locurile fruntașe și restul plutonului sunt clare.
Al doilea criteriu a vizat durata de viață. O anvelopă de calitate ar trebui să reziste în jur de 40.000 km înainte să necesite înlocuirea. În test, doar câteva modele au reușit să se apropie de această valoare, ceea ce arată cât de greu este să combini performanța cu rezistența. În plus, ADAC a evaluat și impactul asupra consumului de carburant, un aspect influențat direct de rezistența la rulare și de greutatea anvelopei. Modelele cu un profil optimizat pot reduce semnificativ costurile de exploatare și emisiile.
Care sunt cele mai bune anvelope all-season în 2025
Goodyear Vector 4Seasons Gen-3 și Continental AllSeasonContact 2 au obținut nota „bun” (2,3) și s-au detașat net de restul competiției. Ambele au impresionat la capitolul siguranță, cu o aderență superioară pe drum uscat și ud, dar și o stabilitate notabilă pe zăpadă. De altfel, Goodyear Vector 4Seasons Gen-3 reușise să câștige și testul din 2024, confirmând consistența acestui model.
În schimb, Viking FourTech Plus, un brand mai accesibil din grupul Continental, s-a clasat ca „preț bun” în test, cu nota „satisfăcător” (3,0). La aproximativ 75 de euro, această anvelopă oferă o alternativă mai economică, dar nu poate concura cu performanțele premium ale Goodyear și Continental. Pe carosabil uscat, rezultatele Viking au fost modeste, însă pe ud și pe zăpadă a avut o prestație decentă. În plus, a punctat pozitiv la capitolul impact asupra mediului. Totuși, ADAC subliniază că un cauciuc all-season trebuie să fie echilibrat în toate condițiile, iar aici diferențele de preț devin justificate.
Concluzia testului din 2025 este clară: dacă vrei siguranță și performanță pe termen lung, investiția într-un set de Goodyear Vector 4Seasons Gen-3 sau Continental AllSeasonContact 2 merită fiecare euro.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/09/anvelope-all-season-goodyear-viking.jpg)