Unde locuiesc și cum trăiesc muncitorii nepalezi aduși în România. Cât cheltuie și câți bani reușesc să trimită acasă
România se confruntă, de câțiva ani, cu o lipsă tot mai acută de forță de muncă, în special în sectoarele slab calificate precum construcțiile, transporturile sau industria ospitalității. Soluția găsită de angajatori a fost aducerea de muncitori din Asia de Sud-Est – în special din Nepal, Sri Lanka, India și Bangladesh. Prezența lor a devenit deja o normalitate în marile orașe, iar dependența economiei de acești lucrători străini crește pe măsură ce populația României îmbătrânește. Conflictele și controversele din ultima perioadă au adus însă în discuție problema rasismului la adresa acestor muncitori.
În ce condiții trăiesc muncitorii asiatici în România
Totuși, în spatele poveștii „visului european” trăit prin România, realitatea lor de zi cu zi este una mult mai dificilă. Mulți dintre acești muncitori sunt aduși „la lot”, în grupuri mari, și cazați în spații supraaglomerate. Apartamente sau case în care ar locui, în mod normal, o familie, ajung să fie împărțite de zece persoane, care dorm pe rând în paturi sau chiar direct pe saltele întinse pe podea, pentru a minimiza costurile legate de cazare și utilități.
Chiria și o parte din hrană le sunt asigurate de angajatori, ceea ce le permite să economisească și să trimită bani acasă – o obligație de care sunt foarte conștienți și, totodată, principalul motiv pentru care au venit să muncească aici.
„Ei vin pe o rețea creată deja de migrații spre țările din Golf, Emiratele Arabe. Foarte mulți dintre ei… au fost acolo, au trăit în alte părți și vin în România ca o continuare a procesului respectiv de migrație”, explică Anatolie Coșciug, cercetător la Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației din Cluj, potrivit unui reportaj realizat de Pro TV.
Pentru mulți nepalezi, experiența românească nu este prima încercare de muncă în străinătate. Țările din Orientul Mijlociu au fost construite, la propriu, de milioane de muncitori din Asia de Sud-Est, iar România preia acum același model.
„Sunt țări cu tradiție în exportul acesta de forță de muncă. Orientul Mijlociu a fost construit cu muncitori din Asia de Sud-Est, India, Sri Lanka, Nepal, Pakistan, Bangladesh. Toți au luat muncitori de acolo, au construit”, subliniază Romulus Badea, specialist în mobilitatea forței de muncă.
Capcana agențiilor de recrutare
În prezent, doar în București, comunitatea asiatică numără zeci de mii de persoane. Nepalezii, dar și srilankezii, pot fi întâlniți ca livratori, ospătari sau muncitori în construcții. În fiecare an, își serbează propriile tradiții, cum ar fi Noul An budist, însă rămân ancorați în obligația de a trimite bani familiilor din țara natală.
Problema este că drumul până în România nu este lipsit de capcane. Deși costurile legale pentru obținerea unei vize de muncă sunt reduse, agențiile de recrutare din Nepal cer sume mult mai mari, profitând de lipsa de informare a lucrătorilor.
„Drumul unui muncitor spre România ar costa, de fapt, o sumă modică, de câteva mii de rupii… dar agențiile de recrutare profită și le cer mult mai mulți bani”, spune Hari Krishna Neupane, activist nepalez pentru drepturile migranților, într-o investigație realizată de Libertatea. Mulți sunt nevoiți să se împrumute la companii care percep dobânzi de 30% sau mai mult.
Salariul minim în Nepal vs. în România
Acasă, în Nepal, salariul minim este de aproximativ 15.000 de rupii pe lună (echivalentul a 525 de lei), însă peste 70% din populație lucrează în economia informală, fără garanții salariale. Mai mult de 80% dintre nepalezi trăiesc din agricultură de subzistență, iar familiile lor depind de banii trimiși din străinătate pentru supraviețuire.
Astfel, chiar dacă viața lor în România este departe de confort, fiecare leu economisit are o valoare uriașă pentru cei rămași acasă. Nepalezii care ne servesc la restaurant sau care ridică blocurile trăiesc adesea la limita supravieșuirii, dar pentru familiile lor sunt eroi. În funcție de domeniu și de angajator, un muncitor asiatic poate ajunge să câștige aproximativ 4.000 de lei pe lună sau chiar mai mult, adică de aproximativ 8 ori mai mult decât salariul minim în Nepal.
Din acești bani, o parte sunt folosiți pentru cazare și hrană, în cazul în care acestea nu sunt asigurate de către angajator, iar restul sunt trimiși familiilor din țara de origine.