Traian Băsescu a primit un apartament la bloc de la Guvern. Fostul președinte a cerut ca decizia să fie secretizată
Guvernul a aprobat acordarea unei locuințe de protocol pentru fostul președinte Traian Băsescu, însă nu sub forma unei vile, așa cum s-a întâmplat în cazul altor șefi de stat, ci a unui apartament la bloc. Hotărârea are regim clasificat, la solicitarea beneficiarului, pentru motive ce țin de securitate și confidențialitate.
Cum a fost luată decizia
În ședința de Guvern de joi, executivul a aprobat schimbarea destinației unui imobil aflat în administrarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) din locuință de protocol în reședință oficială.
Decizia a venit după ce Traian Băsescu a solicitat atribuirea unei locuințe în calitate de fost șef de stat. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a explicat după ședință că hotărârea a fost adoptată, precizând și că solicitarea fostului lider al țării a vizat în mod explicit un apartament într-un bloc de locuințe.
”A fost adoptată hotărârea de guvern prin care i se atribuie o reședință preşedintelui Traian Băsescu. La solicitarea domniei sale nu a fost vorba de o vilă, ci de un apartament într-un bloc de locuinţe.
De asemenea, tot la solicitarea domniei sale, hotărârea de guvern are regim clasificat. (…) A fost solicitarea fostului preşedinte Traian Băsescu și a fost acceptată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, relatează Antena 3 CNN.
De ce a fost clasificat documentul
Întrebată de ce hotărârea a fost secretizată, Ioana Dogioiu a precizat că această solicitare a venit din partea lui Traian Băsescu:
”A fost solicitarea beneficiarului care, presupun, nu dorește ca adresa să fie publică, ceea ce implică și niște chestiuni de securitate, desigur”, a explicat Dogioiu.
Inițial, Guvernul luase în calcul atribuirea casei din cartierul Primăverii, situată pe strada Emile Zola nr. 2A, însă fostul președinte a preferat un apartament la bloc.
CCR a decis: drepturile foștilor președinți nu pot fi anulate
Decizia vine după ce Curtea Constituțională a stabilit, la începutul lunii iulie 2024, că legea prin care erau retrase anumite drepturi foștilor șefi de stat este neconstituțională.
În 2022, Traian Băsescu a contestat în instanță modificările aduse Legii 406/2001, prin care îi erau retrase vila de protocol și dispozitivul de protecție al SPP.
Procesul s-a încheiat prin sesizarea CCR, care a decis în favoarea fostului președinte, ceea ce înseamnă că acesta își recapătă privilegiile prevăzute de lege.
Ulterior, Traian Băsescu i-a cerut primarului Nicușor Dan să îi restituie indemnizația de fost președinte pentru ultimii trei ani, perioadă în care nu a beneficiat de acest drept.
Așadar, atribuirea apartamentului la bloc marchează revenirea oficială a lui Traian Băsescu în rândul beneficiarilor de locuințe de protocol pentru foștii șefi de stat.
Decizia Guvernului, secretizată la solicitarea sa, deschide din nou discuția despre statutul privilegiilor de care se bucură foștii președinți ai României.